Valeriu Stoica scrie despre politica vs justitie in https://www.dilema.ro/tilc-show/beneficiile-si-capcanele-reprezentarii : << Juridicizarea activității partidelor și politizarea activității judiciare sînt două efecte extrem de periculoase pentru funcționarea democrației constituționale. >>

Teodor Tita sumarizeaza viata politica in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/bolojan-in-opozitie : <<  Teoretic, cele două partide(USR si PNL,n.m.) sînt alternativa liberală la populismul naționalist-extractiv al PSD și la spiritul reacționar anti-modernitate al AUR și sateliților săi. >>

Andrei Cornea a ajuns la https://www.dilema.ro/situatiunea/lehamite : << N-am atunci decît vechile remedii: înghit în sec, respir adînc și merg mai departe… >>

Mihaela Simina reda parti de istorie in https://www.dilema.ro/tilc-show/paul-henri-spaak-sa-stii-sa-joci-o-carte-proasta : << „Politica nu înseamnă întotdeauna să alegi cea mai bună carte”, i-a spus Paul-Henri Spaak regelui Leopold al III-lea în timpul războiului. „Uneori este necesar să știi să joci o carte proastă”, a continuat acesta. >>

Sever Voinescu reaminteste ca legile de azi pot sa fie in avantajul cui nu ne gindim : https://www.dilema.ro/tilc-show/jocul-de-a-suveranitatea : << Dacă, în 2023, UE era solidară împotriva agresiunii lui Putin, dar era blocată de Orbán singur și trebuia găsită o cale, astăzi lucrurile sînt mai complicate. Perspectiva este că într-un an sau doi vom avea în marile capitale europene, la Paris și Berlin, lideri politici prietenoși cu Putin și deschiși să lase din brațe Ucraina de dragul gazului rusesc. Mai vrem, în acest caz, o politică de externe și de securitate a UE decisă majoritar? >>

Codrin Liviu Cutitaru discuta despre autoritatea adevarata in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/autoritatea-profesionala : << Un cuvînt care s-a repetat îndelung în distinsa adunare a fost awe. Acest termen englezesc înseamnă, în principiu, teamă, dar implică de fapt o „teamă” pozitivă, admirativă, vecină cu venerația, înaintea cuiva. Universitarii respectivi mărturiseau că, de cîte ori intra Lewis (un om religios și blînd) în amfiteatru, simțeau awe, un awe pe care se întemeia întregul excurs paideic ulterior. Dacă am readuce starea de awe în școală, cred că am mai avea o șansă. >>

Cititi Cristina Stefan care scrie despre 2 directii despre rolul femeii in casatorie https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/a-fi-sau-a-nu-fi-sotie-traditionala : << Libertatea nu înseamnă să alegi între două roluri impuse, ci să ai puterea să-ți alegi (sau să-ți inventezi) rolul care ți se potrivește ție anume. Ar trebui să ne gîndim bine la cum vrem să arate viitorul: ce fel de fete – și de băieți – ne dorim să creștem? >>

Articolul Carolinei Adves este despre rolul  economiei – nu doar reporter https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/stiinta-lamentabil-de-obedienta : << Scopul științelor sociale nu este acela de a măsura lumea așa cum este, ci de a explica de ce este așa și cum ar putea fi altfel. Cînd economia uită această distincție, ea riscă să devină o știință obedientă. Marea ironie a științelor economice contemporane este că nu au fost niciodată mai riguroase – sau mai puțin ambițioase. >>

Andrei Manolescu isi aduce aminte de sapunul FA pe timpul comunismului  in https://www.dilema.ro/tilc-show/un-orasel-de-foarte-departe : << . Exista acolo un raion central, în care pe rafturi erau expuse lucruri la mare preț pe atunci, dar care la București nu se găseau niciodată în magazine: deodorante FA, 8×4, Impulse sau Bac, săpunuri Rexona și Nivea. Imaginea lor, așa adunate la un loc cum erau, cu ambalajele lor colorate, era ceva incredibil pentru sfîrșitul anilor ’80. Am aflat că mărfurile proveneau din micul trafic permis în zona din apropierea graniţei cu Ungaria, dar nici acolo nu se vindeau pur și simplu oricui. Cînd am vrut să cumpăr, vînzătoarea m-a întrebat cîte ouă am. Văzîndu-mă stupefiat, mi-a explicat că la fiecare 10 lei din costul unui astfel de produs, de import, trebuia adăugat un ou din partea cumpărătorului. >>

