Mi-au placut comentariile lui Andrei Plesu la  lista de recomandari ale C.E., Aziulul planetar :” D) Să nu te declari incompetent şi nici neîncrezător faţă de proiectul pe care urmează să-l evaluezi. (Adică poţi fi incompetent, cu condiţia să n-o spui, iar dacă proiectul în discuţie ţi se pare bezmetic, e preferabil să-l declari promiţător. În nici un caz nul.) “

Daca va ginditi la romanul saritor la nevoie, probabil la tara, nu la orase ,zice Gabriel Giurgiu in Amabilitate : “Într-un clasament Reader’s Digest, după o serie de teste simple (de genul, doamnă cu multe pachete în braţe, nevoie de ajutor să deschidă o uşă, cîţi trecători din primii zece fac gestul), Bucureştiul a ieşit pe penultimul loc mondial. După noi, a mai fost doar Mumbai.”

Radu Cosasu zice in Piaţa Romană. 10 februarie 1995, ora 10,28 : “Epilog la exact 15 ani: azi nu prea văd cine mai înnebuneşte după un Le Monde, la Bucureşti.”  -si acum 15 ani , cine se innebunea ? OK, citiva intelectuali …

Ca de obicei, articolul lui Cristian Ghinea porneste de la general la particular in Simţul kantian al băutorilor de ceai – şi istorica lui importanţă :

“Revenind la acţiunea grupurilor mici, Tea Party sfidează analiza academică bazată pe interese. Acei oameni cheltuie bani şi energie disproporţionat faţă de ce cîştigă în mod real. Ba chiar ar putea să piardă personal dacă politicienii îi ascultă – banii aruncaţi în economie ajung şi la ei, măcar indirect. Atunci de ce o fac? Este aparent iraţional. Să fie un intrinsec simţ moral kantian acţionînd în economie (cineva tot va plăti acei bani la un moment dat)? Cert este că mişcarea aceasta nu e o excepţie. Ba chiar intră într-o logică istorică sănătoasă: după o perioadă de cheltuieli nebune, urmează reculul, zgîrcenia salvatoare. În ţările bolnave, dominate de grupuri à la Olson, se ajunge la fundul sacului, se intră în falimente şi răscoale. În ţările sănătoase la cap, reculul pleacă de jos, de la cetăţeni care practică kantianismul fără să ştie. Că se numeşte reagen-ism, thatcher-ism sau Tea Party e mai puţin important. Ideea e aceeaşi.”