Din cartea “Istoria Orbilor” Valeriu Stoica spicuieste https://www.dilema.ro/tilc-show/istoria-orbilor-istoria-noastra : << „stratagema” prietenilor lui Mihail Sebastian pentru a monta piesa Steaua fără nume, ocolind cenzura; […] Paradoxul acestei soluții imposibile este rezumat de Rădulescu-Motru în mod lapidar: „(s)ă învingă nemții pe ruși, dar să învingă englezii pe nemți”. >>

Teodor Tita scrie despre https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/ambulanta-dezinformarea-si-statul : << Unde se poate totuși implica cu succes statul este în vînarea competentă a rețelelor care au o intenție vădită de a crea haos. Asta înseamnă stabilirea dincolo de orice dubiu a intenției, identificarea rețetelor financiare și clarificarea responsabilităților individuale. >>

Ca de obicei Andrei Cornea e uimit de ceea ce ar trebui sa fie normalitatea https://www.dilema.ro/situatiunea/demonul-confirmarii : << Dar faptul că o minoritate în domeniul cunoașterii (ca și, poate, în cel moral), o veritabilă excepție în raport cu ceea ce am numit „starea normală”, a determinat, în pofida tuturor piedicilor, cunoașterea și progresul, iată ceea ce s-ar cuveni să admirăm din toate puterile, înainte de a încerca să înțelegem. >>

Mi-a placut argumentul lui Sever Voinescu in https://www.dilema.ro/tilc-show/o-porcarie-si-o-smecherie : << Să mai dau un exemplu: există în Codul Penal (nici mai mult, nici mai puțin!) un text care spune că un funcționar public merge la închisoare dacă „prin fapta lui” aduce un avantaj material cuiva cu care s-a aflat în raporturi de muncă ori comerciale în ultimii cinci ani. Dacă nu vedeți absurdul, să vă spun mai clar. Dacă mîine ajung ministrul Culturii, nu pot aduce în minister, nici măcar în calitate de consilier personal, pe nici unul dintre colegii cu care lucrez la Dilema de zece ani. Pe ei îi cunosc cel mai bine din punct de vedere profesional, știu clar pe cine și cît pot să mă bazez nu din CV-uri și vorbe, ci din experiența lucrului. Nu vi se pare normal să aduci alături de tine, într-o responsabilitate mare, pe cineva pe care-l/o cunoști direct, lucrînd cu el/ea? Nu, zice Codul Penal, nu e normal! Ba chiar e infracțiune și mergi la închisoare dacă o faci. După logica legislației noastre de integritate, cea mai corectă angajare e a cuiva cu care nu ai lucrat niciodată, de care nu ai auzit niciodată. Așa dovedești că ești corect – lăsîndu-i deoparte pe cei pe a căror competență poți jura, fiindcă ai văzut-o cu ochii tăi. >>

Mircea Dragu activeaza intr-un domeniu in care https://www.dilema.ro/la-fata-timpului/the-client-is-always-wrong : << Clientul are întotdeauna dreptate dacă vrei să îi vinzi cantități mari de mîncare cu valoare nutritivă scăzută sau baliverne pseudo-științifice asortate cu pachete de turism centrat pe ayahuasca. >>

Iar cartea lui Daviid Graeber, https://www.dilema.ro/carte/marele-adevar-ascuns-al-lumii-despre-bullshit-jobs-si-feudalismul-managerial , pare sa aiba dreptate : << La urma urmei, un depanator din Nebraska sau un paznic de parcare din Detroit puteau să-și imagineze un scenariu în care copilul lor să devină bogat – oricît de improbabil era. Dar le era imposibil să‑și imagineze un scenariu în care copilul lor ar deveni critic de teatru la The New York Times sau avocat internațional în domeniul drepturilor omului. Și aici aveau perfectă dreptate: barierele sînt într‑adevăr mai greu de trecut. Domeniile văzute ca fiind inaccesibile cetățeanului obișnuit sînt, la rîndul lor, tocmai acelea în care este posibil să urmărești „valori” în loc de simpla „valoare” economică: adevărul (jurnalism, învățămînt superior), frumusețea (literatură, arte), dreptatea (activism, drepturile omului), caritatea și așa mai departe. >>