Mi-a placut articolul lui Andrei Plesu despre Crin Antonescu  Un politician second-hand  . Acum , daca se poate, as vrea sa faca o trecere in revista printre prezidentiabili.

Un articol dilematic bun despre Europa este  O iubesc așa cum îmi iubesc mașina , de Thomas Brussig: “Există oameni care îşi iubesc maşina. Alţii afirmă că este doar „un obiect utilitar“. Aşa este şi cu Europa: chestie de suflet sau nu, ea merge înainte. Şi deja e bine. “

Radu Cosasu este in verva (Adam Michnik și „experiența românească” ): <<Memo, strict personal: singurul meu articol cenzurat după 1989 a fost acela în care pentru prima oară citam această idee a lui Michnik: „Topica şi logica urii anticomuniste e similară cu topica şi logica urii comuniste“. Era inadmisibilă în 1993. O ţin şi azi pe perete. 

„Există o formă eficientă de decomunizare: alegerile libere. Nu există o altă formă.“ Experienţa românească: muzica! muzica!  >>

Nu credeam sa aud despre tribunalele acestea Poveste cu țigani, romi, căsătorii și modernizare . Cristian Ghinea, totusi, o ia in serios: “Judecata tradiţională funcţiona tocmai pentru că trecea neobservată de către majoritate, era sub radar. Se adunau oamenii în faţa cortului sau a casei, îşi aruncau în cap acuzele şi acceptau decizia bătrînilor. Ce ar avea statul de obiectat aici? Doar nu o să punem poliţiştii să urmărească cum se rezolvă păruielile dintre rude. Nu e nimic greşit în sine cu medierea tradiţională. Dar în comunităţile cu control social strict, vinovaţii sînt şi pedepsiţi, de obicei. Iar vinovaţii lor nu sînt şi vinovaţii statului modern, cum reiese din exemplul preacurviei. Au existat victime? Femei bătute? Minore măritate cu forţa? Nu ştim, era sub radar. Dar acum, Cioabă nu mai vrea sub radar. Are tribunal. Cu şase steaguri (al Indiei, al României, al UE, al tribunalului, al casei regale Cioabă şi iar al României). Cu robe. Totul va fi mai vizibil. Cazurile ruşinoase se vor rezolva cu public. Poate chiar cu presa. Pariez pe un scandal în următoarele luni.”