Constanin Rudnitchi se intreaba https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/cine-accepta-sa-traiasca-mai-rau : << Toată lumea vrea salarii mai mari, pensii mai mari, servicii publice mai bune, fără să observe că reformele instituțiilor și ale sistemelor publice sînt blocate și că România se împrumută la dobînzi mari pentru a-și finanța cheltuielile zilnice. Nimeni nu vrea să trăiască mai rău (ceea ce este de înțeles), dar, prin felul în care acționează, oamenii deschid calea către un trai mult mai rău. >>

Teodor Tita vede o lume subterana dind in clocot https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/de-ce-nu-se-revolta-romanii : << De ce nu se revoltă românii? Primul răspuns este că românii se revoltă. Republica noastră e fondată pe un protest – revoluția din 1989.[…] În loc să controleze dezbaterea, așa cum cred zilele astea că o fac, liderii României pun cărbuni sub un cazan care fierbe lent. Revolta e acolo. Zilele astea doar ne facem că nu o vedem. E posibil chiar ca unii dintre noi să nu aibă nici un interes să o vadă. Dar, ca să parafrazez o vorbă celebră, și dacă nu sîntem interesați de ea, ea e foarte interesată de noi. Chestiune de timp. >>

Sunt de aceeasi parere cu Andrei Plesu in https://www.dilema.ro/situatiunea/notite-de-la-colegiul-noua-europa : << Democrația, în varianta ei riscantă, e ceea ce Ortega y Gasset socotea prevalența „Omului-masă”, prestigiul, adesea discutabil, al cantității asupra expertizei. Pe de altă parte, cine și cum poate garanta „excelența” irefutabilă a decidentului singuratic? Totuși, una peste alta, preferăm riscurile democrației „totalitare”, decît derapajele totalitarismului idolatrizat… >>

Mi-a placut cronica de pictura https://www.dilema.ro/tilc-show/zurbaran-la-paris : <<  Spre finalul expoziției, găsim o lucrare cu adevărat unică în istoria artei, Hristos pe cruce cu un pictor. Hristos este răstignit și lîngă cruce se găsește, în profil, un pictor, cu paleta de culori și pensula în mîini. Hristos are capul căzut în direcția pictorului, ai zice că îl privește de la înălțimea crucii, iar pictorul are capul ridicat spre fața Lui. >> Vedeti si https://www.dilema.ro/images/10-2026/zurbaran-la-paris2.jpg

Cristina Stefan discuta despre trecut si viitor https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/colectiv-statul-asteapta-sa-uitam : << Și cîtă mizerie o mai fi nedescoperită? Dacă ne uităm la clădirile din Capitală, următoarea tragedie pare deja programată: Bucureștiul are 415 imobile încadrate în clasa I de risc seismic, alte 491 în clasa a II-a și peste 1.400 plasate în categorii de urgență, încă neclasificate. >>

Codrin Liviu Cutitaru scrie despre citeva experiente greu de uitat in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/episoade-greu-de-uitat : << Îl aud vorbind în română: „M-au prins boii. M-au legat. Mă dau afară. Azi ajung la Bucureşti. Vorbeşte cu Boarfă să m-ajute cu avocatu’ ăla. Las’ că scap eu d-acilea și fac Italia. Îi rup, nu alta, băga…”. În sfîrșit, ce mai contează continuarea? Destul că o port eu în minte de atîția ani. >>

As fi vrut sa am pe Horia Corches ca profesor in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/sintem-doar-oameni-obisnuiti : << Cînd programa permitea, le dădeam elevilor de clasa a IX-a să facă proiecte tematice pornind de la trupe de rock care au însemnat ceva pentru cultura umanității. Mi-aș dori ca tinerii de la concert să intre în biblioteci. Unii vor intra, poate, și în biserici. Mai important mi se pare să poată ieși din amîndouă cu dorința de a înțelege lumea, nu cu încă un motiv de a o împărți în „noi” și „ei”. Pînă la urmă, vorba cîntecului, sîntem doar oameni obișnuiți. Ce bine ar fi să nu uităm asta.. >>

Richard K Sherwin discuta despre https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/ce-mit-despre-ia-vom-adopta : << Așa cum ne reamintește jurista Antara Haldar, cooperarea socială și conservarea resurselor comune au constituit întotdeauna un bastion împotriva efectelor dezastruoase ale aroganței, lăcomiei și dorinței de putere ale omului. Chiar dacă această narațiune fondatoare a fost eclipsată de povestea economiei clasice despre „omul rațional” care își urmărește propriile interese, ea nu a dispărut. >>

Am reminiscente de la Andrei Manolescu – care scrie despre Coreea de Sud in https://www.dilema.ro/tilc-show/evoluez-de-la-starea-de-animal : <<  Întrebat la un moment dat de Blaine Harden cum se descurcă, a dat un răspuns de-a dreptul emoționant: „Evoluez de la starea de animal”. Bîntuit de coșmaruri și fiindu-i greu să se obișnuiască într-o lume normală, a devenit totuși un luptător activ pentru drepturile omului. >>  Dar nu sunt de acord cu << A constatat cu uimire și amărăciune că, în afară de teama unui război, nici chiar pe cei din Coreea de Sud nu-i prea interesează grozăviile care se petrec în țara vecină de la nord, obsedați fiind în primul rînd de nevoia de succes personal în societatea lor foarte competitivă. Coreea de Sud și Occidentul prosper au într-un fel responsabilitatea de a exista în aceeași lume cu niște regimuri absolut criminale. >>

Despre colaborarea primara dintre IT si arhitectura scrie Lorin Niculae in https://www.dilema.ro/la-fata-locului/frank-gehry-si-rick-smith

