Dilema veche si ULTIMA SOLUTIE POATE FI O SOLUTIE?

Mircea Vasilescu in “Iar moare cultura?” preia aceleasi argumentatii uzate : ““Iar Internetul în ansamblu predispune la lene intelectuală, la lectura de suprafaţă a unor texte scurte, doar pentru a culege din ele „informaţia optimă“, şi distruge astfel lectura de profunzime.”

De parca rezumatele operelor literare s-ar fi inventat odata cu interenetul … Pe deasupra, Internetul nu te face mai destept sau mai prost – ci iti ofera mai multa informatie in care sa discerni !

Subscriu la Fraieri, dar entuziaşti de Gabriel Giurgiu : “Atitudinea infantil-entuziastă cu care abordăm orice provocare la adresa instituţiilor europene este profund dăunătoare. Nu ne aduce nici un cîştig, nu întăreşte nici o poziţie de negociere. Restul statelor membre aşteaptă de la România idei, atitudini, strategii, planuri. Noi răspundem cu un senin „Îmghî“ din fundul clasei, ca nişte fraieri zăpăciţi de norocul care a dat peste noi, de-am fost primiţi în aşa club de elită.”

Va invit sa citti “Sînt necesare stimulentele economice?” cu o atentionare de a nu lua pe nemestecate toate afirmatiile , de exemplu :

“Teoria din spatele masivului efort al multor guverne de a acorda stimulente economice stă în noţiunea aşa-numitului „decalaj al producţiei“. Acesta constă în diferenţa dintre producţia curentă a unei economii şi cea potenţială. Dacă producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale, aceasta înseamnă că cheltuielile totale sînt insuficiente pentru a cumpăra ceea ce economia poate produce.

Stimulentul economic este un sprijin guvernamental acordat cheltuielilor totale. Guvernul poate fie să cheltuiască banii ori poate încerca să stimuleze cheltuielile private prin micşorarea taxelor şi dobînzilor. Aceasta va creşte producţia curentă la nivelul celei potenţiale, acoperind astfel decalajul dintre ele.”

Si ce daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” ? Sa zicem ca am o afacere care produce site-uri Web . Daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” si alte afaceri nu imi fac comenzi, ar fi bine sa imi faca guvernul comenzi ? ( desigur, pentru mine, da!)

Daca v-a pasionat vreodata sinuciderea, or sa va fascineze implicatiile etice, monetare, psihologice din acest dosar. Mentionez in graba Ce există şi la ce s-ar putea ajunge  :

“iată ce a declarat o persoană cu dizabilităţi, chestionată în privinţa sinuciderii asistate: „De cînd am fost lovită de o maşină, mi s-a spus de trei ori că sînt pe moarte. De fiecare dată, zilele păreau să-mi fie numărate, dar cu toate acestea se făceau toate eforturile pentru a primi cea mai bună îngrijire. Doctorii, asistentele, companiile de asigurări nu-şi făceau nici un fel de grijă în privinţa costurilor, ci puneau întotdeauna pacientul pe primul loc. Odată ce sinuciderea asistată ar fi legalizată, această situaţie s-ar schimba dramatic. Companiile de asigurări, de exemplu, ar constrînge medicii să reducă costurile de îngrijire a bolnavilor. Aceştia, la rîndul lor, ar constrînge pacienţii să aleagă o moarte subită şi ieftină, convingîndu-i că aşa este cel mai bine pentru ei. Cine, ce credeţi că ar alege? Gîndiţi-vă la acest scenariu sumbru, dar mult prea plauzibil“”

CG (Cristian Ghinea,probabil ) are un articol bine scris  despre Informaţie mură-n gură : surse de informare despre UE. Si tot el e plin de ironie caustica in Problema cu referendumul :

“Acum cîteva luni, electoratul californian a votat în acelaşi timp împotriva creşterii taxelor şi împotriva tăierii cheltuielilor publice. Evident, întrebările fuseseră greşit formulate, normal ar fi trebuit să sune aşa: de unde mama naibii să plătim facturile statului? Dar la asta nu se poate răspunde cu DA sau NU.”

Si despre tratatul de la Lisabona, scris in stilul modern al legilor care se fac sa le priceapa doar avocatii  – si cei care au rabdare sa stea ore in sir:

“Comisarul irlandez a recunoscut înainte de precedentul referendum că nu a citit tratatul şi a fost aspru criticat. Criticile erau ipocrite: nu ai ce să citeşti din Tratatul de la Lisabona, este o înşiruire de propoziţii de genul „Articolul 1 va fi completat cu textul «pe baza căruia statele membre conferă competenţe pentru a îndeplini obiectivele comune»“. Tratatul de la Lisabona completează tratatele anterioare. Ca să îl citeşti, trebuie să deschizi de fiecare dată tratatul anterior, să vezi articolul modificat. Iar tratatul anterior modifică şi el un tratat anterior. Deci, dacă chiar vrei să pricepi, îţi trebuie şi respectivul tratat. Care şi el modifică… Pe scurt, ai nevoie de un raft de cărţulii ca să citeşti Tratatul de la Lisabona. Dar trebuie să fii nebun să vrei să o faci. Bun, atunci de ce să supui la referendum un asemenea text pe care nimeni nu ar trebui să-l poată măcar citi?”

Totusi, credeam ca Europa este o lume a legilor – si nu una in care oamenii interpreteaza la bunul lor plac legea – dar s-ar putea sa ma insel  : “sînt printre puţinii relaxaţi care cred că modul în care va arăta UE ţine mai mult de dinamica politică şi de voinţa liderilor decît de tratate, aşa că patimile pro şi contra tratatului m-au lăsat rece.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *