Dilema 1003

Teodor Tita scrie despre ce s-a intimplat intre Wagner si Rusia  in https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/pe-ce-lume-traim/o-lume-fara-rusia-2279746.html  : << Spectacolul bizar de sîmbătă nu înseamnă sub nici o formă că regimul de la Kremlin nu e în continuare capabil să facă mult rău. Propriilor cetățeni, ucrainenilor și lumii în general. […]Nu e nimic greșit în a spera că vecinul dement de vizavi va înceta pentru o vreme sau pentru totdeauna să încerce să îți doboare ușa cu toporul.  Sîmbătă, pentru cîteva ore, Rusia a dispărut. Nimeni nu i-a simțit lipsa. >> . Ultima propozitie e falsa – sunt nu stiu citi rusofili putinisti care regreta asta …

Andrei Plesu consemneaza dezamagit https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/abisul-rus-2279742.html : << Din punctul meu de vedere, politica rusească alege prea des, cu un amar instinct sinucigaș, tocmai marginalizarea, uitarea, cenzurarea a ceea ce întreg mapamondul savurează și respectă din iradierea ei spirituală. Avem nobile motive să admirăm valorile reale, unice, ale Răsăritului, dar Răsăritul nu pare să vrea admirație înaltă, ci supremație ideologic-soldățească, lăbărțare terestră, pe bază de frazeologie „revoluționară” și spaimă militară. >>

Iar Andrei Cornea e savuros recitind https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/un-sfat-al-lui-machiavelli-2279741.html : << În secolul al XV-lea sau al XVI-lea, Prigojin, vechiul om de casă al lui Putin, ar fi fost numit „condotier”; ar fi fost șeful unor bande de mercenari indisciplinați, gata să se revolte oricînd împotriva principelui, dacă n-ar fi fost mulțumiți cu leafa sau altele, sau să schimbe chiar loialitățile. N-ar fi fost ceva aparte, deși chiar pe atunci Machiavelli (nu degeaba e el deja un „modern”) critica sistemul în Principele: „Căpitanii de mercenari sau sînt oameni foarte capabili, sau nu sînt; dacă sînt astfel, nu poți să ai încredere în ei, deoarece vor năzui întotdeauna la propria mărire… Iar dacă nu sînt oameni capabili, atunci firește ți-aduc înfrîngerea”[…] A spus-o din nou Machiavelli, dar firește că sfatul lui nu poate fi urmat în Rusia, unde opresiunea e esența guvernării: „Roma și Sparta au fost multe secole state înarmate și libere. Elvețienii au o armată foarte bună și  sînt oameni liberi“. Dar mafioții, gangsterii și slugile lor, căpeteniile de bandă criminală n-au fost niciodată, nici nu sînt, nici nu vor fi oameni liberi. >>

Alin Fumurescu, ca intotdeauna, ofera comparatii relevante in https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/tilc-show/oedip-diogene-cinicul-si-inteligenta-2279675.html : <<

Recent, la un pahar de vorbă, un profesor deștept de la Duke University, Michael Gillespie, îmi zicea că-n ziua de astăzi, Oedip s-ar fi declarat o victimă a sorții (conștient, nu greșise cu nimic) și-ar fi fost aplaudat ca atare de către opinia publică. Nimeni n-ar mai înțelege de ce, Oedip fiind, ai recurge la asemenea măsuri radicale, de bunăvoie și nesilit de nimeni. „Într-o lume a victimelor”, spunea Michael Gillespie, am pierdut ideea de responsabilitate.“

„Să nu uităm de Diogene Cinicul!”, i-am răspuns. „El cică ar fi fost primul care-ar fi zis că Oedip a reacționat cum nu se poate mai prost după ce-a aflat că, de fapt, împlinise profeția de care voia să scape. Cinicul ar fi zis că fie 1) nu zicea nimic și nu afla nimeni, fie 2) rege fiind, dădea „o lege care să legalizeze incestul și toate se rezolvau”. Am rîs amîndoi, dar nu era rîsul nostru.

Sever Voinescu pune punctul pe I in https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/de-ce-nu-moare-visul-american-2279330.html

<< Însă, dincolo de speculații asupra statisticilor, dincolo de experiențele noastre personale, dincolo de suma știrilor (în fine, cît de credibile pot fi știrile azi e altă discuție), e ceva ce se impune ca dovadă supremă pentru mine că America e încă America: fluxul migrator. Deși se spun o grămadă de lucruri rele despre America, mulțimi de oameni se îndreaptă spre acest pămînt și vor să trăiască acolo. Instinctul mulțimii în mișcare minte rar. E ca un fel de busolă. Atrași de ceva ce greu pot numi (în general, zic „viață bună”, dar cît de diferită e „viața bună” de la un om la altul!), indiferenți la cifre și la poziții politice, la ideologii și articole din marile ziare ale lumii, mase întregi de oameni curg spre America. Fără oprire.  >>

Am ris la https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/vechea-idee-si-povestea-ultimelor-decenii-2279325.html  : << Ratele la creditul ipotecar se cam simțeau la buzunar, dar mai erau și alte cheltuieli: mașina de tuns iarba, echipamentul de curățat zăpada, aerul condiționat, echipamentul de împrăștiat îngrășăminte pentru gazon, soluția anti-buruieni, un burlan nou, astea fiind doar cele legate de casă. În fiecare lună, făcînd contabilitatea, îmi imaginam toate corporațiile ale căror simboluri le găseai pe echipamente și produse de grădină, ca pe niște țînțari gigantici înconjurîndu-ne și sugîndu-ne portofelele. >> –  Sa zicem ca “aer conditionat “ e cel mai evident dintre toate – ar trebui sa il ai pe gratis ? Si cititi si menul pe care arhitectul Laurentiu Carcoana il arata ca “Nu chiar ce aveam noi pe masă.” – da , poate nu la aceeasi masa. Dar “salată de pere cu brînză de capră și nuci”  – pe bune?

Mihai Ducea, traind in America, isi permite sa spuna https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/visul-american-nu-mai-e-pentru-noi-azi-2279316.html : << Fiind de profesie geolog și unul care a făcut mult teren în toate colțurile lumii, chiar aș recomanda un pașaport românesc în locul unuia american – e net superior în 2023. […] Azi nici nu mai simțim politicul în România (nici nu mai are importanță cine e la putere – și asta e bine!). >> – poate el , din America …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *