Dilema veche si INEGALITATEA DE SANSE

Nu vreau sa fiu cinic si sa discut despre inegalitatea de sanse de a te naste in America, China , ROmania, Franta, Africa, etc.

Totusi, despre asta e vorba in Papucii lui Nostradamus şi cei şapte pitici  (Mircea Vasilescu ):

“Pentru un popor superstiţios, care îşi duce Dacia nouă la stropit cu apă sfinţită ca s-o ferească de accidente şi amenzi, politicienii obsedaţi de flacăra violetă sînt cît se poate de reprezentativi.”

Iar Gabriel Giurgiu despre tehnicienii nostri – Dacian Ciolos – I-am mai păcălit o dată  :“

Că punctul din CV numit „ministru al Agriculturii în ţara de origine“ a apărut acolo doar pentru că predecesorul lui şi-a dat demisia în urma unei poveşti dubioase cu un presupus ciubuc sub formă de cîrnaţi şi palincă. Că nu fusese în nici un caz prima opţiune a partidului de la guvernare. Că, pe lîngă el, mai aveam (eventual), doar trei sau patru opţiuni decente. În rest, jale. Că nu sîntem nici noi, românii, sincroni în vreun fel cu temele actuale de dezbatere ale Uniunii. Măcar ei, bulgarii, au fost sinceri cu ei înşişi în nominalizarea lor nefericită.
O să-i spun: Kostea, noi, într-un fel, iar i-am păcălit pe ăia cu Uniunea. Că le-am trimis un tehnician care nu este în nici un fel reprezentativ pentru profesionalismul cu care se tratează la noi cestiunile europene. Şi voi adăuga: numai că, de data asta, Comisia să zică mersi. În fond, nu au de ce să fie supăraţi. De data asta, păcăleala e de bine. Pentru toată lumea, se pare.”

Iar Sever Voinescu vorbeste despre idei – Intelectualii şi politica – eterna poveste…  : “Acest om – ei bine, da, un intelectual – a scris la un moment dat că „de două sute de ani, oamenii cei mai importanţi care conduc societatea nu pot să creadă în importanţa ideilor, pînă cînd, într-o zi, îşi descoperă şocaţi copiii, deja capturaţi de anumite idei, care fie se revoltă împotriva autorităţii, fie se separă de societatea lor. Adevărul este că ideile sînt cu totul importante. Instituţiile masive şi aparent solide ale oricărei societăţi (instituţiile economice, politice, religioase etc.) sînt întotdeauna la mila ideilor din capetele celor care populează aceste instituţii. Influenţa ideilor este atît de mare, încît o schimbare în climatul intelectual poate să transforme şi chiar va transforma instituţii familiare în forme irecognoscibile – poate că încet, dar inexorabil“.”

Mda… asta cu ideile pare sa fie aidoma butadei despre lider – un om care vede multimea deplasindu-se intr-o directie si se posteaza in fruntea ei

Tare as vrea sa am legturile lui Cristian Ghinea  -dar trebuie sa imi notez neaparat “The Ascent of Money – A Financial History of the World” din Banii sînt buni – mai ales cînd vine criza –   : "blestemul resurselor”,”exploziile imobiliare” .

Mi-a placut stilul englez repovestit in Despre onoare ( la a 4-a mina) : “În mijlocul unei discuţii teologice sau literare, imperturbabilul doctor(Henderson, n.m.), primind în plină faţă un pahar de vin de la adversarul său, a zis: «Aceasta, domnule, este o digresiune; aştept argumentul dumneavoastră».”

Vorbind de globalizare, cred ca asta e adevarata globalizare : –citat din “„Au existat aşteptări enorme faţă de portofoliul multilingvismului” – dialog cu Leonard ORBAN, comisar european pentru multilingvism “  :”Practic, copiii care vorbesc patru-cinci limbi străine de foarte mici pot fi întîlniţi frecvent. De ce? Pentru că mama are o limbă maternă, tata are o limbă maternă, uneori bunicii au diferite limbi materne, în plus copiii merg la şcoala europeană sau la altă şcoală şi sînt expuşi la foarte multe limbi. Este deja o realitate căsătoria mixtă.”

Ce sanse au copiii mei ? Dar ai tai ?

Si pentru descretirea fruntilor, doua citate din cu ochii-n 3,14 :

“Un slogan simpatic pentru panicoşii preocupaţi să salveze planeta: Save the planet, kill yourself! (M. C.)”

“Acum, că e la modă să fii atacat de parapsihologi, diverşi alţi politicieni spun că şi ei s-au simţit atacaţi, că au avut performanţe slabe etc. Dar de ce să excludem prostia? (C. G.)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *