Gabriel Giurgiu (Răzbunarea Şogunului – film cu TVA ) )ma face atent la http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/NF_evaziune.pdf : “Ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale, la Nota de Fundamentare, faceţi download pdf-ului şi căutaţi secţiunea 5. Negru pe alb, scrie că Ordonanţa respectivă încalcă legile şi normele europene şi că adoptarea ei va duce la declanşarea procedurii de infringement împotriva României. La pagina 11 se admite că România comite un gest împotriva dreptului comunitar. De aceea, se recomandă ca această Ordonanţă să funcţioneze doar pînă la 31 decembrie 2011. Cu alte cuvinte, luăm banii pînă se trezeşte Comisia Europeană şi apoi mai vedem ce facem. Mentalitate de ciubucar de colţul străzii.”
Selma Iusuf scrie superb despre Separat, pe acelaşi drum : “Vorbind de micşorarea pensiilor, un oficial al statului român spunea că şi aşa ne ajutam părinţii cu venituri mici. Încă un efort în plan personal, băieţi, pe asta se bazează un întreg sistem social. Deunăzi, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe – care altminteri e mută – sugerau o cale de mîntuire din crize etice şi financiare prin construcţia megacatedralei care costă cam cît jumate din ultima tranşă de la FMI. Asta da coeziune socială. Trăiască băncile, singurele care ne unesc de teama unui credit neplătit. Pînă la viitoarele alegeri mai sînt doi ani. Cum memoria politică e scurtă, scapă acum cine poate. “
As vrea cit mai multe articole despre Cum ne-am jucat de-a americanii (Cristian Ghinea) : Primul se înscrie la cuvînt Tudor Chiuariu, PNL[…]Ia, deci, cuvîntul şi începe să adreseze o serie de întrebări. 1) Ce fel de republică este România? 2) Cum se interpretează cuvîntul „sinistru“ din art. 53 din Constituţie (cel invocat de premierul Boc pentru scăderile de cheltuieli)? 3) Care este jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea în timp a deciziilor privind pensiile? 4) Cum se interpretează articolul privind averea nejustificată? Este întrerupt de preşedintele Daniel Buda: domnule coleg, să nu îi forţăm pe candidaţi să se antepronunţe. Nu pricep intervenţia. Nu era vorba că îi întreabă despre principii, că doar nu se discută despre fotbal. Chiuariu răspunde corect: nu au cum să se antepronunţe, acum sînt doar candidaţi, avem dreptul să ştim ce principii au. Buda bate în retragere, mai aveţi întrebări? Mai avea. 6) Care sînt raporturile între dreptul UE şi cel naţional? 7) Au vreun fel de afaceri ei sau rudele lor cu statul?” Cum au raspuns vedeti la http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/cum-ne-am-jucat-de-americanii