Doua dileme

Andrei Plesu citeaza din Alexandru Paleologu(Ne-liniștea sărbătorilor) :”Alexandru Paleologu mi se plîngea, odată, de prostul obicei al concediilor anuale. În loc să profiţi de libertatea episodică oferită de instituţii, să stai acasă, în confortul domestic, să te refaci, să savurezi răgazul, lipsa oricărui program, şansa de a nu trebui să faci nimic, în loc să ieşi din viteză, intri într-o maladivă neodihnă organizatorică: faci bagaje, angajezi călătorii costisitoare, te ocupi de bilete şi de hoteluri, pe scurt, dai tihna din mînă pe promisiunea incertă a „distracţiei“ de pe gard. La sfîrşit recunoşti, dacă eşti sincer, că vacanţa te-a lăsat lat. Şi fizic, şi sufleteşte, şi financiar.   “

Daca vreti sa rideti in hohote cu Europa, va invit sa cititi Un fel de CAR  : “ După o vreme, vecinul mai sărac a devenit dependent de sistemul nostru de întrajutorare. Are ţevi noi-nouţe, conectate la robinete noi-nouţe, care varsă apa în chiuvete clasa lux. Iese pe balconul lui plin de flori unde stă de vorbă pe messenger cu bătrîna lui mamă care este fericită pentru încă un pachet primit. Are timp liber din belşug, vecinul nostru. Nu l-am ajutat să pornească o afacere (ce ne propusese era prea profitabil pentru standardele noastre), mare brînză nu are de făcut, aşa că stă toată ziulica prin casă. Contabiliceşte vorbind, stă bine. În casă îi intră mai mulţi bani decît cheltuie, viaţa lui este mai confortabilă ca înainte. Noi sîntem mulţumiţi, sîntem solidari cu vecinul nostru mai sărac şi îi facem cu mîna cînd plecăm spre serviciile noastre bine plătite. Trebuie să facem bani, să avem din ce îl ajuta, nu? Aşa şi cu fondurile structurale. Alea europene. “. Apoi re-cititi-l.

Peter Singer incearca sa desparta apele in cazul Wikileaks, intrebind Este posibilă diplomația transparentă? : “Dar, datorită scurgerilor de informaţii, ştim, bunăoară, că, atunci cînd guvernul britanic a organizat ancheta, presupus transparentă, cu privire la cauzele războiului din Irak, a promis de asemenea guvernului Statelor Unite că „va lua măsurile necesare pentru protejarea intereselor SUA“. Guvernul britanic pare să-şi fi înşelat, astfel, atît publicul larg cît şi propriul parlament. […]Cu toate acestea, transparenţa nu e întotdeauna mai bună decît confidenţialitatea. Să presupunem că diplomaţii SUA au descoperit o situaţie în care nişte democraţi, trăind sub o dictatură militară brutală, ar negocia cu ofiţerii tineri o lovitură de stat care să reinstaureze democraţia şi statul de drept. Aş spera ca Wikileaks să nu publice o telegramă prin care diplomaţii îşi informează şefii despre acest complot”

Vintila Mihailescu discuta despre Produse tradiționale ca la tata acasă : “Dacă mergem un pas mai departe, descoperim ceea ce un raport CRPE recent numeşte „cele două agriculturi ale României“: la o extremă, aproximativ 1,9 milioane de gospodării exploatează sub două treimi din suprafaţa agricolă utilizată, fragmentată în loturi medii de 2,3 ha, care nu permit decît o agricultură de subzistenţă; la extrema cealaltă, sub 20.000 de exploataţii deţin peste o treime din suprafaţa agricolă utilizată şi posedă în medie 270,4 ha. Între subzistenţă lucie şi noii latifundiari, acolo unde ar trebui să fie clasa de mijloc a agriculturii, acest mic fermier despre care vorbeam, pe care se bazează în foarte mare măsură mai toate agriculturile europene şi care ar fi singura soluţie (parţială) pentru imensa noastră populaţie rurală, nu se află practic nimic. “

Cristian Ghinea recenzeaza in Ce am făcut în ultimii 500 de ani cartea România şi Europa – Acumularea decalajelor (1500-2010), de Bogdan Murgescu, apărută la Polirom . Subtitlul ar fi trebuit sa fie: de ce Danemarca , Serbia si Irlanda sunt pe alt drum decit Tarile Romane?

