Mircea Vasilescu ne spune despre Încă o boală a copilăriei : <<  Aşa cum şoferii nu conştientizează că toţi au interesul comun ca traficul să nu se blocheze (ca o condiţie a mersului lor individual care încotro), industriaşii, comercianţii ori cetăţenii nu reuşesc să-şi definească alte obiective decît „raderea“ celorlalţi.>>

Gabriel Giurgiu scrie despre Eroi pe bani publici : << Eroul din articolul Lilianei Nicolae a primit, cît a stat în spitalul NATO din Germania, saci de scrisori din America. Din România, mai deloc. Citind, mi s-a făcut ruşine. Nici eu nu i-am trimis vreo scrisoare. >>

I-as spune ca:

1. e vorba despre numar de locuitori ( RO versus SUA)
2. mai precis, despre numarul de oameni din clasa mijlocie
3. si mai precis, despre timpul liber al clasei mijlocii
4. Despre faptul ca am incetat sa ma uit la TV

Sever Voinescu scrie un articol interesant despre recurs pentru George Enescu :

<< Dacă spun că turneul sovietic al lui Enescu era propagandă pentru comunişti, pot spune că aducerea lui Menuhin la Bucureşti şi apoi turneul american al lui Enescu e propagandă proamericană.  >>

Vintila Mihailescu discuta despre Scutece :  << Se poate şi aşa, dar nu toate societăţile îşi împachetează copilaşii ca pe un salam şi îl ţin aşa, strîns înfăşat, pînă hăt tîrziu. Iar cînd, în sfîrşit, nu mai încap în scutece, îi trag căciuliţa de lînă pe cap şi îi pun botoşeii în picioare ca să nu răcească.   >>

Maria Iordanescu spune despre Primii pași spre școală : << Aş mai spune ceva despre alegerea şcolii: în fiecare dimineaţă văd copii strecurîndu-se cu greu printre uşile autobuzelor şi călători, moţăind pe scaune cu ghiozdanele cît roata carului, traversînd oraşul pentru a ajunge la şcoală. Nu la oricare, ci la cea mai bună. Ore întregi petrecute într-un trafic infernal, inconfort la care îi supunem pentru că vrem să facă performanţă. Dar dacă nu avem în vedere o performanţă fizică, singura care poate fi încurajată prin acest tip de navetă, atunci poate că ar fi mai bine să-i „aducem“ şcoala mai aproape: timpul astfel cîştigat l-ar putea folosi pentru a citi o carte. Sau pentru a se plimba în parc. Sau pentru a se pregăti pentru performanţele şcolare la care am visat atît. >>

In clasa a V-a  m-am mutat de la o scoala la alta( urma sa ne mutam cu apartmentul )Am petrecut in tramvai aproximativ o ora – in care citeam … Si, pe deasupra, am cunoscut adevarata ora de matematica… de la un copil de 10 am ajuns( si corect!) la 4-6

Cristian Ghinea spune despre alegeri si fentarea sistemului in Un alt fel de preşedinte : << Ca să dau un exemplu concret cu mare relevanţă în România acestui moment: alegerea şcolilor. Vechea stîngă zice că egalitatea bate libertatea, indiferent de cîţi oameni suferă, deci zice că părinţii nu trebuie să aleagă şcolile pentru copiii lor, că dacă se întîmplă aşa atunci unele şcoli devin mai bune şi altele mai proaste, că se creează segregare socială. Oamenii reali – aşa ca Gabi Giurgiu al nostru – nu înţeleg în ruptul capului de ce ar trebui ca o idee fixă să fie mai importantă decît soarta propriilor copii. Şi preferă deci să aleagă ei. Cînd nu pot alegere legală, recurg la mijloace legitime de corupere a sistemului. Cu alte cuvinte, guvernul de dreapta al României din anul 2012 a conceput o politică de educaţie socialist-învechită. Încă un semn că distincţia stînga – dreapta e mai puţin importantă în lumea actuală decît distincţia nesimţire etatistă – bun-simţ uman. Noua stîngă a lui Blair zice ceva de genul: dacă oamenii vor să aleagă ei singuri şcolile, atunci îi lăsăm şi încercăm apoi să facem politici speciale pentru şcolile defavorizate, să plătim profesorii mai bine acolo, să acordăm burse speciale, astfel încît să nu le lăsăm baltă. >>

Bogdan Chiritoiu stie despre notari («Să trăiască toţi» ), dar nu poate face mare lucru : << Acest fapt înseamnă de obicei că nu oricine poate să practice meseria lor care trebuie să le garanteze un anumit standard, pentru a o putea exercita corect, şi atunci se impune şi un preţ minim. Pe scurt, nu trebuie să fie prea mulţi care să-i concureze şi, în orice caz, preţul nu are voie să scadă. Toţi încearcă asta. Unii, mai deştepţi sau mai puternici, cum sînt notarii, au reuşit să-şi pună această prevedere în lege, caz în care Consiliul nu poate decît să-i convingă să-şi schimbe legea, ceea ce nu e foarte uşor. Facem însă aşa-numitul advocacy cu notarii iar după doi ani de discuţii şi sub presiunea unei hotărîri a Curţii Europene de Justiţie, am reuşit să obţinem o anumită deschidere. Am ajuns la concluzia că putem face un experiment – ca unele prestaţii notariale să nu mai beneficieze de preţ minim, să vedem ce se întîmplă (noi sperăm să scadă). E un exerciţiu în desfăşurare. Alte profesii, care nu au abilităţile sau forţa notarilor, sînt expuse Consiliului. Uneori îşi trec aceste reglementări în propriile regulamente, caz în care rămîn supuşi legii concurenţei, iar noi putem investiga şi sancţiona – aşa cum am şi făcut cu CECCAR-ul, corpul contabililor. Le-am dat o amendă de aproape un milion de euro. Procentual este de fapt cea mai mare amendă pe care am dat-o. Ne-am apropiat de procentul maxim de amendă, care este 10% din cifra de afaceri. Acum investigăm corpul executorilor judecătoreşti. >>