Andrei Plesu face “Un inventar rapid de vinovăţii” : << Primul vinovat este preşedintele ţării. […] Al doilea vinovat e guvernul. [….] >>. Va las sa ii descoperiti pe ceilalti.

Gabriel Giurgiu face educatie civica de la 6 ani in Civism şi adrenalină : << Domnul este un scutier. Vezi? Are cască, scut, baston. Cînd o să-l vezi venind spre tine, o iei la goană. Cînd vei fi studentă, nu acum… Nenea ăla de lîngă are o butelie. O vezi? Acolo sînt gaze lacrimogene care put îngrozitor. Îţi pui fularul la nas şi o iei la fugă. De fapt, mai bine îţi pui fularul peste nas de la început. Dacă nu, o să-ţi facă poze, şi o să-mi vină amenda acasă, şi tot eu o să ţi-o plătesc.“ Scutierul-şef (om serios, spre 45 de ani), dă din cap spre mine, cu o expresie amărîtă, şi îmi zice să nu mai învăţ copilul la prostii. I-am răspuns că e o educaţie necesară şi că, dacă va ţine minte ce îi spun şi dacă o să-i mai repet de cîteva ori cînd o fi mai mare, informaţiile respective ar putea să o ferească de un cap spart sau de un neplăcut voiaj în duba poliţiei. Maria, fiica mea, are 6 ani. >> . Ai mei traiesc inca intr-un clopot de sticla…

Ovidiu Nahoi povesteste despre danezi in Unde vor duce Europa cei mai fericiţi pămînteni? : << Cu doar 30 de ore lucrate pe săptămînă, cu un timp îndelungat acordat familiei, prietenilor sau propriilor pasiuni, cu cel mai înalt grad de satisfacţie la locul de muncă, cu sisteme performante de educaţie şi sănătate, deschise tuturor cetăţenilor, cu o societate „omogenizată“ de nivelul ridicat de impozitare, cu o grijă deosebită faţă de calitatea mediului, danezii urcă vertiginos în fruntea clasamentului fericirii. >>

Andrei Manolescu ne istoriseste despre experiente (Bombe cu bezină şi gaze lacrimogene ) : << energicul instructor ne-a scos afară să ne arate cum poate un singur huligan să înconjoare trei jurnalişti care vor să-l intervieveze. Întîi am crezut că n-am înţeles bine, dar apoi am văzut că se poate. Chiar dacă nu-i înconjoară la propriu, un tip violent şi experimentat în conflicte de cartier poate să le dea sentimentul că nu au cum să treacă de el. Îi înghesuie cu spatele la un zid şi se mişcă rapid şi neîncetat prin faţa lor, privindu-i pe rînd în ochi, timp în care-i agresează verbal şi pare oricînd gata să-i şi lovească. >> . Se vede ca nu a copilarit in Balta Alba, Fizicienilor colt cu Ilioara…

Vintila Mihailescu mi-a spus un banc nou (Anomia, violul şi mămăliga ) : << Or, după cum rezuma excelent Corina Drăgotescu într-o emisiune, „cuvîntul «împreună» a dispărut din vocabularul puterii în ultimii doi ani“. În alţi termeni, o respectabilă pensionară exclama consternată în Piaţa Universităţii: „omul ăsta nu ne-a iubit niciodată!“. Ceea ce îmi aduce aminte de un vechi banc decoltat, din care pot să reproduc însă morala: „viol, viol, dar barem uită-te în ochii ei!…“ >>

Adrian Cioroianu contesta conceptul de mamaliga in Cîtă dinamită conţine mămăliga? : << a drept vorbind, în ultima sută de ani, Bucureştiul a fost rareori un oraş într-adevăr pacific. […]Ce vreau să spun: Bucureştiul n-a fost numai oraşul hanurilor cu lăutari, al urmaşilor lui Bucur cu mioarele, al balurilor cu jupoane, al ucenicilor de pe lîngă micii patroni sau al inginerilor cu studii la seral. Acest oraş are drept constantă fierberea – şi nu pacea. Stăm pe lavă, nu pe glod – şi nu de 20 de ani, ci de veacuri.>>

Maria Iordanescu discuta (in gind! ) cu Tineri între proteste şi resemnare : << Eram pregătită, deci, să-i spun că nu există soluţii. Că nu cred că se poate schimba ceva. M-am oprit însă: m-am gîndit dacă nu cumva resemnarea mea îi va face mult mai rău decît felul în care arată România astăzi. M-am gîndit că un tînăr care munceşte ca să se întreţină în facultate, care îşi dă examenele conştiincios, căruia i s-a cerut deja votul, un tînăr care îşi îndeplineşte datoriile pe care le are la vîrsta lui către societate, şi care, mai ales, nu-şi doreşte să emigreze, ci să muncească în ţara lui, are dreptul să fie îngrijorat de viitorul lui.>>

Din Secvenţe indirecte , Cristian Ghinea: << Secvenţa în care preşedintele îl întreabă cu ce contribuie el la dezbatere. Arafat dă să răspundă. Şi preşedintele i-o taie scurt. Acum vorbesc eu, dvs. vorbiţi după aia. Asta e o tehnică pe care o ştiu din cartier: ia, zi, bă, tu eşti şmecher? Zi, mă! Dai să răspunzi. Bă, tu vorbeşti cînd vorbesc eu, mă?! A, deci eşti şmecher! Îl întrebi pe om ceva şi apoi te dai jignit că vrea să răspundă. De la asta s-a trecut la un telefon al lui Băsescu ca să-l întoarcă la minister. Pentru psihologia lui Băsescu, asta arată frică, derută. >>

Si , last but not least, din Cu ochii-n 3,14 : << Spaniolii au stabilit cei zece duşmani ai amorului matrimonial: televizorul – prim-asasinul căsniciei, papucii de casă (care, odată apăruţi în peisaj, strică toate şansele de a mai ieşi din casă), orele suplimentare la serviciu, uşa deschisă la baie, neatenţia, gelozia, abstinenţa, socrii, absenţa unor proiecte comune şi, în cele din urmă, lipsa de dialog. Cum de-or fi uitat computerul? (S. S.)>>