Peter Singer despre Dacă peștii ar putea țipa imi aduce aminte de Dimensiunea miracolelor a lui Sheckley – un premiu care se minca pe el insusi…
Cristian Ghinea rememoreaza timpurile de odinioara in 10 ore în Transnistria (la Partid) : “Pricep în sfîrşit ce vrea să spună: moldovenii nu au păstrat produsele sovietice, fabricile sovietice, ei le mai au încă şi sînt mîndri de ele. Mă uit la ceilalţi, mai ales la american. Nu par să priceapă ce vrea omul ăsta, de ce e atît de important că au păstrat fabricile sovietice, ce fac cu ele? “
Iar Radu Cosasu citeaza O profeţie de la 1935 de un autor pe care trebuie neaparat sa il (re)citesc , Mihail Sebastian : “Am cetit zilele trecute într-un studiu – de altfel foarte bine scris şi probabil bine informat – că muzica lui Bach este o muzică… de dreapta, în timp ce muzica lui Haendel este, dimpotrivă… de stînga. Şi să nu credeţi că era o glumă sau un paradox. Nu. Se dovedea, cu destulă abilitate dialectică, de ce Bach era naţionalist şi de ce Haendel un european, un internaţionalist. Numesc acest fel de judecată o judecată huliganică. Adică o judecată care face să intervină criteriile politice pe un plan nepolitic. (subl. mea, R. C.) Este o confuzie de puncte de vedere ce devastează lumea ideilor şi o aruncă tuturor pasiunilor joase, primare, nediferenţiate. Un huligan este un obsedat. Sălbăticia lui este, înainte de orice, mintală. Inteligenţa lui, sensibilitatea lui a fost diformată pînă la o anumită schemă, dincolo de care nu mai înţelege nimic. Este fără îndoială un început de demenţă – inofensivă, uneori, funestă, de alte ori… E un automatism mintal care reduce, fără întîrziere, orice dezbatere, orice problemă la întrebarea ultimă: «de dreapta» ori «de stînga»?
Prevăd o zi în care se va inventa o botanică fascistă şi una radicală, o chimie reacţionară şi una progresistă, o algebră liberală şi una conservatoare. Se va stabili că anumite plante sînt burgheze, în timp ce altele sînt marxiste. Se va preciza că o categorie de corpuri chimice – bunăoară acizii – sînt democrate, cîtă vreme alte corpuri chimice – bazele – sînt oligarhice. Se va descoperi că anumite funcţiuni matematice sînt hitleriste, iar altele sînt bolşevice. Nu sîntem departe de această fază a civilizaţiei umane. Cu graba cu care consumăm fenomenele şi le supunem obsesiei noastre politice, vom izbuti să înscriem toate elementele naturii, focul, apa şi pămîntul, în cîte un partid. Vor fi amurguri subversive, vor fi ploi tendenţioase, vor fi aştri suspecţi. Omenirea merge cu paşi repezi spre o înţelegere poliţistă a lumii…“