Mi-au placut citatele dilematice din motto :

"Dacă ignorăm problema încălzirii globale, o facem spre pierirea noastră." – BARAK OBAMMA, preşedintele SUA
"Încălzirea globală e un mit şi cred că orice persoană serioasă e de acord cu mine." – VACLAV KLAUS, preşedintele Republicii Cehe

Acum, daca incalzirea globala este o alta porcina/aviara/AH1N1 – va las pe voi sa decideti…

Mircea Vasilescu despre cum sunt vazute alegerile Pe viaţă şi pe moarte? dinafara :

“Presa occidentală a observat că nu este vorba despre comunism, salvarea naţiunii, dictatură şi alte asemenea chestiuni de viaţă şi de moarte, ci de ceva mult mai clar: sîntem o ţară „sub perfuzii financiare“, scrie, de exemplu, France Soir, iar Uniunea Europeană şi FMI, care ne-au dat bani cu împrumut, solicită „garanţii de probitate din partea viitorului şef de stat“.”

Sever Voinescu recurge la Friedman pentru a combate amestecuri , batind saua sa priceapa sageata liberala:

“Esenţa filozofiei liberale o constituie credinţa în demnitatea individului, în libertatea lui de a-şi valorifica la maximum capacităţile şi şansele potrivit propriilor sale principii, el nefiind supus decît obligaţiei de a nu stînjeni libertatea altor indivizi de a face acelaşi lucru. Aceasta implică credinţa în egalitatea oamenilor într-un sens şi în inegalitatea lor într-alt sens.
Fiecare om are dreptul, în mod egal, la libertate. Este un drept important şi fundamental tocmai pentru că oamenii sînt diferiţi, pentru că un om, dispunînd de libertate, doreşte să facă lucruri diferite în raport cu altul, iar în acest proces el poate să contribuie mai mult decît altul la dezvoltarea civilizaţiei societăţii în care trăiesc o mulţime de oameni.
Iată de ce liberalul va face o distincţie netă între egalitatea în drepturi şi egalitatea de şanse, pe de o parte, şi egalitatea materială sau egalitatea rezultatelor, pe de altă parte. El poate saluta faptul că o societate liberă tinde realmente să asigure o egalitate materială mai mare decît a încercat pînă acum orice altă societate. Dar îl va considera ca un produs secundar, dezirabil, al unei societăţi libere, nu ca justificarea sa majoră. El va saluta, de asemenea, măsurile ce promovează atît libertatea cît şi egalitatea, ca, de pildă, măsurile de eliminare a puterii de monopol şi de perfecţionare a funcţionării pieţei. Va privi caritatea privată ca o acţiune îndreptată spre ajutorarea celor mai puţin favorizaţi de soartă, drept o expresie adecvată a folosirii libertăţii. Tot astfel, poate aproba acţiunea statului îndreptată spre micşorarea sărăciei, ca o modalitate mai eficientă prin care grosul comunităţii poate realiza un obiectiv comun. Va face aceasta cu regretul că, totuşi, acest lucru se realizează prin înlocuirea acţiunii voluntare cu cea obligatorie.
Egalitaristul va merge tot atît de departe. Însă el va dori să depăşească acest punct. Va susţine ideea de a se lua de la unii pentru a se da altora, nu ca un mijloc mai eficace prin care unii pot ajunge un obiectiv pe care ei doresc să-l atingă, ci din considerente de justiţie. În acest punct, egalitatea intră în conflict acut cu libertatea, iar oamenii trebuie să aleagă. Nu se poate să fii egalitarist, în sensul arătat, şi liberal totodată“

In lumea in care toti iau atitudine contra incalzirii globale, va recomand ClimateGate  – nu de alta, dar va ofera o alta perspectiva.