In cealalta dilema, Andrei Plesu vrea egalitate(Scrisoare deschisă către Ion Vianu ) : “Dacă Cristoiu nu are voie să privească tandru spre „calităţile“ lui Zelea Codreanu, atunci nici alţii nu ar trebui să aibă voie să privească nostalgic spre „calităţile“ lui Ceauşescu “

Codrin Liviu Cutitaru, ce are, de obicei, articole ok, sufera si el de mania romanismului(Kakistocrația românească ) : “În limbile europene (cu precădere, în engleză şi în franceză), mai puţin în română (unde termenul nu e înregistrat nici măcar în dicţionarele recente de „neologisme“), circulă – încă din secolul al XIX-lea – cuvîntul grecesc (la origine) kakistocraţie (din kakistos/„cel mai rău“, un superlativ relativ al lui kakos/„rău“, şi kratia/„putere“, „guvernare“). Ideologic vorbind, noţiunea defineşte acel tip de societate în care cei mai răi cetăţeni, cei mai hidoşi sufleteşte indivizi guvernează. În principiu, situaţia pare utopică, asemenea ideii unei lumi conduse de cei mai buni dintre oameni. Extremele ar trebui să se suprapună. Nu şi în intervalul românesc, după cum uşor se observă. Am oferit mapamondului, iată, în entuziasmul nostru protocronic incorigibil, şi primul exemplu concret de kakistocraţie.” .Ma rog – dar hitlerismul / comunismul  nu se pun?

Cristian Ghinea revine cu Ce am făcut în ultimii 500 de ani (II) :”Şi totuşi comunismul a ratat chiar acolo unde ar fi trebuit să fie, teoretic, punctul său forte. În 1938, decalajul de venit faţă de ţările dezvoltate era de 2,9:1, în 1989 ajunsese la 3,5:1.[…]Am aflat de la Murgescu, de pildă, că planurile cincinale făcute de Ceauşescu pentru 2000-2010 ignorau complet revoluţia informatică, care începuse în Occident. Murgescu analizează pe larg politicile de dezvoltare a transportului, turismului şi învăţămîntului. Pentru fiecare dintre ele, iniţiativele comuniste au fost stupide şi dezastruoase. În loc de autostrăzi, Ceauşescu a făcut faraonisme inutile ca Transfăgărăşanul şi Canalul. Deschiderea turismului din anii ’70, în linie cu dezvoltarea acelui sector în toată Europa atunci, a fost apoi sugrumată de obsesiile securistice (poporul român trebuia protejat de influenţa nefastă a turistelor suedeze). Învăţămîntul a fost sluţit pentru a produce tehnicieni şi muncitori industriali, într-o epocă cînd economia mondială cerea cu totul alte capacităţi. Acestea au fost probleme de concept general. La ele s-a adăugat incapacitatea sistemului de a se adapta la schimbările bruşte din comerţul mondial. Convins că petrolul ieftin e un dat, Ceauşescu s-a apucat să investească enorm în petrochimie. Rezultatul? „România avea numeroase capacităţi de rafinare şi petrochimice, care au intrat în funcţiune la sfîrşitul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80. Regimul Ceauşescu miza astfel că, prin creşterea exporturilor de combustibili rafinaţi şi produse chimice, s-ar putea compensa creşterea facturii petroliere. În realitate însă, exporturile cumulate ale derivatelor petroliere nu au putut niciodată, în anii ’80, să egaleze valoarea importurilor de ţiţei. Potrivit analizei lui Marvin R. Jackson, România pierdea circa 25 de dolari la fiecare tonă de produse rafinate vîndute în Occident, comparativ cu preţul plătit la import pentru ţiţeiul brut.“ (p. 394); „România întorcea spatele evoluţiei computerelor şi informaticii şi construia în schimb uzine cu mare consum de energie şi materii prime şi numeroase braţe de muncă. Treptat, economia era mutată din Europa în lumea a treia“  (p. 398).Comunismul nu a fost o idee bună, prost aplicată. De fapt, a fost o idee proastă, imbecil aplicată.  “

La  multi ani !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *