Teodor Tita scrie despre nota 5 de trecere a Romaniei in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/victoria-lui-aproape-gunoi : << Sîntem într-o situație așa de tristă încît evitarea în ultimul moment a calificativului „junk” (gunoi) în evaluările unei agenții de rating financiar a fost salutată ca o victorie. Victoria lui aproape-gunoi. >>
Andrei Plesu reciteste din Carol I in https://www.dilema.ro/situatiunea/1871-2019-traditii-romanesti-nemuritoare : << Acest tip de reacţie adaugă celor trei explicaţii ale eşecului autohton amintite mai sus o a patra: lipsa de caracter, dublată de demagogia virtuții și a patriotismului. >> si din Caragiale : << „Elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor și formulelor populare, pe care oricine le aplaudă automatic, sau prin imitație, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, țăranul român, muncitorul român, regatul român șcl., șcl. – în genere fraza goală, declamația șarlatanească, lătrătura patriotică, națională, română – cu un cuvînt, moftul…” (p. 96) >>
Andrei Cornea desemneaza singurul cistigator in https://www.dilema.ro/situatiunea/cei-multi-si-expertii-lor-detestati : <<
E inutil aproape de spus că în această dispută nu există decît perdanți. Publicul pierde, fiindcă rămîne ignorant cu pretenția falsă de știință. Experții pierd, fiindcă își distrug autoritatea, audiența și, în ultimă instanță, rostul pe lume. Cel dintîi devine victima inconștientă a unor impostori, ceilalți tind să se închidă într-o sectă mofluză și certăreață. Între cele două tabere existau totuși cîndva, mai mult sau mai puțin, două lianturi, care permiteau să se încheie un armistițiu: autoritatea și încrederea. Dar acum, prima este dizolvată de relativism, iar cea de-a doua suferă de suspiciune generalizată.
Ba nu, greșesc: există totuși un cîștigător al acestui război: șarlatanul politic. >>
Sever Voinescu scrie despre Goga vs Paunescu, dreapta extrema vs stinga extrema https://www.dilema.ro/tilc-show/in-chestia-statuilor-cazul-goga-cazul-paunescu : << S-a scris enorm despre asta cu o concluzie clară: în cele din urmă, am metabolizat diferit Auschwitz-ul și Gulagul. Neiertători cu nazismul și cu fascismul, blînduți, înțelegători, aproape iertători cu comunismul. >>
Mi-a placut propunerea lui Kailash Satyarthi https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/lumea-are-nevoie-de-o-inteligenta-artificiala-bazata-pe-compasiune : << Dacă vrem cu adevărat să fim siguri că IA contribuie la binele comun, și nu doar la sporirea profitului și a puterii, trebuie să-i scoatem pe inginerii și pe dezvoltatorii IA din laboratoarele lor timp de o lună. Să-i lăsăm să petreacă timp alături de copii care muncesc în mine și fabrici, familii strămutate de conflicte și comunități vulnerabile care se confruntă cu sărăcia, discriminarea și excluziunea. Să-i lăsăm să meargă alături de oameni ale căror vieți sînt modelate în mult mai mare măsură de incertitudine, frică și nedreptate decît de orice formă de progres tehnologic. Chiar și o singură lună poate schimba modul în care gîndește o persoană, iar acest lucru va influența felul în care dezvoltatorii construiesc această tehnologie și modelează viitorul. >>
Codrut Constantinescu rememoreaza trocul de la mare in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/o-mare-neagra-de-amintiri : << Pînă venea vara, tata meșterise douăzeci-treizeci de astfel de poșete rudimentare, pe care mama le valorifica la plaja nudiștilor, dominată de blondele redegiste și poloneze, pe care le bănuiesc acum ca fiind planturoase, pentru că aveau mai multă mîncare, iar de acolo se întorcea cu Vegeta, supă de pui instant, săpunuri, cafea, țigări și, uneori, gumă de mestecat. >>
Alexandru Gheorghe scrie despre situatia din Albania – despre proiecte imobiliare intr-o zona protejata https://www.dilema.ro/la-fata-locului/relevanta-protestelor-din-albania-pentru-toate-statele-lumii : << Revenind la insula din Delta Dunării, teritoriile și resursele sînt în prezent rediscutate politic de liderii unor state, așa cum este cazul insulei Margarita din Venezuela, al Groenlandei, al Taiwanului sau al unei părți din Ucraina. Nu este prima dată cînd pierderea unor teritorii este anticipată și în țara noastră prin vocea unor analiști politici, jurnaliști și chiar politicieni. Luînd în considerare disputele din interiorul Albaniei, mă întreb ce vor spune politicienii noștri dacă, într-o vară, un oligarh sau un „tech-bro” va revendica pămîntul „descoperit” în Delta Dunării. Dar noi, poporul? >>