Despre Polonia si Romania si cealalta Europa scrie Michal Przeperski in https://www.dilema.ro/regimul-artelor-si-munitiilor/voi-sinteti-din-cealalta-europa-interviu-cu-istoricul-polonez-michal-przeperski : << Iar dacă mă uit la istoria României – pentru că la universitate le predau studenților mei nu doar istorie poloneză, ci și istorie cehă, slovacă, maghiară și românească –, ritmul schimbărilor politice, economice și sociale de la începutul anilor ’90, să spunem pînă în 1996, nu a fost suficient. Era vizibil că România bătea pasul pe loc. De atunci însă, lucrurile s-au schimbat radical. Există încă unele diferențe între cele două țări, mă refer la România și Polonia. Dar, dacă privim imaginea de ansamblu, am parcurs aproximativ același drum, de la o societate și un stat nedemocratice, un stat al nomenclaturii și al unui anumit grup de oameni, la situația în care, bine, democrația nu este ideală, dar idealurile există numai în cer. Și poate în literatură. >>

Adina Popescu este nostalgica in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/proximitate-singuratate <<Orașul mare, chiar dacă e aglomerat și urît, transmite în felul său căldură, prin miile de ferestre luminate, chiar și prin șuvoaiele de aburi puturoase ce ies din gurile de canalizare. Genul ăsta de loc e melancolic și rece, vorbești cu pisicile tale mai mult decît e cazul, ceea ce poate că nu e tocmai rău, pisicile sînt interlocutori minunați. >>

Valentina Covaci aduce aminte https://www.dilema.ro/din-polul-plus/despre-o-virtute-uitata-rusinea : << Ignominia era rușinea rezervată celor care nu se achitau decent de sarcina unui serviciu public, de exemplu militarii care erau lăsați la vatră fără onoruri. Dar cele mai influente nuanțe de rușine, care și-au continuat evoluția și în creștinism, sînt verecundia și pudor, care merită discutate mai în amănunt. >>

Laura Carmen Cutitaru are un articol superb despre IA si oameni in https://www.dilema.ro/caleidoscopie/impostorul-mecanic : << Însă, privind acum în urmă… dacă omul nu a pus întrebările potrivite? Au fost aduse în discuție diverse criterii, unul după celălalt: conversația, gîndirea, semantica, inteligența generală, homeostazia. Dar poate că nici nu contează dacă mașinile vor deveni conștiente! Am văzut deja, la bacterii, că luarea deciziilor și inițierea comportamentelor nu presupun existența conștiinței. >>

Dosarul Dilemei este despre boieri :

Sorin Adam Matei scrie despre arendasii mintii https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/de-la-boierii-la-arendasii-mintii – << Arendășia minții cea mai profitabilă în România anilor 2020 este, desigur, cea practicată de cei care au creat mișcarea suveranist-naționalistă. Ei lucrează pe multe moșii boierești lăsate în paragină, de la cele amintite, național-legionare, la cele mai moderne, cum ar fi spiritismul sacro-religios, care amestecă, cu dezinvoltură, ortodoxismul superstițios cu teosofia miracolelor spiritiste. Arendașii New Age vorbesc cu morții prin marile spirite reînviate în profeți cu căciuli de tarabostes. >> si cred ca preferam boierii

Augustin Ioan incearca sa fie moderat optimist in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/pe-barosaneala-cum-ne-place-noua : << Arhitectura „snobiliară”. Aceste împrumuturi, aduse într-un loc și într-o cultură diferite, puiesc palate bizare și ucid precedentele arhitecturi de prestigiu și ne vorbesc și despre snobism. Cezar Radu, profesorul nostru mai sus invocat, credea că o primă generație, expusă acestor șocuri culturale pe care nu le poate asimila, le imită totuși, fie și în forme caricaturizate; dar generația următoare, care se va naște și va primi de la început cultura superioară, are șansa de a i se acomoda în chip natural. Pe cînd ne spunea acele lucruri, nici noi, nici profesorul nostru nu știam ce ne așteaptă. Patruzeci de ani mai tîrziu, cred că a crescut în medie nivelul cultural al celor cu bani și asta se reflectă în calitatea arhitecturii private (peri)urbane de la noi. Dar, dacă e să judecăm după podcast-ul din care am împrumutat titlul, încă există teren de acțiune pentru snobismul kitsch, chiar și – sau mai ales – în tînăra generație… >>

Savuros articolul Dianei Nicolaescu in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/radacini-sanatoase :  << De ce, după ce am trecut prin toate astea, avem nevoie să punem cuvîntul „boieresc” pe zacuscă? Poate pentru că „țărănesc” a devenit prea sărac pentru vremurile noastre. A trebuit să-l facem bio. Iar „boieresc” a devenit premium. În fond, am reușit performanța extraordinară de a transforma două lumi sociale opuse în două categorii de marketing.

Țărănesc: autentic. Boieresc: premium. Ambele: la borcan. >>

Si la fel Florin Dumitrescu in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/portocala-de-la-bunica-si-boierie-la-discount :  << Iată boieria întrebuințată retoric ca să dea un panaș retail-ului economicos, de criză (ca să nu zic de sărăcie), așa cum tradiționalismul culinar e operat îndeobște ca să camufleze caracterul industrial al produselor. Boierul nu trage la han, nici nu cumpără de la discount, dar așa e convenția. Nici bunica nu face untdelemn în casă, lucru de care sînt conștienți de un sfert de secol toți cumpărătorii uleiului cu acest nume. Dar bunicile noastre, care au apucat decenii de foamete, prigoană și penurie, ne-au învățat că, presărînd un pic de zahăr, poți uneori gusta boieria. >>