Citat din  Cină cu peşte la Vouliagmeni  , de  Gabriel GIURGIU   :

“După mai mulţi ani de la acea cină, America a cîştigat în Irak. Tehnicienii au avut, între timp, sute de asemenea conversaţii. Apoi, politicienii lor au găsit nişte chestii numite „politici bi-partizane“. Mai au puţin şi îşi retrag trupele. Pare-se că au cîştigat pariul în acea ţară.

Faceţi un exerciţiu. Întrebaţi, în România, orice lider politic dacă ştie ce e aia politică bi-partizană. Daţi-mi de veste ce răspuns v-a dat”

Peter Singer merge mai la obiect decit drepturile animalelor, vorbind despre  Promisiuni încălcate in stilul Orwell : “În 2000, liderii lumii […] Au promis, de asemenea, înjumătăţirea proporţiei oamenilor care nu au apă potabilă şi canalizare; realizarea progreselor cu privire la nivelul primar de şcolarizare a copiilor de pretutindeni – fete şi băieţi deopotrivă; “ Cum se termina promisiunile cititi la http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/promisiuni-incalcate

Mi-a placut Andrei Manolescu despre succesul  Top Gear  : “ Uite aşa înţelegem şi o parte din succesul emisiunii. E reţeta aparent simplă de a spune lucrurilor pe nume, fără nici un fel de ipocrizie. E vechiul proverb englezesc: „unei sape să-i zici sapă“. Astfel, Jeremy Clarkson îi numeşte „cretini“ pe participanţii la programul „Big Brother“, Richard Hammond – văzînd Casa Poporului – îl taxează imediat pe Ceauşescu drept „dement“ iar un Logan poate fi lăudat în vreme ce un BMW poate fi desfiinţat cu argumente de bun-simţ. “

Cristian Ghinea discuta despre Cîteva idei făcute praf  si e in asentimentul meu despre stimulente : “Deci, introducem la fisc flexibilitatea şi stimularea performanţei. O idee evident bună. De care s-a ales praful. Dacă tot s-au trezit cu banii pe mînă, şefii au dat la toţi. Ca şi primarii cu ajutoarele sociale: de ce să nu-ţi ajuţi oamenii din banii altora, adică ai bugetului? Cum poţi tu să refuzi prima pentru secretară, să o trimiţi acasă fără stimulent? Păi, nu face cafea bună? Face. Atunci dă-i femeii stimulent, cum poţi să ai inima să nu-i dai? Apoi, a apărut evident corupţia. Eu îţi dau ţie bani, uite aşa din pix, dar nu îmi dai şi tu înapoi ceva? Tu cîştigi, eu cîştig, nimeni nu pierde. Plus favoritism şi bunul plac: băi, sînt şef? Pot să dau stimulente cum vor muşchii mei? Sînt şi pot. Cine ridică capul nu ia stimulent. Cine e drăguţ cu mine ia stimulent (mă mir că nu a apărut nici un scandal sexual legat de stimulente. Din ce am văzut la televizor, şefii pe acolo sînt mai mult bărbaţi şi stimulatele – mai mult femei, regula de trei simplă arată că ar trebui să aşteptăm vreun scandal sexual la temă). “ Si termina ingrozitor : “Ce vreau să spun cu exemplele astea? Că sîntem în situaţia de a căuta soluţii pentru nişte probleme create de nişte idei bune. Ceea ce e mult mai enervant decît a căuta soluţii la probleme create de idei proaste. Şi mult mai greu.”

Din “F.I.L.B., Destine la răscruce, Dostoievksi şi Herta Müller”  :” Îmi permit să vă sfătuiesc a reciti discuţia dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu (Dilema veche, nr. 347) şi să puneţi poziţia laureatei în problemele intelectualităţii noastre „sub Ceauşescu“ în lumina acestei idei a Aglaiei Epancina din Idiotul: „În dumneata vorbeşte numai crudul adevăr, prin urmare eşti nedrept“. (Radu Cosaşu) “

Melting pot in viziunea germana se cheama renuntare sau  Germania "multikulti"?  : “ . Angela Merkel ştie însă foarte bine că turcii şi kurzii atît de numeroşi astăzi în Germania au venit aici la cererea expresă a Germaniei, acum 50, 60 de ani, pentru a reconstrui ţara după război. Reproşul statului – formulat acum pe un ton cît se poate de explicit – că aceşti oameni nu au reuşit să se integreze este cinic şi nedrept, căci el transferă întreaga responsabilitate a integrării în curtea minorităţilor. De fapt, eforturi s-au făcut în ambele tabere: statul federal a plătit numeroase organizaţii care se ocupă de educaţia musulmanilor, iar comunităţile de musulmani au făcut şi ele concesii – inclusiv la nivel religios: vara trecută, imamii din Germania au hotărît că e de datoria lor să promoveze învăţarea limbii germane, pentru a sprijini integrarea, şi, susţinuţi de resursele financiare ale statului, chiar au construit şcoli şi centre de educaţie. Însă integrarea nu e posibilă dacă procesul nu e acompaniat şi de un consens politic. Odată cu „capitularea“ Angelei Merkel, se pare că există tot mai puţine şanse pentru un consens în această direcţie.”