Despre agresivitatea prostului, care se vede din belsug pe social media, Stela Giurgeanu scrie pe larg in https://www.dilema.ro/la-fata-locului/agresivitatea-arma-prostului : <<  Cel care jignește o face pentru că nu are alte „unelte” prin care să-și demonstreze valoarea. De cele mai multe ori, jignirile și încercarea disperată de a căpăta un statut ierarhic ascund o stimă de sine scăzută și o frică profundă de a nu fi considerat nesemnificativ. Este o mască a neputinței. >>

Articolul lui Dorel Dumitru Chiritescu https://www.dilema.ro/caleidoscopie/bunul-simt-ar-trebui-sa-conduca-lumea este lung, dar vi-l rezum cu cuvintele lui : << Dacă nici intelectualii și nici posesorii empirismului mărunt nu pot conduce lumea, atunci cine ar trebui s-o conducă? Credem că bunul-simț, ajutat de cunoaștere, ar trebui să conducă lumea. Iar bunul-simț este neuniform împărțit la oameni, niciodată în funcție de nivelul de acces la știință. Bunul-simț individual, răsărit din bunul-simț comun, este capacitatea de a judeca corect, echilibrat și practic situațiile de zi cu zi, viața. Așa cum spuneam, pentru asta nu este nevoie de studii speciale. Bunul-simț se dobîndește în primul rînd din prima educație, din familie. Nu este vorba despre inteligență și nici despre cultură. Este vorba despre raționament practic, experiență de viață, măsură și empatie. >>

Ioan Durnescu scrie despre integrarea in Romania in https://www.dilema.ro/la-fata-timpului/cind-forta-de-munca-devine-populatie : <<

Avem una dintre cele mai mari diaspore europene și cerem, pe bună dreptate, italienilor, spaniolilor, germanilor sau britanicilor să îi trateze decent pe românii care trăiesc acolo. Devine greu de explicat de ce același principiu ar trebui suspendat la Otopeni. Ce am putea face?

Mai întîi, cursuri de română accesibile, organizate și în apropierea locului de muncă, profesori pregătiți pentru predarea limbii române ca limbă străină și timpul necesar pentru ca oamenii să participe la ele.

>>

Din Dosarul Dilemei:

Catalina Dumitrescu are un articol superb despre zimbet si cinism in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/despre-zimbet-si-iluzia-luciditatii-cinice : <<Cultura adaugă alt strat, iar oamenii zîmbitori nu sînt judecați la fel pretutindeni. În anumite contexte sociale caracterizate prin niveluri ridicate de corupție, zîmbetul poate fi interpretat mai frecvent ca semn de nesinceritate. Acolo unde încrederea socială este fragilă, pînă și expresiile de bunăvoință pot fi privite cu suspiciune, însă există și reversul: experiențele repetate de cooperare, amabilitate și apropiere contribuie la corectarea așteptărilor noastre despre ceilalți. Fiecare interacțiune în care cineva ne surprinde plăcut devine o mică dovadă că lumea nu e alcătuită exclusiv din oameni de care să ne temem. >>

Ca dovada scrie George Moise in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/datoria-sociala-de-a-minti-putin : <<  Și cînd mi-am amintit un lucru elementar: mă aflam într-o cultură centrată pe grup, nu pe individ, în care actul de a zîmbi vitejește, chiar dacă inima le sîngerează, e o datorie socială și poate fi considerat o formă de stoicism. El Cid proptit în șa. La japonezi, a avea o expresie serioasă sau nefericită este nepoliticos, deoarece poate provoca anxietate sau suferință celor din jur. Cultivat din copilărie ca o datorie, zîmbetul devine în timp instinctiv. >>

Am zimbit la citatul lui Andrei Manolescu din https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/un-zimbet-politic : << Știu că Ronald Reagan, întrebat odată cum i se pare că, fiind de meserie actor, a ajuns președintele Americii, a răspuns prompt: Vă imaginați un președinte al Americii care să nu fie actor? >>