E pentru prima oara cind sunt in dezacord total cu un articol de Mircea Vasilescu – Băncile au naţionalitate? . Mai intii spune :
“Iar apartenenţa la Uniunea Europeană, care a creat o piaţă unică, face nerelevantă „naţionalitatea“ de origine a unei bănci, atîta timp cît cetăţenii europeni îşi pot face casă unde vor pe teritoriul UE, se pot stabili unde vor, pot munci unde vor. Teoretic, ar trebui să ia şi credite de unde vor: eu, cetăţean român, dacă iau în serios dimensiunea europeană a cetăţeniei mele, aş putea să fac un credit la o bancă din Spania, din Austria sau din Marea Britanie, dacă mă avantajează condiţiile, dobînda etc. Nu e competiţie, nu e piaţă liberă? Teoretic, da. Practic, asemenea credite nu prea există. Aşa încît, din acest punct de vedere, nu pot lua în serios, pînă la capăt, discursul despre cetăţenia europeană şi despre spaţiul comun european: dimensiunea naţională este încă foarte puternică. Inclusiv – şi paradoxal – cînd este vorba despre bănci.”
Apoi inceapa sa faca inductii incomplete. Porneste de la
“Din punctul de vedere al cetăţeanului, Europa Unită devine palpabilă prin cîteva elemente ale vieţii de toate zilele: de-a lungul şi de-a latul continentului, întîlnim cîteva mari reţele de supermarketuri, cîteva mari bănci, cîteva mari firme europene care ne dau concret senzaţia că „nu sîntem străini“ atunci cînd mergem în altă ţară europeană. Avem un oarecare sentiment de familiaritate ori de cîte ori, în altă ţară, nimerim peste vreun logo cunoscut ori peste vreun supermarket pe care îl avem şi în cartierul nostru. Mai nou, avem şi tarife unice pentru roaming.”
si ajunge la
“Cu alte cuvinte, în calitate de consumatori, avem o relaţie directă şi fără frontiere cu băncile şi companiile europene.” (sublinierea mea, A.I.)
OK pentru companii(McDo, de ex. ) – dar de unde si pina unde pentru banci ? Crede M.V. ca as putea sa imi iau credit de la ErsteBank Austria sau de la Societe Generale ? Din pacate nu stiu germana – iar la SocGen imi cere sa fiu din Franta( vezi Demande de Rendezvous care va trimite la http://fc1.1bis.com/societegenerale2/default.asp?info=eip )
Si nu sunt de acord nici cu :
“În cazul de faţă, vizita ministrului austriac de Finanţe se înscria tocmai în dimensiunea europeană a crizei: băncile noastre sînt şi ale voastre, diferenţa dintre „noi“ şi „voi“ devine nerelevantă – pare a fi mesajul acestei vizite. Căderea unei bănci europene care activează în mai multe ţări nu îi afectează doar pe cetăţenii ţării în care îşi are sediul social. Băncile nu mai au naţionalitate, falimentul – cu atît mai puţin.”
Daca nu mai au nationalitate – de ce repatriaza profitul la banca mama ?
Revenind la sentimente mai bune, cine putea sa scrie despre dimensiunea etica in investitii decit Sever Voinescu in Modelul norvegian? :”Directorul de investiţii al Băncii Centrale a Norvegiei a rămas celebru cînd a spus, imediat după apariţia Consiliului Etic: „Sîntem suficient de puternici ca să putem investi în valori morale“.”
Dupa parerea mea, pentru RO se aplica chestia cu “suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine “ – mai ales ca cele ieftine si cu promisiuni de imbogatire rapida se dovedesc doar promisiuni…Ar fi intr-adevar bine sa facem si noi asa – mai ales ca ne-am fript cu celelalte…
Lucian Mindruta sustine o opinie pe care am mai auzit-o : ca oamenii de calibru devin tot mai rari in RO – sau, echivalent, RO e napadita de o populatie tigano-manelistico-lumpen-inculta Cum am putea să spunem cine sîntem :
“Români? Întrebaţi-i pe violatorii de la Roma cine e Sadoveanu. Puneţi-i să recite din Bacovia. Încercaţi să scoateţi de la ei mai mult de 300 de cuvinte din fondul principal al limbii noastre. Întrebaţi-i mai ales care e rostul lor în lume şi ce înseamnă munca. Ce cred despre decenţă. Ce responsabilitate au faţă de alţi oameni. Întrebaţi-i asta şi aţi stabilit cam cu ce fel de lighioană discutaţi.
Însă puneţi aceleaşi întrebări acasă, în scara blocului şi veţi fi surprinşi: nici noi, cei rămaşi aici, nu prea mai ştim să răspundem. De-aia identitatea naţională e chestie de buletin şi atît: pentru că în atîţia ani de ţinut în geamul şcolii, la orele de la care generaţii întregi au chiulit, n-a mai rămas din ea decît o foiţă de ceapă, transparentă. Nu-ţi ţine de cald şi nici de pavăză. “
Pe vremea mea (iata ! si eu repet celebrele cuvinte : “Pe vremea mea” – sigur am imbatrinit … Ce ziceam ? Ah, da …)
Pe vremea mea, la lic. I.L.Caragiale, Bucuresti ,s-a intrat cu 7,44 la mate fizica( eu am fost ala cu 10 la mate si restul la romana ). Dar ultima medie la mecanica am fost ceva 1,50 dupa cite imi aduc aminte – unde 1 punct se dadea din oficiu … Asa ca ceea ce scrie Mindruta exista de pe timpul decreteilor …
Daca vreti o analiza succinta si aprofundata a plusurilor si minusurilor tineretii si batrinetii , articolul lui Constantin RUDNIŢCHI , Copilul cuminte şi baba frumoasă este extraordinar.
Ok, pentru cei care deschid la pagina 15 aveti recomandarea de care ma simt in continuare mindru si fericit – chiar daca, odata cu el, am primit tot felul de comentarii pe care le-am sters …
Cristian Ghinea este in continuare malitios succint in “Din nou despre libertatea de exprimare (şi multiculturalism)”
“Diverşi musulmani s-au gîndit că cel mai bun argument contra unuia care zice că aparţii unei religii violente este să îl ameninţi cu decapitarea.”
Pe de alta parte, eu tot nu am rezolvat doua probleme :
- Daca la violenta nu raspunzi cu violenta , atunci cum raspunzi ?
- E normal sa treci de la violenta verbala la cea fizica ?
Tot C.G., despre diferenta intre ofensa presupusa si libertatea de exprimare:
“Mai mult chiar, atunci cînd are de ales între libertatea de exprimare şi dreptul de a nu fi ofensat, un stat modern nu poate alege dreptul din urmă fără să-şi nege propria logică de funcţionare. Un stat modern aplică legile în mod neutru, adică egal pentru toţi. Statul poate apăra în mod egal libertatea de exprimare, care este ea însăşi o valoare egală pentru toţi. În schimb, dreptul de a nu fi ofensat este o gogoriţă multiculturală variabilă, pentru că depinde de ego-ul fiecărui grup. Statul nu poate schimba regulile pentru fiecare grup, în funcţie de ce crede fiecare că e ofensator în cazul său.”