Andrei Plesu despre România lui Dan Diaconescu  : “Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri“ consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct“ schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?“ sau „care din fetele din studio vă place mai mult?“ şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist“: se distrează cu colinde „chiar şi vara“). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de „fineţuri“ electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.”

Si,in aceeasi revista , Adrian Cioroianu despre Victoria finală a lui Dan Diaconescu  :  “Dar eu vă voi spune: Mai pardon, stimabililor! Indiferent de cît aţi ricana voi, Dan Diaconescu a fost modelul de succes în vizualul românesc al ultimului deceniu. Dacă ultimii ani ’90 au fost, la noi, marcaţi de Pro TV – seriale noi, culori multe, show americănesc etc. –, anii de după 2000 au fost anii OTV-ului. De unde rezultă asta? Din faptul că mai toate televiziunile comerciale i-au furat reţeta. Mulţi realizatori – cei care mimau dispreţul faţă de DD & OTV – produc acum emisiuni după fix calapodul lui Diaconescu şi, de multe ori, cu aceleaşi inenarabile personaje. Uitaţi-vă seara la poveştirile postului Acasă şi n-o să vă vină să credeţi că, iniţial, acest canal se dorea dedicat valorilor familiei. Uitaţi-vă pe la 6 seara la Antena 1 şi n-o să vă vină să credeţi că realizatorul care tocmai tachinează o starletă făcea, anţărţ, emisiuni la care îl invita pe Neagu Djuvara. Uitaţi-vă tot pe Antena 1 pe la miezul nopţii şi n-o să vă vină să credeţi că altă dată, acolo şi atunci, erau dezbaterile lui Marius Tucă. (Şi, ca unul care-am avut ceva meciuri cu respectivul Tucă, nu pot decît să regret azi lipsa emisiunilor lui din mediul vizual; în raport cu ce-i acuma, ele erau parfum!). Dacă-i vei întreba pe toţi aceştia de ce fac aceste producţii decerebrate, ei vor răspunde că asta vor românii. Aşa să fie? Mai curînd cred că asta au vrut ei: să-i fure patentul – şi publicul – lui Dan Diaconescu. 

În fine, un ultim detaliu: poţi să-l acuzi pe Dan Diaconescu de orice (efectiv orice), dar nu şi de faptul că şi-ar exhiba dracii pe ecran. În ţara în care moderatorii se cred convingători dacă urlă şi talentaţi dacă zbiară, iar invitaţii, şi ei, ţin isonul (iaca stupefianta hîrjoneală tele-încruntată dintre ziaristul Tudor Popescu şi consilierul prezidenţial Fota, mai ieri), Diaconescu era măcar calm, zîmbitor şi amabil cu invitaţii, oricine erau ei şi orice aiureli debitau. Ceea ce la noi devine o raritate. Una încă şi mai mare decît a tiparului pe Bosforul de altădată.  “

Gabriel Giurgiu propune O agendă. Digitală : “ În plus, pînă la a se gîndi la interoperabilitatea celor 27 de pieţe naţionale, aş îndrăzni să recomand Comisiei Europene o temă mult mai simplu de rezolvat. De fiecare dată cînd ajung, în virtutea meseriei, la Bruxelles, am un program destul de încărcat: întîlniri, şedinţe, seminarii. De obicei, îmi rămîn cam 10-15 minute între un eveniment sau altul. Nu am timpul fizic necesar să fug pînă la Centrul de presă, unde sînt disponibile conexiunile Internet. La hotel, ora de conexiune costă între 7,99 şi 19,99 euro. Adică, astronomic de scump. Utilizarea modemului de conexiune mobilă (la Orange, în cazul meu) costă tot mult, că e în regim de roaming de date. De aceea, mă duc la cel mai apropiat McDonald’s (firmă americană, deh), unde găsesc o reţea wireless şi de unde îmi trimit articolele acasă.

Propun, de aceea, Comisiei Europene, ca mic exerciţiu administrativ-investiţional, să dea un exemplu şi să îşi creeze (măcar) o reţea wireless în propriul sediu, accesibilă în toate sălile de şedinţă, pe culoare, în întreaga clădire. Simbolic, Comisia Europeană ar reuşi să-i ajungă din urmă măcar pe americanii de la McDonald’s. Pe cei de la Google sau Microsoft îi lăsăm pentru pasul doi. Simplu, nu-i aşa?  “

Maria Iordanescu citeste stupefiata (Cu profesorul la control) din “Criteriile de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar” : “ „Prezenta propunere de criterii vizează creşterea calităţii educaţiei prin stabilirea clară a responsabilităţii cadrului didactic, atît din perspectiva calităţii, cît şi din cea a iminentei descentralizări a sistemului de învăţămînt.“ Este vorba, deci, pe de o parte, despre o creştere a calităţii din perspectiva calităţii, logic nu?” Si mai departe : “iar pentru „Acordarea unui respect egal tuturor educabililor (sic!) indiferent de mediul de provenienţă, capacitatea de învăţare şi rezultatele obţinute“ primeşte 2 puncte. (Cel căruia profesorul îi predă are statutul de „şcolar“, „elev“, nu de „educabil“, care înseamnă doar cineva care poate fi educat şi implică şi existenţa unei categorii de „ineducabili“.)”

Cristian Ghinea revine cu “Lăsaţi orice speranţă, voi, viitori pensionari!”  : “Aberaţia practică este următoarea: creşterea pensiilor este decisă de guvern. Cînd guvernul creşte pensia, nimeni nu se plînge că îi este afectat un drept fundamental. Dacă omul a plătit pentru o pensie de X lei (conform argumentului de mai sus), cînd guvernul decide să-i dea o pensie de X+2 lei s-ar zice că îi afectează dreptul la pensia pentru care a plătit. Nu? Eu nu fac decît să urmez logica argumentului contrat. Dacă nivelul pensiei este un drept cîştigat constituţional şi guvernul nu se poate atinge de el, atunci să se aplice asta şi cînd guvernul creşte pensia.” Si accentueaza : “Un sfat pentru cei de vîrsta mea, pensionarii din 2050: faceţi-vă contracte de pensii private, puneţi deoparte, faceţi copii şi educaţi-i frumos, cumpăraţi proprietăţi din care să trăiţi la bătrîneţe; s-ar putea ca în 2050 să nu mai existe pensii publice în România. Curtea Constituţională nu va putea declara falimentul anticonstituţional. “ Mda… toate sunt ca jocul la bursa…

Iar daca v-am plictisit cu problemele noastre mici va invit sa cititi Lumea reală de Tudor Călin Zarojanu