Un motto ce iti da de gindit : "Economia mondială rămîne o noţiune abstractă atîta timp cît nu ai un cont în bancă." – ACHILLE CHAVÉE

Anumite obiceiuri se pare ca exista peste tot, spune Gabriel Giurgiu in “Alte capre bolnăvioare” : “

Extrem de plauzibilă însă îmi pare păţania Ministerului slovac al Construcţiilor. Ei au afişat public (cum cere regulamentul) anunţul unei licitaţii pentru un contract de consultanţă, de 120 de milioane de euro. Numai că l-au afişat pe o hîrtie pusă la un avizier aflat pe un hol al ministerului, în spatele unei uşi, într-o zonă unde publicul nu avea acces. Contractul a mers către două firme care, conform presei slovace, erau apropiat-asociate conducerii de partid a ministrului din acea perioadă. Mă-nţelegi, curat moguli slovaci! Ministrul şi-a dat demisia şi afacerea este, acum, cercetată de OLAF. “

Mi-a placut Sever Voinescu, in Odă ipocriziei europene prin care reia locuri comune  -dar bine de reamintit :

“Ştiu şi eu că funcţionarul olandez care îmi zîmbeşte la ghişeu e ipocrit.
Dar mai ştiu şi că – vorba lui La Rochefoucauld – ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Nu cunoaşte pe nimeni, nu ştie de ce zîmbeşte, dar zîmbeşte egal, tuturor. Îl prefer funcţionarului român, care răspunde după cum are chef, care te simpatizează sau te antipatizează la prima vedere şi, mai grav, se poartă cu tine în consecinţă. În fond, nu mă interesează ce crede despre mine taximetristul care vine în faţa casei mele la comanda mea, ospătarul care mă serveşte la restaurant sau secretara care răspunde la telefon cînd sun la primărie. Vreau doar să îmi vorbească politicos, agreabil şi, în general, să nu îşi răzbune suferinţele şi frustrările cu mine, pe timpul, cheltuiala şi nervii mei, oricît de spontan i-ar veni să facă aşa ceva. La asta obligă, în general, buna creştere. Dacă lipseşte, atunci ipocrizia profesională europeană e un substitut pe care îl găsesc satisfăcător.”

Dan Popa imi reaminteste, in Unde sînt banii de la FMI? , de Globalizarea : ” În concluzie, treaba stă în felul următor. România se împrumută ca să susţină cursul leului – lucru admirabil ca intenţie, dar catastrofal economic. Anul viitor prin martie, cînd scadenţele la credite vor ajunge la limită şi vor începe masiv executările silite din partea băncilor, situaţia se va degrada şi mai mult.
FMI nu are decît de cîştigat împrumutînd România. Înainte de criză, mulţi cereau public, dacă nu desfiinţarea Fondului, cel puţin restructurarea masivă a lui. Acum, toată lumea e fericită. FMI dă bani, deci va avea venituri viitoare, iar România dispune de resursele financiare minim necesare, la costuri acceptabile.
Unde sînt banii FMI? O parte se volatilizează pe piaţa valutară. O altă parte se duce la bănci, pentru ca acestea să crediteze economia. Iar ele n-o s-o facă, desigur, decît atunci cînd vor cîştiga din asta mai mult decît o fac acum, împrumutînd cu bucurie statul român.
Partea proastă a tuturor acestor facturi este că le achit eu. Plătesc prosteşte prostia contabililor economiei româneşti. Plătesc şi plîng. Plătesc.”

Iar Katinka Barysch face o analiza superba la Ce poate învăţa Europa de Est din criză  :

“Totuşi, criza economică a servit ca un avertisment că Estul trebuie să-şi diversifice structura industrială. Blocată între Vestul high-tech şi Orientul asiatic low-cost, Europa de Est are o singură cale: să urce pe lanţul valorii adăugate. În vederea acestui lucru, trebuie să-şi îmbunătăţească sistemul educaţional, să-şi îmbunătăţească pieţele interne şi să încurajeze inovarea şi antreprenoriatul.”

Marturisesc ca nu am inteles bine “calea” …

Cristian Ghinea are o observatie concludenta despre Crin Antonescu, in Crin şi Ionel – poveşti paralele cu final bezmetic – :

“Celălalt este Crin Antonescu. Un vorbitor excelent. Un politician înnăscut, care a reuşit să supravieţuiască în politică, deşi practica opoziţia internă în PNL cam faţă de toţi preşedinţii partidului – Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu. Un parlamentar cu o carieră de 17 ani care reuşeşte performanţa de a trece ca un om nou în politică. O performanţă, oricum ai lua-o. Din păcate, cam la atît se reduce performanţa sa parlamentară. Asta dacă nu considerăm că o performanţă în sine este şi faptul că a activat 17 ani în legislativ şi nimeni nu poate indica o lege care să-i poarte numele, o lege propusă de el, pentru care să se fi bătut. Să stai 17 ani acolo şi să te ocupi doar cu retorica parlamentară poate fi o performanţă.”

Remarcabil interviul lui Horia-Roman PATAPIEVICI  -va invit sa cititi prima parte in  Răul – vinovăţie asumată sau ghinion?

Dar nu sunt de acord cu el intr-o privinta : “ICR mi-a confiscat toată viaţa, tot timpul liber, toate gîndurile, toate grijile şi îngrijorările. Nu am mai scris, am citit pe apucate, mi-am continuat studiile mele numai nopţile şi în timpul furat tot vieţii mele personale.” . Scuze – nu ICR-ul i-a confiscat viata –singur v-ati confiscat-o , domnule Patapievici…