Şcoala (de) altfel, aceeaşi  -Maria Iordanescu ne spune despre limbajul de lemn : <<

Pe site-ul didactic.ro se pot găsi nenumărate exemple de asemenea obiective, formulate lemnos, incoerent sau fără nici o legătură cu activitatea propriu-zisă: „Cultivarea sentimentului de mîndrie patriotică prin declanşarea de emoţii, aprecieri asupra frumuseţilor fizice, economice (!), religioase (!) ale teritoriului patriei şi împletirea cu elemente de istorie ale trecutului şi prezentului poporului român“. Cum se realizează un astfel de obiectiv ambiţios? Simplu: „vizionăm film (!) potrivit vîrstei copiilor, în format 3D IMAX, la Cinema City“.

Alt obiectiv: „Copilul îşi conştientizează şi acceptă propriile trăiri şi sentimente, înţelege cauzele şi efectele pe care acestea le pot avea asupra sa şi a celorlalţi. Copilul caută să atingă şi să-şi menţină echilibrul interior, să se dezvolte pentru a deveni matur din punct de vedere emoţional“. Deşi, pentru unii, obiectivul descris mai sus ar putea reprezenta un program de viaţă, un ideal de neatins, pentru profesor, împlinirea lui pare un fleac: elevii nu trebuie decît să joace „Zidul urlător“, „Omul gigant“ sau „Desenul neîntrerupt“, şi Nirvana e la-ndemînă.

>>

In stilu-i caracteristic Cristian Ghinea scrie despre Ce ne-au mai făcut neocolonialiştii de la FMI : <<

Studiu de caz 1: medicamentele[…]

Şi aşa au luat englezii la mînă medicamentele compensate şi au ajuns la concluzia că risipim aiurea o grămadă de bani. Biloba era doar un exemplu. Şi totuşi, care e problema? Avem un mecanism. Avem nişte comisii, nişte guru. Cum de nu putem noi ca stat să luăm în opt ani o decizie simplă de a scoate un medicament de pe o listă? De ce trebuie să ne întrebe FMI de Sănătate şi să chemăm nişte englezi să ia lista la puricat? Mă gîndesc eu că problema e tocmai că ne bazăm pe nişte guru din nişte comisii. De ce nu revizuiesc listele? Hai, dom’le, e sub nivelul lor. Ei sînt profesori universitari. În general, nu e politicos să le ceri profesorilor universitari români să presteze munca pentru care îi plăteşti. E sub nivelul lor. Plus că de ce să-i supere pe prietenii lor de la firmele de medicamente care îi plimbă la congrese?

[…]Studiu de caz 2: „băieţii deştepţi“ din energie.[…]

Şi se apucă statul român de revizuit. Se face o comisie comună între Ministerul Economiei şi Ministerul Justiţiei. Se face un raport al comisiei. Raportul este secret, cum altfel? Vine iar FMI. Deci, cum e cu contractele alea? Nenică, am făcut comisie comună, s-a rezolvat: nu se poate. Neocolonialistul a cerut raportul, guvernul s-a obligat că îl dă, dar pînă la urmă nu a primit nimic, decît afirmaţii cum că se ocupă ei – să stea fără grijă –, dar mai degrabă nu de încetarea contractelor şi publicarea lor, ci de renegociere.

Iar îşi dă neocolonialistul de la FMI ochii peste cap. Păi, de ce? Păi, sînt contracte comerciale, sînt secrete, sînt cu clauză, nu putem. Moment în care acela de la FMI se enervează: auzi, coane, hai să vorbim pe bune, că acum deja ne ştim unii pe alţii. Uite cum stă treaba. Noi ştim că băieţii ăştia deştepţi nu au nevoie să fie foarte deştepţi de fapt, pentru că sînt amicii voştri, că doar le daţi contractele astea pe sub masă, la crîşmă. Deci, nu-mi spune că v-a apucat acum brusc legalismul şi numai cînd e vorba să le tăiaţi ploconul. Aşa cum i-aţi chemat pe amici să le daţi contractele, faceţi bine de chemaţi-i şi puneţi-i să anuleze contractele.

Moment în care onor statul român face ochii mari: băi, ăsta e nebun, vorbeşte serios. S-au mai gîndit puţin şi au zis: nu le tăiem contractele amicilor, dar facem altceva, invocăm o clauză de forţă majoră şi nu le mai dăm energie. Temporar, aşa. Măcar pînă scăpăm de nebunul de la FMI. Şi aşa au făcut. Şi, ca să vedeţi chestie, numai ce e pe terminate mandatul nebunului că citesc ştire pe HotNews: statul român se gîndeşte să nu mai invoce clauza de forţă majoră. Gata, ce atîta forţă majoră, înapoi la situaţia obişnuită.

>>