Andrei Plesu este , pentru prima data, necuviincios(Un personaj: Petre Roman):  << Cine se băga în faţă să strîngă cald mîna regelui de curînd, cu ocazia discursului său din Parlament? Petrică.>> . Nu m-am asteptat, desi poate ca are dreptate pe fond.

Mircea Vasilescu discuta despre Guvernul cinstit şi democraţia minciunii : << d-na Ecaterina Andronescu, această cariatidă a învăţămîntului românesc de tranziţie, a venit cu ceva asemănător şantajului, spunînd că, dacă plagiatul se dovedeşte, ar putea fi desfiinţată şcoala doctorală a Universităţii Bucureşti. Pardon? Şi dacă se dovedeşte că „băieţii deştepţi“ au furat energie, ar trebui închise hidrocentralele?  >>. Ma rog, cariatida nu e o injurie …

Sever Voinescu are, ca de obicei , citate bune in Interviu cu Edgar W. Foster : << Cred că acum o sută de ani, oamenii erau mult mai mulţumiţi de vieţile lor decît sînt acum. Ciudat, pentru că acum există mult mai multe motive să fii mulţumit de viaţa ta decît acum o sută de ani. Trăim mai mult şi mai bine, călătorim mai mult şi mai cuprinzător, cunoaştem mai multe, lumea s-a deschis spre individ şi individul spre lume, a fi în lume este, aşadar, mult mai plăcut şi mai puţin periculos acum decît era cu o sută de ani în urmă – experienţele vieţii sînt, în general, mai deschise spre trăire în toată vastitatea lor, iar mulţimea de prejudecăţi care s-au spulberat în ultimele trei generaţii lasă mintea şi sufletul să guste şi să priceapă mai din plin lumea. Atunci, de unde nemulţumirea pe care o aud peste tot? De ce sînt acum cu mult mai mulţi oameni care se plîng de viaţa lor decît erau acum un veac? Am impresia că au evoluat mult, foarte mult chiar, instrumentele şi rigorile după care ne măsurăm mulţumirea în viaţă.>>

Maria Iordanescu analizeaza sugestiile de imbunatatire ale invatamintului in Meseria, brăţară de tinichea : << Un fost ministru al actualei guvernări a propus ca televiziunea de stat să fie obligată să încropească emisiuni-meditaţii pentru elevii din zonele defavorizate. A dat şi sugestii despre cum emisiunile pot deveni interactive: copiii pot lua legătura cu profesorul meditator de la TV prin e-mail. Soluţia televiziunii pe post de meditator naţional pare dată mai degrabă de un ONG caritabil – care-şi doreşte să ajute cum poate, nu să rezolve problemele majore ale învăţămîntului –, decît de un fost ministru care se presupune că a ocupat acest post tocmai fiindcă are un program, o analiză, o expertiză. (Ca să nu mai vorbim că un copil cu e-mail, calculator, conexiune rapidă la Internet şi televizor nu locuieşte chiar într-o zonă defavorizată.)>>

Cristian Ghinea vrea sa faca page cu Gigel(Gigele, hai să ne împăcăm): << Gigele, aici sînt cu tine 100%. Nu ştiu cum ai ajuns tu la ideea că noi ăştia mic-burghezii am ţinut cu băncile. Nu e adevărat. Dacă ar fi după mine, nu doar că nu salvam băncile de la faliment, dar i-aş fi spînzurat de picioare pe bancherii ăia care te-au dus de nas, cu nasul în fum de ardei iute, pînă scot la iveală toate şmecheriile făcute. Aş fi dat deponenţilor banii garantaţi de stat (ca să nu intre lumea în panică) şi aş fi falimentat băncile pînă eram siguri că ce a rămas este cinstit şi solid. Iar dacă totuşi ajungeam cumva la concluzia că vreo bancă trebuia salvată cu bani de la stat, i-aş fi pus pe ăia din Consiliul de Administraţie şi din management să muncească gratis primii trei ani şi se semneze că vor fi plătiţi numai în acţiuni ale băncii care pot fi vîndute doar după zece ani de la primirea împrumutului de la stat, împrumut care ar trebui să fie garantat în primul rînd cu casele şi averile lor personale. Aşa consider eu că ar fi trebuit să arate o salvare cinstită a unei bănci, şi asta doar în cazuri de excepţie. Dar, Gigele, cum au ajuns guvernele să salveze sistemul bancar ca atare, legalizînd ideea că poţi să fii cît de bou, incompetent, hoţ şi jigodie, dacă eşti bancher e ok pentru că te salvează statul? Cum am ajuns să creăm acest precedent care va duce hazardul moral atît de sus încît riscăm ca această criză să nu se mai termine? Cum au ajuns guvernele la ideea că problema crizei (care e lipsa de încredere) poate fi acoperită prin pomparea de bani peste bănci, adică un fel de a arunca spumă antiincedii peste rahat, sperînd să nu mai miroasă? Păi, uită-te bine şi vei vedea că prietenii tăi, intelectualii de Nobel, care îţi spun că tu nu ai nici o vină şi că trebuie să-ţi plătim noi datoriile, tot ăia au fost şi teoreticienii modelului „statul salvează băncile“. Căci pentru ei nu contează responsabilitatea şi dreptatea, mă, Gigele, pentru ei contează să continue hora.>>