Andrei Plesu citeaza Din nou Mihail Manoilescu : “„În timp ce dictatura alunecă pe panta pieirii ei, suprimînd critica, democraţia îşi consumă prestigiul său şi pe acela al naţiunii, exagerînd-o.“ (p. 253) “
Mircea Vasilescu are un articol superb despre O trăsnaie a d-lui Prigoană şi una a mea : “Dar „motivarea“ cu nu ştiu ce trend european şi înşirarea „ca pe apă“ a unor bazaconii arată excedentul de bla-bla din politica românească. Pînă în 2007, orice spanac naţional sau judeţean era motivat de parlamentari, miniştri, prefecţi ori primari cu sloganul menit să închidă toate gurile: „aşa ne cere UE“. Credeam că tipul ăsta de păcăleală s-a mai uzat între timp, dar m-am înşelat: se recurge la el în continuare, pentru orice. Pe lîngă demagogia stupidă, această „fluturare“ a UE pe la nasul alegătorilor mai arată însă ceva, în defavoarea celor care o practică: incapacitatea cronică a politicienilor de a convinge cu argumente, în mod raţional, despre necesitatea de a promova o lege sau de a lua nu ştiu ce măsură. “
Pentru cei rasisti, articolul Ţiganii mei ar trebui sa va dea de gindit. Si eu am avut vecin de apartament un tigan : om mai bun la suflet si mai de pret nu am vazut in viata mea. Si ii multumesc ca a existat si m-a ajutat!
Robert Skidelsky vorbeste despre Astupînd gropile care trebuie – dar de unde bani ?
Iar Sever Voinescu revine la clasici De ce îmi place Burke : “Nu orice dorinţă a noastră este un drept. În postmodernitate, lista drepturilor inalienabile se tot măreşte – iată una dintre marile iluzii ale timpului nostru. Ne tot acordăm drepturi crezînd că asta ne face mai liberi, mai fericiţi.”
Iar despre calitatea celor care reprezinta tiganii , un citat scurt din Soluţii, nu negarea problemelor : “Indiferenţa oficialilor români e demonstrată de neprotejarea cetăţenilor români împotriva cărora se comit abuzuri colective. Ba mai mult, trimitem poliţişti români să sprijine repatrierile, pentru că aceste măsuri s-au dovedit, din perspectiva statului român, eficiente în relaţia cu Italia. Oportunismul politic a dat roade rapid, unii politicieni înţelegînd că e momentul prielnic să mute problematica romilor din România la nivel european, ignorînd responsabilitatea statului faţă de propriii cetăţeni. La concurenţă cu statul, se află incoerenţa discursului şi a acţiunilor reprezentanţilor romi din diverse instituţii. Organizaţia reprezentată în Parlament, aflată actualmente în coaliţia guvernamentală, nu negociază cu colegii de guvernare punctul de vedere al României pe tema amprentărilor sau pe măsurile de incluziune care se impun, ci acţionează ONG-ristic, trimiţînd scrisori deschise şi protestînd în faţa Ambasadei Franţei. “