Constantin Rudnitchi scrie despre necesitate in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/daca-nu-ar-fi-existat-bolojan-ar-fi-trebuit-inventat : << Deci șeful Guvernului este amenințat cu ieșirea de la guvernare și cu spargerea coaliției politice, cînd de fapt interesul nemărturisit al tuturor politicienilor ar fi ca Bolojan să rămînă și să deconteze politic cît mai multe decizii nepopulare, dar necesare. >>

Teodor Tita descrie in termeni medicali https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/adio-viktor : <<

Viktor Orbán poate fi privit ca un virus care, netratat, a produs efecte. Unele ireversibile. Altele, am văzut în week-end-ul trecut, au primit necesarul medicament.

Orbán a fost și un avertisment: Europa și fiecare stat european în parte pot crea anticorpi sau pot aștepta pandemia.

>>

Am zimbit la citatul lui Andrei Plesu din https://www.dilema.ro/situatiunea/moartea-si-hazul-ei : <<  În cheie englezească, a răspuns și Palmerstone mai puțin optimistului său medic: „Să mor? Dar, doctore, e ultimul lucru pe care am de gînd să-l fac!” >>

Sever Voinescu incearca sa diagnosticheze https://www.dilema.ro/tilc-show/amorul-de-trump-la-romani : << Omul agresează țările europene, le amenință, le impune tarife aberante, îl ține în viață pe cel mai puternic inamic exterior al Europei și îi cultivă intens pe toți cei care vor să facă praf Uniunea, din interior. Or, să-l apreciezi pe Trump pentru că ne detestă este, totuși, inacceptabil. Sînt oameni care îl iubesc pe Trump dintr-un fel de ură de sine. Psihopatologia urii de sine nu mai e deloc marginală în Europa și în România de azi, este o forță ideologică și politică semnificativă. Tot mai mulți oameni fac carieră publică și au susținere masivă înjurînd propria identitate. >>

Horia Corches discuta( ( obosit, parca) despre scoala in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/scoala-in-greva-latenta : << De aici și senzația că școala nu mai e în criză, ci într-o stare de uzură prelungită. Nu se rupe, dar nici nu mai ține cu adevărat. Nu se oprește, dar nici nu mai convinge. Funcționează, dar fără zvîc. Poate că aici e și forma cea mai perfidă a crizei: nu mai izbucnește în scandaluri spectaculoase, ci se așază în gesturi mici de resemnare. Cînd toți își fac, într-un fel, treaba, dar nimeni nu mai crede cu adevărat în rostul întregului, școala nu se prăbușește. Se subțiază. Și, subțiindu-se, riscă să devină doar decorul administrativ al unei educații tot mai absente. >>

Stela Giurgeanu isi imagineaza un viitor cu un pret prohibitiv la benzina si altul fara energie electrica –  cam dificil , zic eu , https://www.dilema.ro/la-fata-locului/adaptati-la-usurinta-mai-facem-fata-dezastrului

Din dosarul Dilemei

Stela Giurgeanu argumenteaza pro seductie https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/seductie-in-lumea-corectitudinii-politice : << Un seducător bun creează o poveste. Nu una mincinoasă, ci una care face realitatea mai colorată, mai interesantă, mai vie. Știe să lase loc de interpretare, să joace cu tăcerile, să transforme banalul într-o scenă. Or, într-o lume care valorizează viteza și claritatea, această formă de inteligență este etichetată imediat. Dacă celălalt nu răspunde imediat unui mesaj, se face vinovat de „ghosting”. Dacă nu te sună a doua zi, înseamnă că nu te place sau, mai rău, că se joacă cu emoțiile tale. Se face o confuzie fundamentală între seducție și manipulare, diferența fiind esențială.>>

Alina Necsulescu este descriptiva in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/seductia-sau-viata-in-apropierea-promisiunii : << Mă gîndesc la seducția intelectuală, o formă pe care o neglijăm adesea sau o privim cu o ușoară suspiciune. Ca și cum farmecul gîndirii ar fi inferior farmecului trupului. Și totuși, o propoziție poate seduce. O interpretare poate produce revelații. O idee poate să lumineze ceva din propria viață psihică, să facă gîndul mai articulat, mai viu. Gîndirea care seduce are această delicatețe prin care te invită să mergi mai departe fără să umilească prin superioritate. Îți restituie ceva din lumea interioară. Sînt mulți oameni pe care îmi place să-i aud gîndind și cîțiva cu care iubesc să am conversații. Cînd în acest schimb apare ceva ce nici unul dintre noi nu putea anticipa, se naște o dorință de a construi mai departe, iar conversația devine o formă de artă. >> Eu ii spuneam, pe scurt, ping pong de idei…

Am ramas ginditor la articolul Oanei Serban, https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/despre-seductia-care-nu-se-duce : << Nici o seducție nu dă rost vieții, doar valoare. E atît de ușor să faci din seducție o validare care îți mai cîștigă zile. Fără îndoială, orice seducție te face viu, îți mai prelungește bătăile de inimă, dar nici o seducție nu te amînă de la moarte. Doar iubirea te face nemuritor, pentru că și atunci cînd nu vei mai fi pe lumea aceasta, vei continua să exiști în inima celor care îți poartă amintirea, atîta timp cît trăiesc. >>