Andrei Plesu ii ureaza “La multi ani” lui “Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!”  :”Cosaşu a spus şi spune superbe lucruri trăsnite: că, de pildă, se teme de „delictul de exemplaritate“, că nu poate trăi în indignare, că nu poate da interviuri, nu poate apărea la televizor, nu poate zbura cu avionul şi nu poate scrie decît cu creionul. De asemenea, că şi-ar dori, în chip de monument, un tumul făcut din firimiturile de gumă adunate pe masa sa de lucru ca semn al unei laborioase nesiguranţe de sine şi ca ecou material al sloganului: „Moarte ideilor prost exprimate!“. “

Mircea Vasilescu incepe discutia despre Ce mai așteptăm de la intelectuali?  : “ Cineva a rostit cuvîntul „misionarism“: o revistă ca a noastră – şi, în general, intelectualii – ar trebui să „convertească“ un număr cît mai mare de oameni, să-i atragă spre bunul-gust, spre valorile culturii şi ale educaţiei. Altcineva a vorbit despre „culturalizarea maselor“, altcineva despre o mutare radicală: ar trebui, dacă se poate, să facem din telespectatorii de OTV cititori de Dilema veche. Am răspuns, sceptic, că n-ar trebui să ne facem iluzii. Studii făcute în alte ţări arată că 90% din publicul tabloidelor n-ar citi nimic dacă n-ar exista aceste ziare populare, cu poze mari şi texte uşor accesibile. O mică parte din acest public „migrează“ în timp către ziarele de calitate, dar atît. Nu ajung şi la reviste de tipul Dilemei vechi. Iar „culturalizarea maselor“, în ciuda elanului iluminist, nu-i poate transforma pe milioanele de oameni, care cred în vindecători şi în vrăjitoare, în adoratori ai teatrului, ai muzicii clasice ori în cititori împătimiţi de Tolstoi sau Heidegger.  “

Gabriel Giurgiu ne arata in ce consta Șoping vicios la Chișinău : “Am constatat, după nenumărate experienţe personale, că, pe măsură ce te îndepărtezi de Londra, Paris sau Milano, preţurile cresc direct proporţional cu distanţa exprimată în kilometri. Prin urmare, şopingul de tip Hugo Boss sau Armani este mai ieftin la Bucureşti decît la Chişinău, după cum este mai ieftin la Londra decît la Bucureşti. Prin urmare, trecem la nivelul B: cadouri „cu specific“, pentru cei de-acasă. “

In stilul “Va aduceti aminte” Andrei Manolescu scrie despre Vacanțe de melci 

Cristian Ghinea citeste Jurnalu lui Orwell si scrie despre “Alo, domnu’, d-ta ești Orwell ăla? “ : <<Deşi prietenii îi sînt închişi, pur şi simplu natura sa englezească nu acceptă grozăvia, încearcă să împace dictatura proletariatului cu drepturile burgheze englezeşti şi nu îi iese: „Aveam acea credinţă englezească cu neputinţă de dezrădăcinat că «ei» nu te pot aresta dacă nu ai încălcat legea. E o credinţă foarte primejdioasă în timpul unui pogrom politic“. >>

Iar Simona Sora scrie despre simtul datoriei in O poveste din vremea ciumei : <<În cazul lui Ion Vianu, simplitatea răspunsului – după 30 de ani de exerciţii de înţelegere – este emoţionantă: „Eu eram în mijlocul societăţii, protejat de reputaţia mea şi a familiei mele, un om cu o mulţime de relaţii în ţară şi în străinătate. Dacă aş fi cedat, aş fi fost într-adevăr demn de dispreţ. Necedînd, îmi făcusem datoria. Atît şi nimic mai mult“. Motivul protestului de atunci e chiar acest amestec indistinct de datorie şi înstrăinare, un exerciţiu de eliberare prin exercitarea unui simţ al onoarei a cărui semnificaţie se pierduse în România comunistă şi care pare azi recuperat mai mult la nivel retoric. >>