Toapa si mitocanul

Acesta DA – numar de colectie! Incepind cu mottoul :

Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzînd grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în casă." – EDMONDO DE AMICIS

Si nu pot decit sa citez pasaje – nu pot sa fac comentarii inutile :

Despre contaminare  Adam Sergiu ADRIAN  , http://dilemaveche.ro/index.php?cmd=dileme&nr=320&idd=347 :

“Atunci cînd media e plină de Gigi Becali, Vanghelie, Sexy Brăileanca, de fapt, ni se prezintă un model de divertisment şi de cultură consumat de o bună parte din popor. Atunci cînd rîdem de Vanghelie rîdem şi de noi.[…]Acum avem un jargon media construit din colectarea inepţiilor repetate la TV. În interbelic întîlneai jargonul francez. Am involuat.”

Legat de asta, “Plăceri vinovate” – Andrei Plesu : “n materie estetică nu există „plăceri vinovate“, decît dacă eşti ipocrit, snob, sau prost. Gustul fiecăruia dintre noi poate avea, cu sau fără justificări, o cuprindere nelimitată, dincolo de criteriile „academice“ curente. Cînd îţi place ceva (o imagine, o melodie, un spectacol etc.) nu stai să te gîndeşti ce-o să zică lumea. Îţi place sau nu-ţi place. Iar dacă îţi place, nu e cazul să amesteci plăcerea cu psihanalizabile complexe de vinovăţie. Plăcerea are nuanţe inanalizabile şi motivaţii multicolore. „Unde-i jenă nu-i plezir!“ – zice o vorbă de cartier…”

Din La putere  : “Cineva care se comportă necivilizat în public are şanse mai mari de a fi invitat în studiouri decît un om decent. În campaniile electorale, nu sînt scoşi în faţă cei cu maniere elegante. Se consideră că ar fi contra-productiv. S-a creat o adevărată şcoală. Emisiuni întregi se străduiesc să provoace apariţia mitocăniilor. Odată apărute, ele sînt marcate asemeni ştirilor de senzaţie. Devin adevărate exemple şi nimic nu pare a li se mai opune. Tinerii au în faţă tot mai multe modele de succes de acest gen. Pe scurt, mahalaua a cîştigat puterea şi face spectacol.”

Alin Ionescu, Lustraţia media nu va întîrzia să dispară : “Într-o logică firească, indignarea sancţionează mitocănia în vederea izolării şi eliminării ei; e un soi de anticorp al spaţiului public cu funcţie sanitară. Încet, dar tenace, indignarea ar trebui să elimine din organismul spaţiului public temele şi personajele nocive, viruşii şi microbii periculoşi. Ei bine, problema e că, într-un mod pervers, indignarea a ajuns cumva să întreţină şi să multiplice mitocănia. Cel care se indignează, care sancţionează excesul temelor de mahala, ieşirile argotice din ce în ce mai obraznice sau abundenţa de personaje mizerabiliste nu mai contribuie la curăţirea spaţiului public, ci dimpotrivă, creşte notorietatea viruşilor şi le întăreşte vitalitatea şi îndreptăţirea în a se exprima. În plus, le rafinează stilistica[…]. Şi-atunci lucrurile se complică instantaneu fiindcă ajungem să ne uităm descumpăniţi la organismul media ca nişte doctori la o boală auto-imunitară. Cu cît te indignezi mai abitir, cu atît creşti vitalitatea mitocăniei. Dacă taci, ea creşte oricum purulent. Aşadar, orice-ai face, n-ai scăpare şi, prin urmare, dacă îţi vezi de treabă şi întorci spatele fenomenului măcar îţi protejezi nervii, retina şi timpul.”

“La Creangă, pînă şi dracii vorbesc civilizat” – interviu cu Ioana PÎRVULESCU – :  “

Politeţea sufletului. Asta s-a pierdut cu totul. Dar şi acel savoir faire pe care îl aveau cei mai mulţi oameni, din toate zonele societăţii. Adică să ştii să spui cuvîntul potrivit, ca să-i faci pe cei din jur să fie în largul lor, să simţi, chiar în toiul celei mai pasionante discuţii, că există oameni în preajmă şi să le vii în întîmpinare în mod reflex. Să ştii instinctiv ce se face şi ce nu. Cînd nu te bazezi pe un bun-simţ natural, care-ţi dă siguranţă în tot ce faci, degeaba înveţi „pe dinafară“ nişte reguli. Totul trebuie să vină în primul rînd din interior. Să sperăm că sînt lucruri recuperabile. […]Doar la televiziune e foarte enervant un asemenea mod de discuţie, însă eu nu prea mai deschid televizorul şi mă apăr astfel de principala sursă de bădărănie din lumea noastră”

“Nu poţi dansa în viaţă fără să ştii paşii” – interviu cu Sandra PRALONG – :”De asemenea, mă şochează că în instituţiile publice, la guvern sau la ministere, chiar şi după 20 de ani de la Revoluţie, oamenii răspund la telefon cu un mda foarte plictisit. De fiecare dată eu întreb dacă am nimerit oare la ministerul cutare. Mi se răspunde „Da, ce doriţi?“ iar eu spun „Scuze, nu mi-am dat seama, am avut impresia că v-am deranjat din pat“. În asemenea cazuri, doamnele care răspund de obicei se enervează foarte tare. Dar mie mi se pare asta o mare lipsă de civilitate şi de seriozitate. Nu poţi răspunde la un minister ca şi cum te-ai afla într-o casă privată. Nu mai spun că pe unde am fost, şi în Elveţia şi în Statele Unite, chiar şi în casele private se răspunde spunîndu-ţi numele.”

“Cine poate şti ce e în abisul nostrum?” – interviu cu Aurora LIICEANU  : “. Atunci trebuie să faci efortul de a rezista tentaţiei altuia, rămînînd singur, pentru că trebuie să ai tăria de a căuta şi a sta în prezenţa unor oameni care sînt ca tine sau care-ţi sînt superiori. Cu proştii devii prost.”

Si, daca v-ati plictisit de discutii in van, cititi si putin despre hazardul moral in cazul ajutorului banesc spre Grecia Pedeapsă pentru greci, nedreptate pentru bulgari de Cristian Ghinea:”Cum ziceam, hazardul moral a fost redus în cazul Greciei: a fost ţinută cu picioarele pe jar, destul cît să nu fie un exemplu pentru alţii.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *