Nu stiu de ce dnul Plesu trebuie sa raspunda la astfel de intrebari (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dilematici-de-pretutindeni-va-ascultam/articol/actualita-i): “
Oarecum fericit că am reuşit să văd realitatea aşa cum este, mi-am spus că voi trage linie, voi pune punct şi că îmi voi schimba meseria, că mă voi îndrepta spre altă activitate, care să aibă o doză de umanitate în ea. Am constatat cu stupoare că tot pentru multinaţională trebuie să lucrez. Fundaţiile din România nici măcar nu răspund la un simplu e-mail în care îi întreb dacă au vreun post liber. Trebuie să-mi plătesc chiria, trebuie să mănînc, îmi trebuie haine. Îmi vin în creier gînduri şi întrebări. „Oare ăsta este destinul meu? Asta trebuie să fac în viaţă? Să mi-o arunc în mîinile unor şmecheri şi să o folosească după bunul plac? Trebuie să-mi accept condiţia de sclav, doar pentru că ai mei părinţi sînt oameni simpli, şi nu politicieni sau afacerişti? Să-mi bag piciorul şi să plec din ţară? Sînt singur la părinţi, cine va avea grijă de ei dacă plec?
Ce să fac, domnule Pleşu…?”
Pe de alta parte, cui sa adresezi o astfel de intrebare ? Cel care a scris este evident intr-o cautare… si de repere…
Sever Voinescu este preocupat de Povestea scobitorilor – si, daca nu stiti cum s-a creat piata scobitorilor, este bine sa cititi Povestea scobitorilor
Victoria Stoiciu este noua mea preferata – scrie scurt si la obiect :”Despre statul român şi obezul capturat de rudele hrăpăreţe “ : “La fel, e mai avantajos să operezi reduceri salariale decît să dai oameni afară: dacă eşti un stat funcţional şi puternic, şi nu statul nepoţilor, cumetrilor şi verilor partidului de la putere, atunci sînt şanse mari ca acele concedieri să aibă la bază criterii meritocratice. Dacă eşti un stat capturat de rubedenii, atunci poţi fi sigur că a doua zi după concedieri, în aparatul tău administrativ procentul rudelor va fi şi mai mare, şi vei fi rămas fără cei cîţiva oameni buni care făceau munca tuturor.[..]Dacă am fi avut norocul de a nu fi trăit într-un stat capturat de mătuşi şi veri hrăpăreţi, probabil că astăzi nici nu am fi fost în situaţia de a le fi tăiat salariile harcea-parcea şi acestor mătuşi, şi unor angajaţi care îşi fac treaba.”
Iata ceva ce ar merita citit (Jurnalul Annei Politkovskaia ) – recomandare de la Cristian Ghinea : “Politkovskaia constată doar: „În discursul său de pe tron adresat deputaţilor, Mamsurov a declarat: «Voi încerca să mă ridic la înălţimea încrederii acordate de Preşedinte». Cei numiţi în posturi nu mai aspiră să cîştige încrederea poporului“.”
Nu stiu de ce, dar cred ca George Hari POPESCU se contrazice un pic in “Pariul taxei pe conţinutul online în presa română” :
- “Nu poţi oferi gratuit un anumit conţinut pentru ca, într-o bună zi, să impui o taxă, exact pe acelaşi conţinut. Este ca şi cum i-ai oferi copilului o bomboană zilnic, pentru ca într-o zi să-i spui că trebuie să dea cu mătura prin casă ca să o merite. Nu, va trebui să-i oferi o bomboană mai bună pentru a-l determina să facă asta.”
- “Cum îi atragi pe aceştia? Vezi mai sus. Oferă-le toate acele lucruri gratuit un timp, apoi întreabă-i dacă le-a plăcut. Dacă vei auzi multe răspunsuri pozitive, impune taxa şi roagă-te să rămîi în continuare bun. “