Andrei Plesu reia un articol mai vechi despre Supravieţuire vs integrare :”În fond, cum aţi făcut cu Grecia? – îl întrebam deunăzi pe un distins diplomat. N-aţi integrat-o „fără concurs“? „Ba da“ – a sunat răspunsul. „Dar a fost un eşec. Nici pînă azi n-au societate civilă!“ Răspuns grav, e drept. Dar mărturisesc că m-am trezit mormăind sotto voce, să nu m-audă nimeni: n-or fi avînd, dar la atîta mare, la atîtea cîrciumioare cu pescărie, la atîta vin, artă şi turism, poate că merge şi fără…” . Se pare ca nu merge si fara. Dar la noi ?!

Gabriel Giurgiu scrie despre Chişinău, un an mai tîrziu :”Nu-i grav, le-aş spune prietenilor moldoveni care se tot plîng de sărăcie. O ţară în care bugetul pentru educaţie este cel mai mare capitol bugetar (da, asta se întîmplă în Republica Moldova) nu are cum să fie săracă decît pe moment.  “

Sever Voinescu isi exprima dorintele in Pentru o Europă a responsabilităţii : “Teza mea este că Europa nu are nevoie de mai multă integrare pentru a fi competitivă, ci de mai multă responsabilitate. Şi asta se obţine nu amestecîndu-i pînă la indefinibil pe cei leneşi cu cei harnici, ci stabilind responsabilităţi. Nu vreau o Europă tot mai integrată, ci vreau o Europă care să aibă la îndemînă mecanismele de decuplare a acelui stat care, prin iresponsabilitate, ameninţă întreaga Uniune, un mecanism de decuplare imediată şi cu costuri cît mai mici.” In cazul asta, Germania a fost prima care a avut deficitul peste norme – si nu i s-a dat nici macar o amenda simbolica.

Adrian Cioroianu incearca sa fie misogin in mod subtil in  …Oare cîte cămile merită o femeie frumoasă? : << Şi, totodată, mai reflectează puţin la tendinţa unor miri arabi de a-şi preţui miresele în cămile. În unele cazuri, s-ar putea să fie vorba despre un curat compliment!>> Dar el cite camile valoareaza?

In “De ce e cerul albastru “ Adina Rosetti se intreaba :

1.<<Nu cunosc alt colac de salvare mai bun pentru întrebările-capcană decît Google. Cum funcţionează frigiderul, de ce e cerul albastru, cum se formează aurora boreală, din ce motiv au dispărut dinozaurii? Habar n-am ce făceau înainte părinţii în asemenea situaţii. Se afundau în vreo bibliotecă să studieze tratate de fizică sau paleontologie? >>

Nu – recunosteau, pur si simplu , ca sunt oameni normali si nu pot sa le stie pe toate. Cred ca autoarea are o problema cu aceasta recunoastere.

2. << Şi pentru că lucrurile sînt întotdeauna mult mai dilematice decît par, iată o scenă văzută de curînd într-o cafenea din Bucureşti: o mamă şi fetiţa ei (de 8-9 ani) s-au aşezat la masa de lîngă mine, mama şi-a scos iPad-ul din geantă, fetiţa şi l-a scos şi ea pe-al ei din ghiozdan, mama a început să răspundă la e-mail-uri, fetiţa a început să se joace, a sosit mîncarea, amîndouă au pus tabletele deoparte, au mîncat repede, apoi şi-au continuat fiecare, netulburate, joaca pe ecranele colorate, a sosit nota, mama a plătit, şi-a pus iPad-ul înapoi în geantă, fetiţa şi l-a pus pe al ei înapoi în ghiozdan, s-au îmbrăcat şi au plecat. Totul s-a desfăşurat aproape în tăcere, fără nici un fel de conversaţie. Încă nu-mi dau seama dacă în povestea asta iPad-ul era cauza sau efectul…  >>

Cred ca era efectul. Cauza nu e tehnologia – aceasta doar te ajuta…

Dan C. Mihailescu vrea biblioteci bine utilate (Mici reverii editoriale )– si vreau si eu!

Iar Cezar Paul-Badescu scrie despre un sondaj in Fată bună, serioasă : << Prin urmare TVR e o fată bună, serioasă, de încredere, dar nouă nu după fete serioase ne fug ochii. Cînd sîntem întrebaţi, vorbim respectuos despre „valori“, despre „educaţie“, despre „cultură“. Sîntem nişte domni respectabili, nu nişte puşlamale, ce naiba! Cu toate acestea, cînd e să fie după sufletul nostru, ne plac şi bîrfuliţele, ciulim urechea şi cînd e vorba de vreun scandal şi ne înnebunim după lucruri deocheate. Modelul BBC ziceţi? Frumos, dar noi mai întîi o să bem o berică cu băieţii, o să ne simtem bine şi după aia o să mai vedem.>>