Mi-a placut Mircea Vasilescu care a preluat de la Lightman, in Intelectualii şi cortina de zgomote ,rolurile intelectualului:

“În opinia sa, există trei niveluri în „construcţia“ unui intelectual public. Cel dintîi înseamnă „să vorbeşti şi să scrii pentru public exclusiv despre disciplina ta“. Este un discurs „extrem de important, care presupune explicaţii simple şi clare despre datoria publică, despre evoluţia cancerului ori despre orice alt subiect“. Al doilea nivel înseamnă „să vorbeşti şi să scrii despre disciplina ta şi despre legăturile ei cu societatea, cultura şi politica“. Cel de-al treilea nivel aduce consacrarea deplină, iar la el se ajunge „by invitation only“ – crede Lightman: „intelectualul a fost ridicat la rang de simbol, de persoană care reprezintă mult mai mult decît disciplina din care provine“ “

Imi amintesc de Newton, cu celebra sa fraza din parlament: “Sa se inchida geamul!” .Nu stiu daca e bine sa fie ridicati la rang de simbol TOTI … mai ales ca e”by invitation”

Daca suntem tot la impartiri, Sever Voinescu aduce in discutie engleza, una din Limbile noastre : “Václav Havel lămurea lucrurile evidenţiind că există trei limbi engleze pe lumea asta. Prima este aceea pe care o vorbesc englezii între ei, la Londra. Din ea, noi ceilalţi înţelegem cam jumătate. Apoi, există engleza americană, cea care se vorbeşte în filmele hollywoodiene sau se cîntă în muzica rock şi din care înţelegem imediat cam 75%. În fine, mai există acea engleză universală pe care o vorbesc pe un aeroport italian un coreean şi un danez cînd se întîlnesc întîmplător. Această engleză este înţeleasă şi vorbită de toţi. Aş cuteza să mai adaug la idiomul universal descris de Havel şi o a patra formă a englezei, poate derivată din a treia. Este engleza computerului şi a Internetului, pe care o ştiu, de asemenea, miliarde de oameni născuţi sub stele cît se poate de depărtate între ele.”

Daca vreti sa rememorati dificultatile tratatului de la Lisabona, faceti-va timp pentru Avem tratat! – Gabriel Giurgiu face o istorie scurta, dar cuprinzatoare.

Mi-a placut Andrei Manolescu in  Parlamentul  : “Sînt lucruri ce pot părea extrem de banale şi evidente. Iată însă că trebuie repetate de foarte multe ori, chiar şi pentru oamenii deştepţi care, prin rafinate construcţii intelectuale, ajung de multe ori să uite (sau să ne facă să uităm) lucrurile fundamentale. În lume sînt multe tipuri de democraţii: cu preşedinte ales direct de popor, cu preşedinte ales de Parlament sau prin electori, cu Parlament bicameral sau unicameral. Există şi democraţii cu monarhie, fără preşedinte. Nu există însă democraţii fără Parlament. Ne place sau nu, Parlamentul este peste tot în lume o instituţie (sau chiar instituţia) fundamentală a democraţiei.”

Am citit interesat argumentul “De ce nu studiem Ucraina la Cîmpina” : “

Vă puteţi imagina că la – de exemplu – Cîmpina ar exista universitate, iar în cadrul universităţii s-ar înfiinţa un Institut pentru Studierea Ţărilor Vecine Mării Negre? Nu, nu vă puteţi imagina. Şi nu insist. Mă tem că nu veţi citi mai departe…
Cîmpina are vreo 38.000 de locuitori (cifre din 2002, luate de pe Wikipedia). Acest oraş (luat la întîmplare, putea fi şi altul) este considerat „de provincie“, iar în limba şi cultura română asta sună mai degrabă prost…
Fribourg este tot un oraş de provincie, dar din Elveţia. Are 34.084 de locuitori (cifre din decembrie 2008, tot de pe Wikipedia). Are şi universitate (bilingvă: cu programe în franceză şi germană), iar de ani buni în cadrul ei funcţionează un Institut pentru Europa Centrală şi de Est. Prestigios, cu profesori foarte buni şi cu invitaţi de marcă pentru conferinţe şi dezbateri. În fiecare an, acest institut organizează East European Day. Un colocviu cu participare internaţională, din Est şi din Vest, în care se discută relaţiile dintre „cele două Europe“.

“

Cred ca e simplu de ce nu facem acest studiu – nivelul de trai, agricultura de subzistenta, PIB pe locuitor …

Va recomand (ca aproape in fiecare saptamina ) articolul lui Cristian Ghinea, Aruncatul cu capul în zid – ca strategie raţională – .Mai ales pentru concluzie : investiti in actiunile bancilor : “Esenţial din această criză este să tragem lecţii folositoare pentru cea care va urma. Din păcate, părem că tragem lecţii greşite. Chiar uriaşele sume investite de state pentru a salva băncile au făcut întreaga schemă şi mai raţională (realitatea ne obligă să inventăm acest comparativ). Ce va face un bancher în viitor? Va fi pus tot în faţa dilemei: va călări balonul sau va fi concediat? Dar acum are un alt element care îl va ajuta să ia decizia: ştie că atunci cînd balonul se va sparge, statul va sări cu bani să îl salveze. Intervenţia masivă a statelor a transformat nişte decizii individuale raţionale în nişte decizii individuale bune: acum ştim că riscul pentru noi e de fapt minim, contribuabilul plăteşte pentru că altfel se duce tot sistemul de rîpă. Diferenţa între o decizie raţională şi o decizie bună ţine de etică. Iar etica desprinsă din criză e cu totul perversă. Pînă acum, decizia bancherilor de a călări balonul era raţională, dar cu totul în afara eticii publice, era decizia lor, îi privea pe ei. Acum, statul ratifică legătura între decizia individuală raţională şi etica publică: tu investeşte, scoate profit, te salvăm noi cînd balonul va exploda. Ceea ce înseamnă că următoarea criză a început deja, balonul se umflă din nou şi e şi mai raţional acum să-l călăreşti cît poţi.”

Political correctness, la americani, ajunge, ca de obicei, la timpenie ( citat din  cu ochii-n 3,14 ):

“După atentatul de la Fort Hood, Texas, soldat cu 13 morţi şi peste 30 de răniţi, a reieşit, printre altele, că autorul masacrului, Nidal Malik Hasan, se remarcase anterior prin declaraţii războinice, participare asiduă pe site-uri jihadiste şi propagandă islamistă în rîndul armatei americane. Însă superiorii lui, care ştiau toate aceste lucruri, de dragul „păstrării diversităţii în rîndul cadrelor militare“ şi ca să nu fie consideraţi rasisto-xenofobi, l-au ignorat. Incidentul le-a reamintit multora de Mohammed Atta, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la 11 septembrie, căruia, în acelaşi mod, îi fusese trecută cu vederea activitatea extremistă din momentul intrării pe teritoriul american. Practic, povestea a început să semene cu un joc cu focul, la propriu, în care fanaticul spune: „Vă omor, necredincioşilor!“, iar potenţialele victime răspund senin: „Nţ, nu te credem! Dovedeşte-o!“. (M. Ş.)”

Iar pentru voi, dragii mei cititori( si pentru mine…) mai exista o speranta in fata spectrului somajului : “„Competitivitatea economică se bazează pe angajaţi fidelizaţi, şi aceasta este miza economică a viitorului – să ai cei mai inovativi, creativi oameni şi să-i păstrezi. Ei vor face diferenţa“ – îmi spunea laureatul Nobel pentru economie Edward Prescott, vara trecută, într-un interviu pentru FP.”