Motto-ul este: ,,Când un guvern se teme de cetăţeni, e democraţie. Când cetăţenii se tem de guvern, este dictatură.”
(Thomas Jefferson)

Teodor Tita scrie despre resurectia dictaturii in https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/un-lider-bun# : << Și cred că dl Georgescu a fost doar un corp locuit temporar de o fantomă. Ea va căuta noi și noi trupuri pînă cînd, în final, își va găsi forma potrivită pentru a mai încerca o dată deliciile puterii absolute. Și dacă va reuși, va trebui, jenați, să ne aducem aminte de toate titlurile asemănătoare celor de mai sus pe care le-am citit de cînd Ceaușescu nu mai e.  >>

Andrei Plesu scrie despre https://www.dilema.ro/situatiunea/nu-e-frumos# : << Cu alte cuvinte, toţi ştim ce înseamnă să ţi se conteste un idol. Dar sîntem gata oricînd să contestăm, necuviincios, idolii altora. Sîntem dogmatici cînd e vorba de valorile „noastre“ şi invocăm „libertatea de expresie“ cînd e vorba de valorile altora. >>

Andrei Cornea face un mic exercitiu de imaginatie inhttps://www.dilema.ro/situatiunea/ce-inseamna-presedintele-tuturor-romanilor : << Ce mai putem adăuga? Poate un mic și sumbru exercițiu de imaginație: în cazul legii Vexler cum s-ar fi comportat George Simion, dacă ar fi fost ales el președinte? Răspuns: la fel! >> . Totusi, cred ca exagereaza ….

Codrin Liviu Cutitaru rememoreaza experienta sa in SUA si triumfalismul care se transforma https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/oua-europene-si-alte-dileme-americane : << Dacă nu cumva am văzut odinioară, admirativi, instantanee ale excepționalismului american acolo unde, în fașă, gîngurea filozofia MAGA? E aceasta, cred, frămîntarea oricărui filoamerican autentic al prezentului. >>

Pentru istoria democratiei in Grecia mi-a placut rememorarea politico geografica a trecerii de la aristocratie la democratie https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/demokratia# 

Serafim Armanca discuta despre o problema a democratiei, citind din Philip Manow , https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/democratia-liberala-si-dusmanii-ei : << La bază, democrația liberală nu este nimic mai mult decît compromisul celor două tradiții care o compun. Pe de o parte avem democrația, ca suveranitate a voinței majoritare, iar pe de altă parte liberalismul, ca limitare a suveranității prin separația puterilor în stat și ideea existenței unor drepturi sacrosancte, care se sustrag arbitrarului majorităților. [Gasiti doua probleme cu liberalismul…] Manow atrage atenția că rezultatul evident al unei astfel de evoluții istorice este o deplasare de sens a discursului politic. Întrebări precum „Ce dorim să facem?” sau „Cum vrem să arate societatea?” își pierd din poziția centrală în democrație, în dauna altor dileme: „Ce este constituțional?” sau „Ce avem voie să decidem?”. În această paradigmă, populismul se arată ca o maladie provocată de însăși această nouă înțelegere (liberală) a democrației.>>

Marcel Bartic scrie despre educatie scolara si democratie in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/o-scoala-mai-democratica# << De ce este antidemocratic acest cult al elitelor într-un sistem public de învățămînt? Pentru că școala ar trebui să ofere șanse egale fiecărui copil. Inechitățile din școlile noastre constituie cea mai puternică frînă în înțelegerea democrației. Cum să crești, să evoluezi, să fii convins că ai un cuvînt de spus, că vocea ta contează, dacă societatea în care trăiești nu pune preț decît pe un număr restrîns de copii, privilegiați de a se fi născut în familii și într-un mediu care le oferă toată susținerea de care au nevoie? Dacă nu este olimpic, decarist, capabil de excelență, un copil obișnuit devine, vorba unui fost ministru al Educației, „loază”. Nu contează că învață în școli în care le cade tavanul în cap, iar profesorii buni nu vin acolo pentru nimic în lume. Este irelevant că părinții lor nu au bani de meditații, că știu mai bine ce înseamnă munca la cîmp decît vacanțele la munte, că sînt în risc de abandon școlar pentru că nu-i pasă nimănui de soarta lor. Inegalitatea de șanse îi va îndepărta pe copii de școală, va genera frustrări și nemulțumiri, va eroda încrederea în această instituție și, în timp, în sistemul de valori democratice. Doar nu credeați că alegătorii lui Călin Georgescu au făcut școala pe Lună, nu-i așa? Sînt produsul învățămîntului românesc, sistemul în care au învățat, de la vîrste mici, ce înseamnă să fii ignorat și disprețuit. De aici și obsesia pentru regimuri autoritare, în care un Vodă ia de la cei bogați și răi și dă celor săraci și buni, în care face dreptate, de aici succesul fulminant al liderilor politici extremiști, care n-au făcut altceva decît să le vorbească și lor. >>

Iulian Comanescu este moderat optimist in https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/cum-se-mai-vede-democratia-de-la-mama-ei-bruxelles : << S-a remarcat că lentoarea birocratică și stilul foarte elaborat de guvernare al instituțiilor europene reprezintă un avantaj paradoxal în confruntarea cu un lider capricios, care își asumă satisfăcut propria imprevizibilitate, ca Donald Trump, în faimosul „război al tarifelor” și nu numai.[…]Democrația de tip occidental e profund vulnerabilă și imperfectă.[…]Pentru ca aceasta să fie definitiv înfrîntă, e nevoie de apariția unui ideal ideologic concurent, articulat și generator de bunăstare. Oricare-ar fi cedările teritoriale de un tip sau altul ale „lumii democratice”, de la Crimeea la anxietățile legate de Pacific, acest ideal concurent nu va apărea, în deplinătatea lui, prea curînd. >>

Doru Castaian analizeaza pesimist lumea actuala  https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/o-cursa-cu-obstacole-si-provocari# : <<Lumea occidentală părăseşte, conform unor analize culturale ce debutează ȋncă din ultimele decenii ale secolului trecut, epistema modernă a cunoaşterii pentru a intra ȋntr-o epistemă a comunicării, imaginii şi spectacolului. Ideile, după cum spunea cineva, sînt tot mai mult pentru consum şi nu pentru reflecţie. Locul intelectualilor publici este preluat de influencer-i, reflecţia lentă, pe mai multe niveluri, ȋn profunzime, este ȋnlocuită de specularitatea tîmpă şi autoreferenţială a reţelelor, răbdarea şi atenţia specifice proceselor cognitive esenţiale sînt ȋnlocuite de excitaţia spontană, atenţia autoreflexivă este sfărîmată ȋn cioburi tot mai mici, mai irelevante. Dar poate cel mai important, faptul că străvechea alianţă dintre gîndire şi limbaj, care ţinea imaginarul ȋntr-o stare de subordonare epistemică şi ontologică, se desface la viteze mari ȋn fiecare zi. Limbajul (re)devine relaţional (cum spune profesorul Aurel Codoban de la Cluj, ale cărui scrieri despre era comunicării le recomand cu convingere), rolul lui e tot mai mult să convingă, să seducă, să susţină sau să atace ierarhii de putere şi mai puţin să ȋnmagazineze cunoaştere pe care să o transmită. Conceptul e ȋnlocuit de imagine (nu ȋntîmplător textul a dispărut deloc ȋncet, dar sigur din feed-urile reţelelor de socializare), iar entităţile abstracte ale gîndirii reflexive pierd zilnic meciul ȋn faţa instantaneelor corporale de orice fel.>>