Cristian Ghinea scrie laudativ despre Nouriel Roubini in Cum să învățăm să trăim cu crizele : “Considerînd crizele o parte a unui ciclu normal al vieţii economice, atunci le putem prevedea, le putem diminua efectele, putem face reguli care să ţină cont de ele. Şi, de fapt, despre asta e cartea de faţă: un curs despre cum apare, cum se dezvoltă şi cum putem trăi cu crizele. Doar în ultimele două secole, numărul de crize a fost mult mai mare decît sîntem obişnuiţi să credem: 1819, 1837, 1866, 1893, 1907, 1971. Şi acestea sînt doar crizele prin care a trecut America; dacă le luăm pe cele regionale sau limitate la cîte o ţară, ideea că ele sînt parte din ordinea naturală devine chiar uşor de înţeles. Fiind un economist al crizelor, Roubini face şi o foarte bună trecere în revistă a gînditorilor acestui domeniu (de unde am aflat cu surprindere că părintele liberalismului, John Stuart Mill, a fost şi un important filozof al crizelor economice).”  Despre solutii cititi Cum să învățăm să trăim cu crizele 

Liliana Nicolae are un articol uimitor despre casa lui Creanga, "Bojdeuca de căsuță" . Va invit sa il cititi – mi-a dat alta perspectiva asupra casei respective.

Iar la  Cu ochii-n 3,14 – citeva citate extraordinare:

● La o anchetă recentă cu eterna întrebare adresată periodic celor care şi-au făcut o meserie din scris: „De ce scrieţi?“, Umberto Eco a răspuns cel mai scurt dintre toţi scriitorii invitaţi: „Pentru că-mi place“. Adevărul e că se vede că-i place, iar ce scrie UE le place şi multor altora. Dar ce ne facem cu cei cărora le place (foarte mult, enorm, total) să scrie, dar nu-i citeşte mai nimeni? (S. S.)

Raspuns : de aceea exista palimpseste, draga S.S.

“La aşa-zisa cumpănă dintre ani, surîsul meu cel mai rezistent a fost trezit de preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, atunci cînd l-a numit pe Barack Obama „colegul meu, un om pe care te poţi baza“. (R. C.)”

Oh – si mai jos este participarea mea la concursul dilemei  – iar aceasta este reprezentarea din capul meu a Dilemei .