Dilema veche si STAREA JAZZ-ULUI

Frustrarea tipic feminina in “Ce şanse am să mă numesc consilieră? “ :

“În măsura în care o societate liberă şi democrată, cum este cea a noastră, nu permite unei femei să fie ministră, preşedintă, directoare, dreptul ei la identitate este diminuat.”

„Mesajul cel mai important al libertăţii, scria Mihaela Miroiu în prefaţa unei cărţi dedicate dezvoltării atitudinilor şi comportamentelor de gen în rîndul tinerilor (Fete şi băieţi parteneri în viaţa privată şi publică – perspective de gen – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Nemira 2003) este acela care ne spune: rostul tău în viaţă este acela pe care ţi-l faci tu“, dar nu ne putem bucura de această libertate dacă sîntem obligate să ne conjugăm succesul profesional, carierele şi funcţiile, la masculin, în virtutea unei realităţi depăşite.

Wow! Pai, ma simt si eu diminuat:  nu am auzit de “contabil sef” demult ( si nici nu am mai vazut contabil sef!) .Uitati-va la functiile financiare din orice firma : 90% sunt femei – iar 99% din serviciile financiare sunt conduse de femei. Nici la HR (asta o fi masculin sau feminin?) nu am vazut barbati . Si sunt doua meserii care NU sunt prost platite…

Iar finalul este absolut mirobolant : “Ura!”

Ma rog… Sa trecem la alte lucruri – de pilda, invatamintul de calitate versus egalitatea de sanse, in Istorioare cu tîlc despre reforma educaţiei (Mircea Vasilescu):

“Şeful statului francez vrea ca 30% dintre studenţii admişi în unversităţi să provină din familiile cu venituri mici şi dintre imigranţi, fără a mai fi supuşi examenelor de admitere. Rectorii universităţilor care produc elitele politice, administrative şi manageriale ale Franţei, grupaţi în Conférence des Grandes Écoles, au dat un comunicat în care îşi exprimă refuzul de a adopta măsura dorită de preşedinte, pentru că „ar afecta standardele riguroase“ ale respectivelor instituţii şi ar duce la scăderea calităţii.”

Se pare ca o solutie(prin burse acordate celor defavorizati) ar putea exista – dar ramne de vazut…

Mi-a placut Sever Voinescu care face o introducere in victimologie , Despre victime . Merita citit – macar pentru concluzie :

“Astăzi, viziunea disciplinei asupra victimelor este mult mai largă, chiar indiscriminată (se consideră victimă orice persoană care a suferit un prejudiciu de orice fel datorat oricărei cauze). Atenţia se mută tot mai mult către ceea ce se cheamă „victime de gradul doi“, adică cei care suferă prejudiciul infracţiunii în virtutea unei relaţii speciale cu „victima de gradul unu“ (copiii unei femei bătute de soţ, soţul unei femei violate etc.). Mai mult, se discută şi de „victime de gradul al treilea“, care suferă un prejudiciu de natură psihică prin simplul fapt că asistă la infracţiune sau că văd la televizor ori citesc în ziare descrieri detaliate ale infracţiunii.
Disciplina inventată la Bucureşti în 1947 a avut succes. Astăzi, există societăţi internaţionale de victimologie, se organizează simpozioane şi conferinţe de specialitate pe toată faţa planetei şi există catedre specializate în mari universităţi ale lumii. De asemenea, se organizează şi campanii electorale şi alegeri, în care nu e niciodată clar dacă victimă e cel care pierde sau cel care cîştigă. Electoratul însă este sigur victimă. De gradul doi sau trei, asta rămîne de stabilit. “

Alex Moldovan aduce acelasi argument perimat in favoarea hotiei (Căile jazz-ului) :

“Punct final: aşa-numita piraterie de pe Internet e deja pandemică şi structurală în universul economic şi simbolic al zilelor noastre, deci se pune acut întrebarea în ce măsură mai e blamabilă, cînd (mai) toată lumea o practică.”

Nu are importanta cita lume o practica. Important este daca este piraterie sau nu. Iar punind “asa-numita” la inceput, deja asumam o concluzie. Mutind ipoteza in alta parte, nici pentru omorurile de la Auschwitz nu mai e blamabil cineva, pentru ca toata lumea facea asta. Nici pentru Gulag-ul rusesc. Nici pentru multe altele…

Nu stiam de scandalul Toghina – am aflat de la Cristian Ghinea, Lovin vs. Ţoghină – un caz de pus pe gînduri – :

“dar aici intrăm în discuţia de fond a existenţei ANL – imorală în sine. Cazul Ţoghină e ilustrativ: plătim noi toţi pentru ca o instituţie a statului să construiască vilă pentru o doamnă cu salariu foarte mare. De ce? Şi cum se face că acest noroc pică invariabil pe unii cu contacte bune printre oamenii de la putere? E legitim să tratăm cu suspiciune mecanismul ANL şi pe beneficiarii lui.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *