La Teodr Tita mi-a displacut remarca din https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/pe-ce-lume-traim/fascismul-de-gradina-2233758.html : << iar liderul lor este membru al unei foste familii aristocratice a cărui parteneră de viață este o rusoaică. >> . Totusi observatiile lui sunt corecte: << Trump nu s-a aflat în fruntea manifestanților care au atacat Capitoliul, Bolsonaro se afla tocmai în Florida așteptînd să fie chemat să preia puterea. În România, chelnerii ideologici de la AUR amestecă constant felurile de mîncare pe care le servesc propriilor adepți și nu cred că îi bănuiește nimeni că au suficientă determinare pentru a pune la cale o lovitură de stat. Par mai degrabă mulțumiți cu micile avantaje oferite de reprezentarea politică formală. Pensie specială, călătorii în interes de serviciu etc. AUR e compus mai degrabă din reacționari de berărie decît din revoluționari. Și ăsta nu e un lucru rău. >>
Andrei Cornea scrie despre https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/cultura-mozaic-2233750.html : << Astăzi, noi, postmodernii, trăim în culturi mozaic, fiecare comunitate fiind instalată ferm pe pietricica ei colorată, care aproape a pierdut legătura cu restul mozaicului. (Sau poate trebuie să te depărtezi la o distanță prea mare ca să percepi ansamblul.) Gusturile sînt atît de diferite, încît un spectacol deopotrivă de masă, dar și elevat și profund, pare aproape cu neputință. Un film mediocru, precum Teambuilding, al cărui aproape unic merit pare să fie ironia bălărioasă la adresa romglezei corporatiste, obține zilele astea încasări de milioane de euro, rulînd numai cîteva săptămîni, și entuziasmează o parte a Internetului. O altă parte îl detestă – pe nedrept, totuși. În schimb, filmele foarte valoroase, de artă, ale unui Mungiu, Netzer, Jude etc., premiate pe bună dreptate la festivaluri internaționale, rulează – cînd se mai întîmplă – cu săli dezolant de goale. Ambele aspecte sînt simptomatice pentru „cultura mozaic”, unde arta elitelor și arta de masă nu mai au nici o legătură. Ce să mai vorbim despre concertele de muzică, unde chiar sciziunile generaționale sînt tot mai radicale… >>
O analiza intre SUA si China face Joseph S Nye, Jr in https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/pe-ce-lume-traim/apogeul-puterii-chineze-2233724.html : << deoarece America are capacitatea de a atrage și de a folosi talentele întregului mapamond, într-un mod imposibil de imaginat într-o Chină dominată de naționalismul etnic Han. >>