Mi-a placut schimbarea de perspectiva din Un exercițiu pentru școală (Gabriel Giurgiu) : “ Apoi a fost rîndul meu să mă minunez atunci cînd am constatat că nu îi mira defel schimbarea de cuvinte în refrenul de final, acolo unde, de două ori, apare „Trăiască Ceauşescu“.   „Păi, nici o mirare. Este ca şi cum eşti directorul de marketing şi îl pupi în c.. pe directorul financiar, să-ţi dea o suplimentare la bugetul de publicitate pentru anul următor.“ Am rămas, carevasăzică, fără replică. Sincer, nu mă aşteptam la un aşa aranjament axiologic. Pînă la urmă, cei trei studenţi au căzut de acord că îşi vor axa pledoaria pe ideea că societatea aia comunistă era profund ipocrită, că se mima credinţa în Partid şi în Cîrmaci, că exista viaţă (mai ales) în afara cursurilor de învăţămînt politic pe care profesorii se făceau că le predau, iar studenţii se făceau că le învaţă. Că, în atari condiţii, societatea şi-a văzut de (un anumit) drum şi, inevitabil, au apărut valori culturale, ştiinţifice, sportive.  “

Iar Robert Skidelsky apeleaza la clasici in Războaiele austerității : “ Keynes, cu înţelepciune, a remarcat: „Dacă toate naţiile ar învăţa să elimine şomajul prin propria politică n-ar mai exista motive presante pentru ca o ţară să-şi impună marfa alteia sau să respingă ofertele vecinului“. Schimbul comercial între ţări „ar înceta să fie ce e azi, şi anume o oportunitate disperată de a menţine forţa de muncă în ţară, prin forţarea exportului şi restricţionarea importului“. S-ar transforma însă într-un „schimb echitabil, şi fără obstacole, de bunuri şi servicii în condiţii de avantaj reciproc“. Cu alte cuvinte, criza de azi a monedelor şi comerţului e un rezultat direct al incapacităţii noastre de a rezolva problema şomajului.  “

Pe de alta parte, POATE fi rezolvata ?

Articolul lui Vintila Mihailescu, Turnul lui Babel  este o capodopera :” Din acest punct de vedere, gîndirea „primitivilor“ nu este nici inferioară (cum credea Lévy-Bruhl), nici la fel cu a noastră (cum afirma Lévi-Strauss), ci pur şi simplu diferită, în măsura şi modul în care tehnologia scrisului este diferită de aceea a oralităţii. […] Mai presus de toate însă, scrisul a permis desăvîrşirea şi operarea definitorie cu concepte şi idei, adică acele entităţi abstracte cărora „nu li se pot da în simţuri nici un obiect corespunzător“ (Kant): încercaţi să arătaţi cu degetul fiinţa, viaţa sau moartea şi veţi avea o problemă… Ei bine, imaginea ca atare nu poate fi niciodată un concept; îl poate ilustra, îl poate sugera, dar nu-l poate înlocui. Un copil care plînge, văzut pe ecranele a milioane de oameni, este mai convingător decît un milion de discursuri, dar el nu este o idee: imaginea poate fi mult mai persuasivă decît scrisul, dar niciodată la fel de inteligibilă. De cîte ori nu am reuşit, în ultima vreme, să-mi „conving“ studenţii cu o imagine şi un power point, după ore de discurs fără rezultat! Imagine şi power point care pe mine nu mă convingeau însă şi din care eu „înţelegeam“ mai puţin decît ei… “

Cristian Ghinea este dur in stilu-i caracteristic in Înapoi la Obama – prostia cu ştaif   : “ Iau doar un exemplu de promisiune. Dacă spui că vrei ca toţi americanii să aibă asigurări medicale, dar serviciile să rămînă la fel de bune, atunci baţi cîmpii. Americanii s-au obişnuit cu serviciile medicale excepţionale şi foarte scumpe. Europenii şi majoritatea oamenilor de bonton din lume consideră că serviciul medical este un drept al omului, cu care ne naştem cu toţii, deci statul ar trebui să ni-l asigure. Faptul că europenii şi majoritatea oamenilor de bonton din lume cred asta nu înseamnă că e şi adevărat, e doar un triumf al voinţei asupra realităţii. Adevărul e că serviciile medicale sînt exact ce le spune şi numele: nişte servicii. Care costă. Pentru care cineva trebuie să plătească. Dacă cineva plăteşte mult, atunci serviciile sînt bune. Dacă nu plăteşte, atunci nu sînt. Atît de simplu este. Serviciile medicale pe sistem european sînt ieftine, proaste şi discriminează pe criterii administrative (mori stînd la coadă pentru operaţie sau rezolvi cu pile).

Serviciile medicale pe sistem american erau scumpe, bune şi discriminează pe criterii financiare (plăteşti, te servim). Obama le-a spus americanilor în campanie că se poate şi bune, şi pentru toţi. Era previzibil că nu se putea? Da. Eşti un prost că l-ai crezut? Da. Desigur, puteţi citi analize de zeci de pagini şi teze de doctorat despre povestea cu reforma medicală americană, dar asta de mai sus e esenţa. “ (vedeti, daca aveti timp , si comentariile)