1. Din STAREA LIMBII ROMÂNE
Gabriel Giurgiu face citeva comparatii just in Marea Familie Europeană :
“Cînd, pînă în 2007, îi făceam curte, Uniunea era jună, frumoasă, bogată, plină de promisiuni. Am invitat-o în oraş, am dus-o la mall, la film, i-am luat flori şi bomboane. Ce zicea, aia am făcut. Cum să superi „fotomodela“? A venit cununia (civilă, că religioasă nu se poate, nu e în Tratat), ne-am mutat împreună. Trebuia să gătească. Găteşte. Dar are şi multe guri de hrănit. Trebuia să facă regulile casei. Le face, dar sînt cam multe. Trebuia să aducă bani în familie. „De unde, Ioane, nu vezi ce criză e?“ Noroc că nu sforăie noaptea (încă) şi că soacra e de treabă. Statele fondatoare sînt destul de îngăduitoare, nu-i aşa? Putem să mai scăpăm la o bere cu băieţii din NATO, nu se supără. Putem să mai chiulim de la serviciu, o lăsăm moale cu reformele, ne mai trece cu vederea. E o căsnicie modernă, în care libertăţile individuale sînt sfinte pentru soţi.”
Oricum, va invit sa cititi tot articolul – chiar e relevant intregul, nu partea citata mai sus : http://dilemaveche.ro/index.php?nr=314&cmd=articol&id=12497
Articolul lui Sever Voinescu mi s-a parut inactual, dar interesant : Vulpea şi ariciul – o problemă de strategie –
Despre evrei americani si cum se face publicitatea aflati de la Florin Dumitrescu Vorbeşti publiciteza? : “Azi cumpărătorii au fost dezvirginaţi, pervertiţi cu terminologia de marketing. Li se vorbeşte cu nonşalanţă despre ofertă, super-ofertă, promoţii şi chiar unele barbarisme precum sale ori bargain. Au ajuns să ştie despre branding (e chiar la modă!) şi poziţionare; despre target şi puncte de rating. Unii dintre noi zic că din transparenţă şi respect. Meseriaşii însă ştiu că dintr-o anume lene; dintr-un soi de neglijenţă care se înrudeşte – dimpotrivă – cu lipsa de respect faţă de universul privat al interlocutorului.” Corect! Ma gindesc la meseria de IT * si in nici un caz nu o sa ii explic cuiva ca exista ForeignKey, PrimaryKey sau AutoGenerated ID.
Citez din Dilema veche vă recomandă :
“Donaţi 2 euro prin sms (sau cît vă lasă inima şi dorinţa de a sprijini cunoaşterea istoriei recente) pentru aducerea în ţară a arhivei postului de radio Europa Liberă. Detalii pe http://100000romani.ro. “
Cristian Ghinea isi face mea culpa in privinta Lovin vs Ţoghină si ramine la intrebarea retorica :”Cum poţi verifica adevărul pe Google? Şi, mai ales, de ce ai încerca? Doar nu pot greşi cu toţii, nu? “
Oh, ba da. Iar de verificat e simplu :
1. cauti declaratiile originale ( de avere).
2. Audiatur et alter pars – chiar daca google iti afiseaza in primele 1000 de linkuri doar o parere – cauti pina gasesti si opiniile celeilalte parti
3. Daca la punctul 2 nu ai avut succes – cauti offline, in viata reala – Google nu pretinde ca detine adevarul … ci doar face cautarea mai usoara
Iar MC scrie relevant despre elitismul implicit al scriitorului (cu ochii-n 3,14) :
“Michael Haulică scrie în rubrica sa din nr. 252 al Observatorului cultural: „Atunci cînd un cititor spune pe blog-ul lui «N-am înţeles ce-a vrut ăsta de la mine», scriitorul ar trebui să-şi pună întrebări despre capacitatea lui de a se face înţeles. Pentru că, dacă un cititor nu a înţeles, e posibil să mai fie şi alţii. Iar dacă aşa stau lucrurile… Houston, avem o problemă!“. Ce păcat că, spre deosebire de contemporanii Llosa, Saramago, Pynchon, Pamuk, Rushdie sau Gray (dar şi alţi autori – şi premiaţi, şi bine vînduţi, şi comentaţi în blogosferă), de-alde Proust, Faulkner, Joyce, Beckett, Céline, Cortázar sau Vonnegut n-au beneficiat la vremea lor de barometrul călăuzitor al bloggerilor! Azi ar fi fost şi ei nişte scriitori mari şi pe deplin înţeleşi. (M. C.)”
2. Din RELIGIE CU ÎNLOCUITORI
Despre recentul congres PSD pe scurt cu Mircea Vasilescu in De la „neocomunist” la „manelizat” : “Cu vrăjitoarele la poartă şi cu acelaşi Ion Iliescu pe post de brand, congresul PSD s-a concentrat exclusiv asupra oamenilor: singura „dilemă“ a fost cine va fi noul preşedinte al partidului. Nu programul, nu ideile, nu soluţiile pentru a repune social-democraţia românească pe şine, ci omul”(s.m.)
