Mircea Vasilescu scrie un articol superb despre Paradisul negocierilor :”De-a lungul timpului, Uniunea Europeană şi-a pus la punct un impresionant mecanism de negociere. Valurile succesive de extindere – şi mai ales integrarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est – au rafinat la maximum acest mecanism. Să aduci la un numitor comun – sau măcar acceptabil – orgolii politice, frustrări istorice, ambiţii economice şi slăbiciuni reale ale atîtor ţări care s-au tot războit între ele timp de sute de ani este o performanţă. Nu doar politică, dar şi – mai ales – culturală şi civilizatorie. Europa a ajuns la o subtilă stilistică a negocierii – ceea ce, într-o lume neliniştită şi imprevizibilă cum este cea de azi, trebuie salutat. Este, cred, una dintre marile victorii ale proiectului european. Există însă riscul ca, fascinată de paradisul negocierilor pe care l-a creat, Europa să devină incapabilă să ia decizii. Există riscul ca negocierile să devină un scop în sine: „N-am ajuns la nici o soluţie, am amînat problema pentru 2013 – dar ce frumos am negociat!“. Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu ţări în care deciziile se iau rapid şi uşor, „la vîrf“, şi se execută imediat – de exemplu China. Se confruntă cu ţări în care democraţia are imperfecţiuni, dar demografia şi entuziasmul economic stau mult mai bine – de exemplu India sau Brazilia. Şi riscă – aşa cum antenţionează unii politologi – să piardă „umbrela protectoare“ a SUA, în numele „multilateralismului“. “
Gabriel Giurgiu incearca sa explice(Schengen-ul și vidanja) : “Geaba toate eforturile noastre. Gazda emisiunii se hotărîse. Eram nişte comunişti retarzi care nu puteam pricepe economia de piaţă. Ştiţi dumneavoastră, genul acela de dezbatere în care tu spui că, în lipsa concurenţei, nu există piaţă, iar celălalt zice: „comunistule!“. “
Iar Robert Skidelsky incearca sa analizeze Viața după capitalism din perspectiva etica: ”Capitalismul ar putea fi aproape de a-şi epuiza potenţialul pentru crearea unei vieţi mai bune – cel puţin în ţările cele mai bogate din lume.
Prin „mai bună“ mă refer la o viaţă mai bună din perspectivă etică, nu materială. Cîştigurile materiale pot continua să existe, deşi există dovezi care arată că acestea nu îi fac mai fericiţi pe oameni. Nemulţumirea mea este legată de calitatea unei civilizaţii în care producţia şi consumul de bunuri inutile au devenit ocupaţia principală a majorităţii oamenilor. “ . Solutia ? Un fel de comunism ciudat….
Cristian Ghinea revine in forma cu Gură-cască la revoluție : “ Yes, we can too. („Da, şi noi putem.“) De departe cel mai bun slogan afişat la protestele de la Cairo. Pastişă după sloganul lui Obama Yes, we can. Nu prea ai ce să răspunzi la aşa ceva. “
„Să pleci, altfel vei sfîrşi ca Ceauşescu!“ A fost ameninţarea unui manifestant către Mubarak[….]. Măcar iese ceva bun din procesul lui Ceauşescu: am devenit sperietoare pentru dictatori. Să zicem că asta e contribuţia românească la teoria şi practica democratizării.
La TVR1 Plesu si Liiceanu au discutat despre “De ce citim”. Eu cred ca sunt un pic bulimic , un pic SF si un pic zen. Voi ce sunteti?(si da, am inceput sa citesc carti despre intrebarile mele interioare).