Va trebui sa ma informez despre alegerile despre Bucuresti – Teodor Tita este sceptic despre toti candidatii https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/un-oras-urit : << La alegerile astea nu sînt mari șanse să dăm vălul acesta de mediocritate și acreală la o parte. Eu, unul, îmi păstrez totuși speranța. E un oraș urît de elitele sale. Asta ne lasă nouă mai mult loc de iubire. >>

E a doua oara cind imi spun ca trebuie sa vad “The Soviet Story” de Edvins Šnore – Andrei Plesu face cronica despre el in  https://www.dilema.ro/situatiunea/un-film-antipatic : << The New York Times l-a socotit cam părtinitor, cam pătimaș, cam prea colorat politic. Un istoric rus, Aleksandr Dyukov, a declarat că singura lui dorință după ce a văzut primele două treimi din film a fost să-l ucidă pe regizor și să dea foc ambasadei lituaniene de la Moscova >>

Diana Nicolescu scrie despre toleranta cu limite in https://www.dilema.ro/la-fata-timpului/toleranta-un-exercitiu-de-anduranta-umana-a-se-practica-cu-limita-de-diana-nicolescu-care-predica-practica-dar-nu-are-de-gind-sa-ramina-fara-fata# : << Și mai e ceva: toleranța nu e despre a accepta orice. Toleranța fără limite devine automat toleranță față de intolerabili, ceea ce nu doar că e absurd, dar e și periculos. Hannah Arendt ar numi asta cedare morală. Karl Popper ar numi-o paradoxul toleranței: dacă tolerezi intoleranța, intoleranții cîștigă. >>

Despre schimbarile in comportamentul doctorilor in decursul veacurilor scrie Nicolae Rednic in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/etica-ingrijorarii : << Ascunderea din fața bolnavilor a adevărurilor nefaste privind suferințele lor a fost norma medicilor pînă de curînd. La începutul secolului al XIX-lea, codurile de etică medicală britanice confirmau două mii de ani de practică: „Viața unui bolnav poate fi scurtată nu numai de faptele, ci și de cuvintele sau comportamentul unui medic. Așadar, este o datorie sacră să evităm toate lucrurile care au tendința de a înspăimînta pacientul și a-l descuraja”. Atitudinea paternalistă a medicilor s-a nuanțat o sută de ani mai tîrziu: „Nu este adesea necesar, pentru că natura o face de obicei în liniște și la momentul potrivit, să-i spui unui pacient că a pierdut orice speranță. Și totuși, spus cum trebuie, unui om inteligent, acest lucru nu este întotdeauna crud”, credea William Osler, cel mai faimos internist din lumea vestică.  >>

Alina Necsulescu scrie despre ingrijorarile vechi si noi in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/dilema-anxietatii-de-ce-nu-putem-fi-linistiti-absolut : << Pe de o parte, cunoașterea științifică și progresul medical ne-au eliberat de multe spaime străvechi (nu ne mai temem de eclipse ca de semne apocaliptice, știm că fulgerul nu e mîna lui Zeus, avem vaccinuri contra multor boli care altădată decimau populații). Pe de altă parte, modernitatea a născut anxietăți proprii: teama de eșec într-o societate foarte competitivă, nesiguranța locului de muncă într-o economie volatilă (înlocuirea unor locuri de muncă cu Inteligența Artificială), anxietatea în fața fluxului copleșitor de informații (se vehiculează noțiunea „epidemie de anxietate” în era digitală, unde sîntem bombardați cu știri alarmante global). >>\

Interersanta calatoria in 3 orase a lui Codrut Constantinescu in https://www.dilema.ro/la-fata-locului/trei-opriri-in-ardeal-si-mai-multe-impresii-subiective .