Gabriel Giurgiu , ca de obicei, e interesant – chiar atunci cind e plictisit de Bruxelles pe ploaie : “ Aşa să ştiţi şi dumneavoastră, că lucrările directoratelor generale, în fazele intermediare, pînă la emiterea unei directive, nu sînt confidenţiale. Nuuu, Doamne fereşte! Ele sînt doar ne-accesibile publicului. Au încercat, săracii, colegii mei (din grupul de tineri ziarişti români care scriu pe teme europene, deplasare finanţată de JTI Romania. Nu, eu nu intru la „tineri“, ci asigur un fel de traducere a bruxellezei pentru colegi.) să afle care este deosebirea între una şi alta. Degeaba. Nu au reuşit să afle.” Dar am aflat inca ceva : “
Cu alte cuvinte, de fiecare dată cînd Comisia îşi pune în gînd vreo directivă, ciorna este trimisă, de la început, pe adresa celor 27 de corpuri legislative din statele membre. Scopul este atragerea reprezentanţilor direct aleşi ai cetăţenilor (deputaţii şi senatorii), încă din primele faze, în procesul de rafinare a acquis-ului comunitar. Este prevăzut chiar şi un (complicat) mecanism prin care Parlamentele naţionale pot respinge (chiar) un act al Comisiei. Este o şansă fantastică pentru statele membre, reprezintă o încercare a Bruxelles-ului de a reduce deficitul de democraţie şi, în acelaşi timp, oferă oportunitatea ca temele comunitare să intre în dezbaterea naţională. Altfel spus, ciobanii români nu se vor mai mira că a apărut, ca din senin, nu ştiu ce normă sanitară care le afectează vînzările. Ei vor şti că Parlamentul naţional a avut acces, de la începutul dezbaterilor, la documentele premergătoare. Vor putea să-i tragă la răspundere, direct, pe cei aleşi în circumscripţia lor uninominală, în cazul în care nu li s-a cerut părerea. V-aţi aştepta ca această formă de consultare, care se adaugă celorlalte (multe) forme de consultare, să fie rapid însuşită de senatorii şi deputaţii din statele membre. Nici vorbă. Numai 7 din cele 27 de state membre au definit un mecanism eficient de lucru. Să mai adaug că România nu este printre cei 7? Nu cred că mai este cazul. Parlamentul nostru a avut, pe vremuri, un grup de experţi pe teme comunitare. Lipsa de interes a senatorilor şi deputaţilor a împuţinat, în timp, grupul. Acum mai sînt cîţiva, îi numeri pe degetele de la o mînă. Sînt frustraţi, ignoraţi, consideraţi un soi de animale exotice, bune de pus pe liber la următorul val de concedieri. Cît priveşte celebra afirmaţie a preşedintelui Băsescu, prin care nu mai avem nevoie de Senat pentru că Parlamentul European i-ar prelua atribuţiile, este cazul ca unul sau altul dintre consilieri să îi explice că, în realitate, lucrurile stau exact pe dos. Tratatul de la Lisabona deleagă suveranitate comunitară spre nivelul naţional, conform principiului subsidiarităţii. Altfel zis, este nevoie de Senat tocmai pentru că Parlamentul European şi Comisia au nevoie de un interlocutor legitim la Bucureşti. Pentru consultare. “
Imi pare rau ca Lucian Mindruta sufera ca de pe uma Ultimei zi de jurnal – dar ceea ce spune pare o cretinitate :”Sînt ultimele la pupitrul ăsta, la care, matematic, pe hîrtie, am petrecut mai multe ore decît cu copiii mei. O să ţină minte şi ei chestia asta? O să mă ierte?” . Ma gindesc la mine : cel putin 8 ore la birou, 1 ora ( siceva) dus, 1 ora (si ceva) intors, 6 ore de somn . Normal ca ramin mai putine cu cei dragi…Dar asa e construita viata – si, probabil, mi-ar fi mai rau fara servici …
Au fost interesante concluziile pe baza absurditatii din articolul lui Alin Fumurescu , Capra, varza şi noua spiritualitate : “„Asta cu karma e logică“ – a continuat Zbengu. „Faci fapte bune, aduni bile albe, faci fapte rele, aduni bile negre. La sfîrşit, un contabil trage linia şi face socotelile. În funcţie de rezultat, te încarnezi mai sus sau mai jos sau, dacă eşti norocos, scapi cu totul din ciclul ăsta. Asta pot pricepe. Tocmai de aia nu cred. Pentru că e prea simplu. Pentru că mi-ar fi dat şi mie prin cap. Sfînta Treime însă e o altă poveste. Cum să născoceşti un Dumnezeu în trei, care moare pe cruce?“ Nu-l cunoscusem încă pe Tertulian, dar descoperisem deja paradoxul lui „credo quia absurdum“. Cred pentru că este absurd. Cred pentru că mie asta nu mi-ar fi dat prin minte. Nici atunci, nici acum.” . Dar “Important e rezultatul, nu întrebarea. Nu căutarea.” - vine de demult,de la Newton –cel care a dat legile…
Faceti-va timp pentru Păcatul verde si pentru dialogul epistolar in Cristian Ghinea si Remus Cernea, Are ecologismul o latură religioasă?
In spiritul lui Martin Eden, replica savuroasa a Hertei Muller din Dilema veche vă recomandă :Întrebată dacă Premiul Nobel i-a schimbat viaţa, Herta Müller răspunde ca-ntr-un poem: „Eu fac diferenţa între mine ca persoană şi cărţile mele. Premiul l-au luat cărţile. Persoana mea nu se poate schimba, pentru că eu stau lîngă mine şi nu mă confund cu ceva ce nu sînt eu“.