Andrei Plesu reia un articol vechi, Prostie şi dictatură : << Nazismul era nemijlocit barbar. Comunismul era nemijlocit absurd. Ambele sînt criminale, dar comunismul combina teroarea cu imense cantităţi de tîmpenie cotidiană.[…].. Într-o conferinţă ţinută cu doi ani în urmă la Colegiul Noua Europă, Tony Judt a reuşit să demonstreze că nazismul e un rău mai mare decît comunismul, dar că, pe de altă parte, comunismul e un pericol mai mare decît nazismul.  >>

Mircea Vasilescu presupune ca I.L.Caragiale e mai actual decit credem(Orzul pe gîşte – la Educaţie): << dacă, la cîteva zile după numire, ministrul s-a trezit cu reclamaţii de plagiat, e limpede că cineva avea de dinainte niscaiva informaţii şi le-a păstrat pentru a le folosi la momentul cuvenit, după modelul Agamiţă Dandanache: „la un caz, pac! la Războiul“. Numai că e total nerelevant dacă semnalarea plagiatului vine de la un inamic politic sau de la un „simplu cetăţean“: tot plagiat rămîne. Faptul e fapt.  >> . Tin minte ca si la case mai mici se practica …

Sever Voinescu scrie despre Cum am înţeles că am îmbătrînit : << mi-am spus că am ajuns la momentul la care mintea mea produce cinetic mai repede decît corpul meu poate. Suprapunerea dintre gîndire şi acţiunea fizică este, acum, tot mai greu de realizat. În tinereţe, gîndul are imediată corporalitate, gîndul produce reacţie fizică instantaneu. Concomitenţa dintre gîndire şi acţiune este, cred, atributul fundamental al tinereţii. Odată ce gîndul se autonomizează faţă de acţiunea fizică, îmbătrînim. Mai tîrziu în viaţă, gîndul devine autonom, tot mai abstract şi, în final, după ce dă comanda corpului, are chiar timpul să constate – disperat sau ironic, după caz – că trupul nu se urneşte. Această nouă situaţie se cheamă, cred, bătrîneţe. Să fie primită! >>

Maria Iordanescu scrie despre Romania, O Elveţie a guvernelor : << Sîntem o ţară săracă, cu valori morale, culturale aflate în derivă, cu o neîncredere generalizată în conducători. >> – pai, si nu avem dreptate ? Vezi cei doi fosti ministri ai invatamintului…

Cristian Ghinea are un articol superb despre Idei de stricat distracţia anti-austeritate : << Aşadar, ţineţi minte – aplicaţi macroeconomia la bugetul familiei dumneavoastră şi veţi putea deosebi impostura metaforică de economia cu sens. În acest context, creşterea pe deficit sună cam aşa: Gigel are un salariu de 10 lei, din care trebuie să plătească cheltuieli curente de 9 lei şi datorii trecute de 3 lei. Vecinul Costel bancherul i-ar împrumuta bani, dar cum e bancher, şi nu cămătar, nu vrea să-l lase pe Gigel fără casă sau să-i taie un deget. Nu pentru că ar fi bun la suflet, dar casele nu mai fac mare brînză, iar un om fără deget nu poate munci, deci tot nu i-ar da banii înapoi. Deci, Costel îl împrumută, dar îi zice: băi, fă-ţi ordine în viaţă, lasă băutura şi ţine-te de serviciu. Gigel se ţine ce se ţine, dar îi vine greu. În acest moment, intervine economistul anti-austeritate, care de obicei are şi Premiul Nobel. Şi zice economistul: Gigele, fratele meu, ăştia te omoară cu austeritatea, tu ai nevoie de creştere, tu ai nevoie să te dezvolţi. Gigele, cea mai bună soluţie pentru tine e să-ţi cheltui ăia 3 lei pe un bax de Red Bull, să-ţi crească aripi, mă, băiatule!>>

Alina Pavelescu imi aduce aminte de vremea copilariei  /adolescentei (Cenaclul generaţiei în blugi ) : << România lui Ceauşescu era, în fond, o terra miserabilis, în care faptul de a avea o pereche de blue jeans şi nişte gumă de mestecat echivala cu a face parte din elita societăţii. >>