De acum inainte , recenzia o sa fie miercuri. Pentru ca luni Dilema de pe internet nu e completa – si asa nu mentionam niste articole interesante

Neaparat de citit Andrei Plesu, Despre tigru : “ tema răului în lumea animală. Ce înseamnă bunătatea lumii create şi a Creatorului, în condiţiile unei stupefiante prezenţe a sîngelui, la toate nivelurile.”

Gabriel Giurgiu preia (Anul clasei mijlocii) din “The economist” : <<Ce înseamnă, aşadar, clasa de mijloc? The Economist propune o altă definiţie decît cea bazată pe o anumită valoare a veniturilor. De zici 3000 de euro lunar – una este cheltuiala pe care ţi-o permiţi la Londra, alta la Milano şi cu totul altceva în Bogotá. Carevasăzică, puterea de cumpărare ar defini, mai degrabă, apartenenţa la numita categorie socială. Avem atunci de-a face cu clasamente pe naţiuni, o anumită sumă pe fiecare ţară, în funcţie de PIB sau de vreun indice al puterii de cumpărare? Ntz. Nici asta nu e suficient de rafinat pentru cei de la The Economist. Cu 3000 de euro pe lună, pe familie, te descurci minunat prin nordul Chinei, dar eşti cam la limită în Shanghai. Ce-i de făcut? Cum găsim definiţia? Ei bine, redacţia a propus ca burghezul mijlociu să fie definit în funcţie de cîţi bani îi mai rămîn la dispoziţie după ce plăteşte toate cele absolut necesare supravieţuirii: hrană, chirie, îmbrăcăminte. Dacă, din totalul veniturilor, rămîne o treime sau mai mult, atunci eşti calificat în clasa mijlocie. Altfel spus, dacă ai la dispoziţie cam o treime din venituri pentru a plăti o şcoală mai bună copilului, pentru a cumpăra o maşină nouă, o conexiune la Internet, un bilet-două la teatru sau pentru a merge în concediu, faci parte, bine-mersi, din majoritatea plus unu a populaţiei mondiale, numitul middle class. >> Ceea ce va doresc si voua!

Maria Iordanescu scrie bine despre Exerciţiul dialogului : << (Fac parte din generaţia care a fost educată după principiul „nu vorbeşti decît dacă eşti întrebat“, „dacă eşti atent la şcoală, nu se poate să nu înţelegi“. Nu am fost învăţaţi cînd, cum, unde să pui întrebări. Cum să asculţi şi cum să formulezi argumente.) >>

Cristian Ghinea are o Poveste cu beţivi: << La petrecerea asta care s-a spart, nu toţi au fost egal de vinovaţi. Avem o mătuşă protestantă şi cam fată bătrînă care pe vremea lui Schröder era şi ea destul de alcoolizată, dar acum şi-a revenit şi îi dădăceşte pe toţi. Pe undeva pe acolo, oarecum hîtru, unchiul anglo-saxon, destul de cherchelit şi el dacă te uiţi la ce datorii are, ţine distanţa faţă de restul familiei pentru că nu s-au făcut prezentările aşa cum se cuvine. Pe margine, nişte noi-veniţi cam abulici, noi, românii, am ajuns la spartul petrecerii, nici nu am apucat să dansăm ca lumea că s-a spart paranghelia, dar ne cam doare capul. >>

<< Discuţia e interesantă teoretic, dar din punct de vedere al deciziei publice, e nerezonabil să aştepţi aşa ceva de la orice guvern. Cum i-am răspuns domnului Mocearov: sînt un fanatic al libertăţii şi al responsabilităţii, nu pot fi convins că, dacă te îmbeţi şi te faci pulbere, de vină este chelnerul că ţi-a turnat în pahar. Hai noroc!>>

M-a inspaimintat Democraţia?! O prostie! . Catalin Stefanescu are argumente (false)– cite din ele va par ok?

Cristian Ghinea are un titlu tabloidic (Articol cu Ştefan Bănică şi Andreea Marin )dar un articol serios: << Un şef de ziar local ne-a dat următorul exemplu: l-a dat în judecată un om de afaceri pentru că scrisese despre nişte returnări de TVA. Primul judecător se uită pe dosar, apoi întreabă uşor tembel: Dar cine v-a dat vouă voie să scrieţi despre asta? Auziţi, întrebare, cine v-a dat voie!? Constituţia, onorată instanţă! – au răspuns oamenii de la ziar. Mă rog, la a doua instanţă au dat peste un judecător deştept care l-a întrebat pe afacerist dacă, totuşi, e adevărat ce au scris oamenii în articol. Ăla s-a prins încotro merge discuţia şi a retras cazul. >>

Iar poza de aici e buna pentru cei care au uitat :

Ovidiu Nahoi face o retrospectiva a anului 2011 in Europa: "ce ne-a scăpat" în 2011? :  <<

Sub presiunea Germaniei, statele zonei euro au dat semnalul că se îndreaptă spre o uniune fiscală autentică. Aceasta ar presupune transferuri fiscale condiţionate, taxare comună şi emiterea de bonduri unice.

Spre dezamăgirea federaliştilor entuziaşti, lucrurile nu se vor produce peste noapte, ci doar în timp şi pe măsura ieşirii din criza datoriilor. Dar direcţia este deja trasată. >>

Selma Iusuf se intreaba Pînă unde ţine bunătatea? :  <<

Recunosc de asemenea că am trecut de mai multe ori pe lîngă persoane care păreau că dorm în mijlocul trotuarului. Am trecut pe lîngă ele, m-am întrebat dacă într-adevăr or dormi sau le-o fi rău, dar nu m-am oprit. De ce nu m-am oprit? Habar n-am. Ca mine, asemenea, zeci de trecători indiferenţi. Dar nu despre ei vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc de resorturile mele personale. Alea pentru care mă simt extrem de vinovată. Nu m-am oprit, oare, pentru că am presupus că omul care părea a dormi în stradă e un beţiv? Ţi se face rău şi dacă bei peste măsură. Ăla nu merită ajutat? Nu m-am oprit, oare, pentru că respectivul era sărăcăcios îmbrăcat şi am presupus că oricum locuieşte în stradă şi că aşa doarme el de obicei? Dar dacă era pur şi simplu un bătrîn căruia i s-a făcut rău? Dacă era un om al străzii căruia i s-a făcut rău? Poate am trecut pe lîngă bunicul sau tatăl cuiva. Dacă într-o zi, propriul meu tată se duce – ca de obicei – la piaţă îmbrăcat cu geaca aia veche la care nu vrea să renunţe şi pe care eu şi mama o numim „giampilica aia oribilă“, dacă se duce, zic, la piaţă, i se face rău şi se lungeşte lîngă un perete, cîtă lume s-ar uita la el? Dacă se va uita cum m-am uitat eu, e clară treaba.

Pînă unde ţine bunătatea? Păi, pînă la uşa casei mele. Pînă la confortul personal. Atîta ţine. >>

Cristian Ghinea citeste Cîteva cărţi de vacanţă : << Djuvara plasa povestea într-un context comparativ: toate statele întemeiate în epocă în Europa au fost create de dinastii ale migratorilor, chiar dacă aceştia s-au pierdut apoi în masa de băştinaşi. Francii (germanici), ruşii (scandinavi), bulgarii (neam turcic), longobarzii în Italia, vizigoţii în Spania – au creat regate în epocă şi apoi s-au integrat în masa de populaţii romanice sau slave.  >>