In  Preşedintele Băsescu şi fatalitatea Mircea Vasilescu pune punctul pe i : “În fapt, ce se întîmplă acum nu e doar efectul crizei mondiale, ci şi al prostiilor făcute în ultimii ani. Nimeni nu îndrăzneşte să spună lucrurilor pe nume, ci – mai pe faţă sau mai subtil – toată lumea dă vina pe „sistem“. Nimeni nu-şi recunoaşte greşelile, deşi în ultimii cinci ani, PD-L, PSD, PNL şi UDMR au fost, pe termen mai lung sau mai scurt, la guvernare. Ar fi cinstit să-şi împartă frăţeşte oalele sparte, nu să se gîndească doar la mici ciupeli de imagine pe seama adversarilor. Şi apoi, care adversari? Toţi au fost parteneri în vreo coaliţie sau alta, în ultimii ani; adică banii publici i-au cheltuit „ca prieteni“. E caraghios ca acum să plîngă după ei „ca duşmani“.”

Radu Cosasu (Pentru psihologii din Serviciile multilateral specializate ) reproduce o maxima la care nu m-am asteptat : “gîndiţi-vă şi dvs. la această însemnare din Jurnalul lui Kafka: „Murdar şi pur, ca orice om care gîndeşte intens“.” .

Maria Iordanescu scrie un articol superb (Sînt furios, deci pedepsesc): “De unde ne vine autoritatea care ne dă dreptul, ca părinţi, educatori, adulţi, să sancţionăm un comportament greşit sau, dimpotrivă, să răsplătim unul corect? Din doar două surse: din responsabilitatea pe care o avem faţă de copil şi din dorinţa ca ceea ce facem să aibă un rezultat benefic asupra dezvoltării lui. Cu alte cuvinte, autoritatea implică obligaţii, nu drepturi: obligaţia de a căuta cauzele care au determinat actul pe care vrem să-l corectăm, de a-l ajuta pe copil să înţeleagă care sînt efectele pe care le naşte un asemenea act, dar, mai cu seamă, de a-l ajuta să îndrepte greşeala. Aşa făcînd, îi dau de înţeles copilului că sancţionez fapta, şi nu pe el. Că o greşeală nu-l transformă automat într-o persoană rea. Că poate repara, evita, preveni, corecta, sancţiona, la rîndul lui, un comportament greşit. Doar în acest fel, autoritatea mea, de adult, devine un factor de încredere, şi nu unul de dominare.[…]Trebuie doar să număr pînă la zece, să trag aer în piept şi să-mi spun că sînt mai mare ca el şi mai înţelept. Şi că-l iubesc.”

Cristian Ghinea relateaza despre dezbaterea pro si contro deschiderii granitelor comerciale , dar si despre felul in care se face controlul intr-un stat mic (aproape 5 milioane locuitori):”Este vorba despre oligarhul rus devenit ministrul georgian libertarian Kakha Bendukidze: „A explicat pentru Financial Times de ce Georgia nu mai are nici un sistem de inspecţii pentru siguranţa alimentară, în următorii termeni: «vechiul sistem de siguranţă alimentară era un gunoi. Pur şi simplu dădeai şpagă la inspectori. L-am desfiinţat şi le-am spus georgienilor că, dacă se intoxică de la mîncare, atunci să boicoteze restaurantul»“.”