Valeriu Stoica doar deschide problema in https://www.dilema.ro/tilc-show/democratie-si-demografie : << Revenirea la principiile dreptului internațional, între care inviolabilitatea frontierelor și interzicerea războiului de agresiune, depinde de inteligența strategică și abilitatea diplomatică a Lumii Libere. >> Dar cred ca “si vis pacem, para bellum” e si asta valabila …

Teodor Tita scrie despre relatia cu America – deloc magulitor in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/relatia-cu-america-nu-e-deloc-business-as-usual : << A evalua corect situația în acest moment e mult mai important decît a poza în motanul care a înghițit canarul pretinzînd că nimeni nu a observat. Administrația actuală mai are încă timp să se redreseze. Asta dacă nu va continua modelul țîfnos și confuz al celei precedente, așa cum pare să facă în prezent.  >>

Citeva nume pe care Andrei Plesu le apreciaza – si de ce-  in https://www.dilema.ro/situatiunea/citeva-din-numele-preferate

Sever Voinescu scrie despre Iorga in https://www.dilema.ro/tilc-show/jurnalul-lui-nicolae-iorga# : << În al doilea rînd, mă uimește naturalețea cu care putea împleti viața academică/intelectuală și viața politică. Astăzi, în România, cele două teritorii sînt nu doar complet despărțite, ci chiar antagonice. E de rigoare să detești intelectualii și să-i desființezi de pe țărmul politic, după cum e de rigoare să disprețuiești politicienii și să te ferești de ei ca de ciumați, dacă evoluezi pe teritoriul cultural. Lumea lui Iorga funcționa egal, fără nici o ruptură de nivel, la Academie, Universitate, la conferințe publice sau la reuniuni internaționale ale istoricilor, dar și la Parlament, la Palatul Regal sau în paginile înflăcărate ale ziarelor politice. Această versatilitate făcea bine, cred. Nu-mi pot da seama de ce politica de azi nu mai are prestigiu intelectual și nici cultura nu mai are trecere printre politicieni. Existau, desigur, granițe și în anii lui Iorga. El însuși s-a opus primirii generalului Ion Antonescu în Academie. Greu de spus dacă motivația este de găsit în loialitatea față de Carol al II-lea sau în conștiința academică a marelui savant, dar e cert că Iorga a avut poziția corectă. >>

Despre olimpiade scrie Horia Corches in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/intre-excelenta-si-presiunea-de-a-performa : << Miza nu este să avem mai mulți olimpici, ci să avem un sistem care știe să cultive diferențiat potențialul fiecărui copil. Olimpiadele, în sensul lor autentic, ar trebui să rămînă spații ale performanței înalte, conduse de specialiști, cu sprijin instituțional. Restul copiilor au nevoie de alte tipuri de recunoaștere: proiecte de creație, activități colaborative, contexte de învățare care să le dezvolte competențele și să le mențină curiozitatea vie. >>

Stela Giurgeanu scrie interesant ca intotdeauna in https://www.dilema.ro/la-fata-timpului/de-ce-cred-ceea-ce-cred : << Bineînțeles, conceptul de „lene intelectuală” nu e nou: filosofi precum Immanuel Kant avertizau că „imaturitatea este incapacitatea de a folosi propria rațiune fără îndrumarea altuia”, însă, în doar cîțiva ani, tehnologia, telefoanele și algoritmii care ne filtrează ştirile nu doar că ne-au oprit procesul de maturizare, dar au redus progresiv spaţiul nostru de autonomie mentală. >>

Din dosarul Dilemei:

• Matematica nu e despre cifre, spune Liviu Ornea in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/matematica-nu-e-despre-cifre : << Poate părea contraintuitiv, dar, de multe ori, ca să rezolvi o problemă concretă e nevoie s-o plasezi într-un grad mai mare de generalitate, complicînd-o aparent, de fapt scăpînd de detaliile contingente nesemnificative. E un principiu care funcționează bine în matematică și despre care cred că a dus la trecerea menționată, de la numere la concepte ca obiecte de studiu >>
• Statisticile din Romania comunista – din ce in ce mai mici –Mircea Kivu are cifre : https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/cui-ii-mai-e-frica-de-statistici : << De exemplu, mitul că statul asigura locuințe pentru toată lumea trebuia susținut prin statistica locuințelor date în folosință. Dacă în anii ’70 se publicau date pentru fiecare an, mai tîrziu aveau să fie înlocuite cu raportări cumulate pe cincinale, iar în ultimul anuar publicat înainte de Revoluție (cel din 1988) găseam doar suma locuințelor construite de stat în două decenii (1966-1985). Chiar și așa, apelînd la estimări și comparații din tomuri diferite, constatăm că la sfîrșitul anilor ’80 statul socialist construia anual mai puțin de jumătate din numărul locuințelor date în folosință în 1980.[…] . Drept consecință, Anuarul statistic al RSR devenea tot mai puțin voluminos: dacă în 1977 avea 598 de pagini (lei 15), în 1986 se redusese la 395 (lei 33), iar în 1988 cele 127 de pagini aduceau mai degrabă a broșură (lei 24). În 1989, Anuarul statistic al RSR (cu date din 1988) nu a mai fost difuzat – se pare că există un exemplar, fără coperți, în biblioteca Institutului Național de Statistică. >>