Plesu despre alegeri si despre Dezbaterea prezidenţiabililor – cîteva impresii – :

“Voi merge la vot pentru că am pledat pentru votul obligatoriu şi trebuie să fiu consecvent. O idee ar fi să dau un vot nul, alta – să votez cu Crin Antonescu în primul tur şi, în al doilea, cu Băsescu, ţinîndu-mă de nas – cum spusese Adam Michnik că va vota pentru un al doilea mandat al lui Lech Walesa”

Mircea Vasilescu este trist ironic in “Avem deja un preşedinte! – dar e şi „al lor” – “ :

“Din cînd în cînd ne mai aducem aminte că e criză şi ne indignăm că „guvernul nu face nimic“, uitînd că de fapt nici n-avem guvern şi – cum să spun pe scurt? – că nu prea îl aveam nici cînd l-am avut. Între „dezamăgiţii de Băsescu“ care strigă peste tot că „trebuie neapărat să scăpăm de el“ şi „încă-speriaţii de Iliescu“ care strigă peste tot că Mircea Geoană e doar o marionetă de partid (deci trebuie neapărat să iasă Băsescu), noi, ceilalţi, care credem că nici unul dintre cei doi nu are în buzunar cheile paradisului românesc (ci sînt doar nişte buni reprezentanţi ai micului infern în care trăim), aşteptăm să treacă şi turul al doilea, ca să putem rosti apoi, convinşi de propria banalitate, replica aceea din filmele americane cu happy-end: „viaţa merge înainte“.”

Gabriel Giurgiu, dupa ce ne spune despre “Şi capra lor e bolnăvioară “ (“Să dai subvenţii agricole unor miliardari, asta da politică agricolă comună. “, “Alt văr latin, un fermier spaniol, a minţit cu producţia de măsline la hectar şi a înşelat Comisia cu 780.000 de euro, în doar trei ani.” si altele asemenea) incearca sa ne ridice din marasmul actual : “Nici unul dintre exemplele din acest articol (şi aş mai avea, numai că spaţiul este limitat) nu scuză, în vreun fel, proasta gestiune a banilor publici locali, româneşti. Doresc doar să atrag atenţia că orice euro cheltuit de Comisia Europeană cuprinde şi cîţiva cenţi din taxele şi impozitele noastre. Nu ar fi rău să ne intereseze şi aceştia. Poate iese de vreun articol interesant.”

Am ris cu pofta amara la trocul oua contra parfum – pentru nostalgici Andrei Manolescu isi reaminteste “O poveste cu ouă”

Si mi-a placut nuantarea din “Sînt un barbar? “ de Vintila Mihailescu(via Baricco) : “„Dacă singurul site în măsură a spune adevărul despre X ar fi în sanscrită, după toate probabilităţile Google nu l-ar situa între primele treizeci: probabil este că va semnala drept cel mai bun site acela care spune lucrul cel mai aproape de adevăr într-o limbă ce poate fi înţeleasă de majoritatea oamenilor.“ Informaţia nu mai este deci corectă dacă ea corespunde adevărului, ci dacă este cît mai accesibilă unui număr cît mai mare de oameni.”

Merita citit si articolul Sabinei Crisan, Reflectînd asupra libertăţii aparente… – ce am cîştigat şi ce am pierdut – – pentru 18 ani un articol bun !

Iar Cristian Ghinea revine cu dedesubturile alegerii presedintelui CE, in  Alegeri în stil sovietic? ( titlul pus de atractie .., totusi nu se compara) :

“Cum nu avea un candidat în această cursă (pentru că deja obţinuse Preşedinţia Parlamentului European – dacă mă gîndesc mai bine, oare chiar pierde Polonia fiind slobodă la gură?!), Polonia s-a gîndit să faulteze procesul în sine. Aşa că Ministerul lor de Externe a trimis tuturor guvernelor UE un document de poziţie prin care cere pur şi simplu ca toţi posibilii candidaţi la cele două funcţii să susţină un fel de interviuri de angajare în faţa liderilor europeni. Nu e limpede dacă audierea ar urma să fie deschisă presei şi publicului. S-ar înţelege că da, documentul polonez zice că procedura ar trebui să fie „cît mai transparentă şi democratică posibil“. Dar chiar şi un interviu cu uşile închise tot ar fi un progres, măcar am putea să ştim la ce să ne aşteptăm de la viitorii ocupanţi ai funcţiilor. Propunerea a făcut ceva vîlvă, dar a fost tratată cu răceală de oficiali. Au preferat să o ignore, nu să o combată. Singurul care a avut ceva de spus a fost premierul suedez Reinfeldt, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului. El a spus ironic că nu prea ar merge, pentru că nici un posibil candidat care deţine o funcţie importantă la el în ţară nu le va spune alegătorilor de acasă ceva de genul: vedeţi că iau o pauză, mă duc să candidez la Bruxelles, dar să ştiţi că vă iubesc în continuare şi, dacă nu reuşesc, mă întorc la voi, iubindu-vă la fel ca la început.”

Iar Cezar Paul-Badescu atrage si el atentia – dar degeaba – in “Mîna care introduce votul în urnă “ :

“In cele din urmă, după multe amînări, s-au organizat aşa-zisele dezbateri sau confruntări faţă-n faţă între candidaţi. Ai fi zis că acestea au fost în sfîrşit serioase, pentru că s-au discutat chestiuni arzătoare, cum ar fi situaţia economiei, a învăţămîntului sau a agriculturii. ën realitate, toate aceste discuţii au fost exclusiv pentru impresia artistică. In exerciţiul funcţiunii, preşedintele nu va trebui niciodată să ofere soluţii pentru economie sau pentru a reforma învăţămîntul. Toate acestea sînt atribuţiunile premierului. Dar, cum trăim în ţara nostalgiei după tătucul care vine şi ne rezolvă problemele, aceste lucruri prind la electorat.”