Iar Cristian Ghinea ne introduce in Copenhaga dpdv tari bogate din UE versus tari sarace din UE (Ne dăm chinezi la Copenhaga?)  :

“La Consiliul European din octombrie, liderii UE trebuia să decidă cît vor plăti pentru a ajuta Sudul să-şi reducă poluarea. Acesta ar fi deci al doilea precedent moral: nu doar că ne angajăm să reducem cel mai mult propriile emisii, dar ne angajăm să plătim şi pentru reducerile făcute de cei din Sud. S-au certat ce s-au certat şi nu au ajuns la nici un acord. Britanicii doreau ca UE să pună pe masă o cifră certă, nemţii nu. Dar cei mai vehemenţi contra au fost esticii. Conduşi de, cine altcineva?, Polonia. Propunerea iniţială a Suediei spunea că europenii trebuie să contribuie la suma comună de ajutorare a Sudului proporţional cu propriile emisii. Adică cu cît poluezi mai mult cu atît plăteşti mai mult ajutor pentru alţii. A fost unul dintre puţinele momente în care fosta Europă de Est a spus într-un cor unanim: să fim serioşi, nici gînd. Şi aici a ieşit la vedere situaţia schizoidă în care ne aflăm. Noi esticii, adică. Dacă Nordul reduce mai mult emisiile şi mai şi plăteşte pentru reducerile din Sud, o face pentru că este bogat şi s-a dezvoltat anterior. Doar că Estul Europei nu e bogat. Acum încearcă să devină. Ca şi chinezii, ca şi brazilienii sau indienii. Dar noi, geografic şi mai ales politic, sîntem în UE. Deci, sîntem în Nord?
Ministrul polonez de Finanţe, Jan Rostowski, a zis-o limpede: „Din punctul nostru de vedere este total inacceptabil ca ţările sărace din Europa să ajute ţările bogate din Europa să ajute ţările sărace din restul lumii“.
Pînă la urmă, nu s-a luat o decizie. UE a mers la Copenhaga cu nişte ţinte de reducere a emisiilor autoasumate şi cu o promisiune de pricipiu că va plăti şi pentru costurile Sudului, fără a fi limpede cum se vor distribui costurile în interiorul Uniunii. Noi, esticii, vom fi într-o poziţie bizară: parcă am vrea să iasă un deal acolo, dar dacă nu iese, nici o nenorocire. Oricum, noi nu ne considerăm parte din Nord. Şi nici un sîntem. “

Augustin Ioan vorbeste despre  Minarete : “Îmi amintesc, prin analogie, de problemele pe care credincioşii unei biserici ortodoxe romåneşti din Queens, NY, o aveau. În preambulul liturghiei, sunau clopotele (nu se băteau, neexistînd, ci se rula o bandă unde ele erau înregistrate, cum am văzut că, de lene, se practică acum şi-n multe mănăstiri ortodoxe din ţară). Or, pe cine să adune clopotele în Queens? Cu siguranţă nu pe credincioşii români ai parohiei, care nu se adunau acolo pe criteriul proximităţii teritoriale. Din acest punct de vedere, ele sunau în gol. Mai rău, fuseseră reclamaţii – mi-a spus arhitectul bisericii – din partea adevăraţilor vecini, cîtuşi de puţin ortodocşi, deranjaţi de zgomotele, pentru dînşii, bizare…”

Da -  si pentru mine sunt bizare, cind ma plimb in parcul din Moghioros si aud preotul facind slujba – prin megafoanele puse la intrarea bisericii… Dar unde sa reclam ?

Iar pentru oamenii obisnuiti din RO, se pare ca emigrarea este solutia(Stela Giurgeanu,  Ciprul discordiei lor  ) : “Maria, soţia, este ajutor de bucătar, are un salariu de 1200 de euro pe lună. Locuiesc într-un apartament în centrul oraşului Paphos, iar cheltuielile de întreţinere, mîncare, facilităţi nu depăşesc lunar 700-800 de euro. Însă nu doar salariul îi motivează pe români să prefere Ciprul. E viaţa tihnită la Mediterană. Sînt respectul şi valoarea pe care le resimţi ca om, aici. Asigurările medicale, asigurările de orice tip, sistemul de ajutor social, toate merg ca unse. Eşti tratat cu respect, indiferent dacă eşti un mare „baştan“ sau vînzător la KFC. (Bunăoară, un vînzător la KFC, angajat de probă, în prima lună primeşte 600 de euro, urmînd ca după angajare, salariul să sară spre 1000.)”

Citi va puteti lauda cu salariul acesta? Iar cheltuielile sunt aproximativ egale…