O dedicatie de la Andrei Plesu, Recitiri  : “Reflecţie colaterală, pe care ar trebui, cîndva, să o dezvolt: O femeie adevărată este un amestec de dulceaţă, amărăciune, umor şi destin.”

Gabriel Giurgiu imi aduce aminte ca in toate profesiile sunt uscaturi :

“Cred că procentul de impostori între medici, avocaţi, arhitecţi, profesori sau ziarişti este similar cu cel din breasla politicienilor.” As adauga eu, si IT … Dar sa lasam pasiunile si va rog sa cititi Regretabilul dezgust , macar pentru concluzie : “În fond, dacă vrei să laşi copiilor tăi o ţară liberă, trebuie să te osteneşti. Un pic.”

Ii urez mult succes lui Cristian Ghinea si il asigur ca si eu as vrea acelasi lucru ( Ţăranii sînt de stînga sau de dreapta? ) :

“În capul meu era doar o idee, zic eu, inteligentă şi post-ideologică: pur şi simplu, nu am chef să mă retrag la ţară în America de Sud, ci în Europa. Bineînţeles, tot în acelaşi sat mă retrag, dar una e să fie populat de fermieri în putere, care trăiesc bine de pe urma pămîntului, chiar dacă vor fi enervanţi, vor cere mereu subvenţii şi protecţionism etc. Alta ar fi să fie populat de ţărani famelici, care au rămas cu parcele minuscule de pe care cresc doar un porc pe an, unde cei mai norocoşi se angajează cu salariu mic la fermele mamut care produc foarte bine la hectar, dar nu ajută la nimic, pentru că majoritatea ţăranilor vor freca menta la cîrciumă, nu vor avea pensie şi asigurări de sănătate, vor depinde de ajutoare sociale şi îşi vor vinde voturile. Este asta o idee de stînga? Nu prea cred, în fond nu vreau să le iau celor mari decît subvenţiile de la stat, nu proprietatea.”

Iar Teodor Baconsky scrie frumos despre turnul de fildes si elite(Acţiunea indirectă ) :

“Ca întotdeauna, valoarea cuiva nu stă în cameleonismul demagogic şi nici în pofta de înjosire, ci în forţa lui de a trăi singur, vultureşte, deasupra tumultului. Nu eşti valoros dacă eşti „recunoscut pe stradă“, ci dacă eşti căutat de puţinii tăi semeni chiar acolo unde ai ales să te afli: departe de vulg şi vulgaritate, deasupra zgomotului, mai presus de noroiul cotidian. De asta rămîn fascinanţi marii duhovnici sau asceţi: pentru că te duci la ei, nu vin peste tine. Şi pentru că le spun adevărul numai celor în stare să-l primească, nu gloatei care orbecăie bezmetic, pe şapte cărări. Nu degeaba sînt cărţile interzise şi cele mai căutate…”