Din “Monumente Unesco in Romania”

Gabriel Giurgiu e din nou favoritul meu cu Motive de cîrcoteală :

“Vin la cestiune cu un exemplu concret: Copenhaga, celebra reuniune, urmărită cu afişat-suflet la gură de partea distins interesată a euro-elitei naţionale. Iaca, să luptăm cu încălzirea globală, să fim de acord cu planurile de descurajare a industriilor care poluează cerul cu hulitele gaze cu efect de seră. Cine-ar fi nebun să nu fie de acord? Căutaţi şi găsiţi. Prima greşeală: nu-i mai zice încălzire globală, îi zice mai nou schimbări climatice. Probabil, la inaugurarea lui Obama, la -20ºC, cei prezenţi în faţa Congresului au decis să îl invoce, dîrdîind, pe Al Gore şi pe adevărurile lui demne de o evanghelie (măcar) apocrifă. Iaca, vremea nu pare a se încălzi conform predicţiilor demne de Nobel. Dar se topeşte calota polară şi dispar urşii locali! Mda. Numai că geologii amintesc un fapt mai puţin cunoscut: 80% din istoria geologică, Pămîntul nu a avut căciuliţe de gheaţă la poli. Da, dar se ridică apa şi, sîntem avertizaţi serios, Olanda (de exemplu) va trebui să investească multe miliarde de euro pentru a nu-şi pierde terenurile agricole smulse mării, actualmente îndiguite. Am intenţia să vă scandalizez, aşa că zic: „d’aia nu mai pot eu, că olandezii, din binecuvîntata de Weber lăcomie antreprenorială, au desecat terenuri, au făcut avere cu bulbi de lalele şi acum ne vînd nouă roşii“. A se înţelege exact. Nu am ab-so-lut nimic cu distinşii locuitori ai Olandei, era doar un exemplu. Ca acesta, multe altele sînt posibile.
Interesul României (cred) este să îşi vîndă propriile roşii, nu să continue să importe de la alţii. Numai că multe statistici zic că activitatea economică a mai poluantă este chiar agricultura. Un adevăr trist pentru politicile agricole pline de subvenţii ale UE şi SUA. Ce te faci dacă, peste cîţiva ani, reuniunea Copenhaga Doi va recunoaşte asta, într-un avînt politic cvasi-sinucigaş? Ni se va spune: „vă dăm compensaţii, numai să nu continuaţi cu irigaţiile, îngrăşămintele şi alte alea. Lăsaţi pămîntul necultivat, eco-prietenos, că venim noi să facem agroturism şi vă vindem şi roşii la preţ preferenţial“. Dacă aş fi ministru român, aş răspunde cu un sec „pas“ la o asemenea propunere. I-aş invita să îşi păstreze banii pentru olandezi, să aibă din ce să îşi înalţe digurile mai departe.”

Iar Sever Voinescu m-a facut sa zimbesc la o butada clasica in Jurnalism în vremea holerei :

“De pildă, regula confirmării informaţiei din trei surse independente una de cealaltă (o regulă atît de importantă pentru jurnalism încît, printre ziarişti, circulă butada: cînd mama ta îţi spune că te iubeşte, înainte să o crezi verifică din trei surse)”

Lui Lucian Mindruta, cu nostalgii de genul Mi-e dor de Ceauşescu ii transmit ca nu e asa greu – mai e Coreea, China si Cuba …Se poate muta oricind…

Iar pentru cei care cred in meritocratie ar fi bine sa citeasca articolul lui Ghinea despre Krastev ( si mi l-as dori dezvoltat) Ţara merge într-o direcţie bună – cine e de vină?   :

“Terminarea tranziţiei a dus la instalarea meritocraţiei. Noile generaţii din Est nu se mai bazează pe rapt de la stat şi pe relaţii, ca să facă bani sau ca să conducă. Ne normalizăm: a şti engleza şi a studia afară e cel mai bun indicator că vei avea venituri peste medie. Investiţia în educaţie e cea mai bună investiţie: firmele, instituţiile şi chiar politica sînt pline de aceşti noi meritocraţi. Ca şi elita de la începutul tranziţiei, nu consideră că au vreo datorie socială, sînt aroganţi, convinşi de propriul merit natural. Iar zarzavagiul nostru are acum două opţiuni: să admită că pur şi simplu e un loser sau să urască sistemul, elita, să fie frustrat. Nu vă enervaţi, doar vă ziceam ce zice Krastev.”

Din “2010  – Schita de portret”

Gabriel Giurgiu revine cu Alte motive de cîrcoteală :

“Succesul numărul unu al Uniunii Europene s-ar putea numi plictiseală. Fiii sau nepoţii celor care se luau în cătarea puştii pe plajele din Normandia sau pe dealul de la Monte Cassino, pe Linia Maginot şi prin nisipurile Africii, negociază astăzi, în clădirea Berlaymont, dimensiunea castravetelui ideal pentru comerţul comunitar. Astăzi, negocierea între interesele naţionale se face în plicticoase şedinţe tehnice. Funcţionari prea puţin cunoscuţi publicului duc altfel de bătălii.”

Din “PROST SĂ FII, NOROC SĂ N-AI”

Andrei Plesu revine in forta cu Tipuri de trecere  – eu le-as fi zis “Tipuri de traire”, dar … sunt extraordinare oricum!

Jorge CASTANEDA  spune succint in Opţiunea pentru război în Mexic despre succes in razboi : “Powell a enumerat atunci patru condiţii care trebuie satisfăcute pentru a avea succes într-o operaţiune militară. Una era o desfăşurare de forţe copleşitoare, ceea ce în cazul armatei mexicane a lipsit. O a doua condiţie era victoria clară, simplu de definit (o formulă folosită pentru prima dată de Richard Nixon la sfîrşitul anilor ’60), ceea ce nu s-a petrecut niciodată în războiul contra drogurilor. A treia condiţie ar fi fost cea a stabilirii de la bun început a unei strategii de ieşire din război. Şi aceasta i-a lipsit lui Calderón pentru că el nu s-a putut nici retrage în apărare, în propria ţară, şi nici n-a putut să-şi declare victoria. Calderón se bucură încă de un sprijin popular – aceasta era cea de-a patra condiţie a lui Powell –, dar care a început la rîndu-i să se destrame.”

Pentru parintii cu copii recomand NEAPARAT Educaţia axată pe compentenţe – dacă n-a mers „la ei”, va merge „la noi”? – de Dan Ungureanu.