Teodor Tita are raspunsul https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/pe-ce-lume-traim/ucraina-in-nato-2283544.html : << Faimosul articol 5 „toți pentru unul și unul pentru toți” nu îi privește deocamdată. Adevărul simplu e că respectivul articol n-a fost niciodată testat, iar în eventualitatea unui război cu Rusia toate guvernele NATO vor trebui să își convingă alegătorii că are sens să participe la așa ceva. În condițiile actuale e rezonabil să estimăm că vor reuși. Dar nimeni nu poate garanta că, odată intrată în NATO, Ucraina ar fi suficient de importantă pentru a convinge popoare aflate la sute sau mii de kilometri distanță să se angajeze activ, pe cîmpul de luptă, în apărarea ei. Ajunge ca unul singur dintre statele NATO să decidă că nu vrea să se implice pentru ca organizația să își piardă orice urmă de credibilitate și capacitate de descurajare a inamicilor. >>
Andrei Manolescu analizeaza istoric cazul Prigojin in https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/pe-ce-lume-traim/paradoxul-rusesc-2283532.html : << Omul care răspunde de un sistem alternativ relativ eficient poate fi împins chiar și fără să vrea într-o rivalitate cu conducătorul suprem.
Exemple în istoria Rusiei sînt multe. Ajuns șef al organizației de partid din Leningrad, Kirov, vechi tovarăș revoluționar bolșevic, a asigurat o relativă dezvoltare a orașului, devenind popular și, în mod automat, potențial rival al lui Stalin. În 1934 a fost asasinat. După ce s-a remarcat prin victoriile obținute pe front, celebrul general Jukov a devenit un personaj foarte popular în Uniunea Sovietică și s-a pomenit, la rîndu-i, un potențial pericol pentru Stalin. La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, acesta l-a retrogradat din funcție și l-a marginalizat. Se poate spune că, spre deosebire de Kirov, a fost norocos.
Mai tîrziu, Bogdan Stașinski (cel despre a cărui poveste am scris recent), un simplu instrument în mîna KGB, care și-a dovedit însă calitățile și eficiența, asasinînd fără urme în Occident doi opozanți ucraineni ai Uniunii Sovietice (Lev Rebet și Stepan Bandera), s-a trezit în conflict cu propria organizație. Pentru KGB, devenise de la sine un martor periculos. Agentul a realizat că amenințarea KGB-ului era pentru el chiar mai mare decît cea din partea inamicilor din Occident, singura scăpare fiind să dezerteze în Germania Federală și să-și mărturisească faptele, ceea ce a și făcut. Toate trei sînt exemple de oameni loiali conducerii de la Kremlin, pe care succesele și eficiența i-au împins pe calea antagonismului cu aceasta. >>
Cred ca Andrei Cornea merge cam departe cu https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/cercurile-concentrice-ale-vinovatiei-2283541.html – desi …