dilema veche si VIAŢA ONLINE

Cred ca este prima oara cind nu sunt de acord cu Andrei Plesu.
In  Educaţia religioasă  spune ca
“Îmi e totuşi imposibil să înţeleg pe ce se bizuie alergia unora la
ideea însăşi a unei educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea
nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea
anvergură şi temei. Ce e rău şi urît în marile texte sacre ale lumii?”

Oh- nu e vorba de asta -ci e vorba ca se face la scoala. De ce nu se face la Biserica? Dupa mine Biserica ar trebui sa faca aceste cursuri …

Din pacate, nu am citit manualele … Dar daca intr-adevar fac un curs de istorie a religiilor – este OK sa se faca la scoala. Daca este insa un manual de convertire  la crestinism – sa se faca la Biserica…

Va invit sa cititi despre salariile primilor ministri in articolul lui Luca Niculescu , Cifrele Europei

Despre problemele imigratiei scrie la obiect Magdalena BOIANGIU in Şerifi, primari, miniştri

“Discuţia despre imigraţie nu lipseşte din nici o campanie electorală:
ţările bogate vor să se apere de năvala săracilor lumii, ţările sărace
vor să oprească invazia celor şi mai săraci, fugind din calea foametei
şi a masacrelor. Nu globalizarea a creat această realitate, ea a
făcut-o doar mai vizibilă”

Sever VOINESCU este nefericit in Irealitatea TV
“Mi se pare îngrozitor că, undeva într-un studio, cineva, anonim pentru
mine şi complet ignorant faţă de nevoile mele, decide ce văd şi ce nu.
Argumentul multiplicităţii canalelor şi al libertăţii mele capricioase
de a zapa nu se poate susţine, din moment ce toate televiziunile sînt
la fel. Emit acelaşi lucru, lucrează la fel, gîndesc la fel.”

Din pacate , domnule Voinescu, argumentul se sustine : Nu aveti doar televiziuni din RO. Iar faptul ca la TVR Cultural nu au ajuns domnii Plesu si Liiceanu – ci doar la Realitatea – este un argument in favoarea Realitatii TV  si nu impotriva ei.
Pe de alta parte, sunt de acord cu dumneavoastra ca intreruperea a fost nepotrivita. Dar ma intreb : nu cumva la 90% din romani li s-ar parea OK ? Si nu cumva noi formam doar 10% ?

In acest context vine si remarca din articolul lui  Cezar PAUL-BĂDESCU , Televiziunea ne dă ceea ce sîntem
“Cînd te uiţi la cele mai multe emisiuni de la televizor, ai impresia că
programele respective sînt făcute pentru retardaţi. De fapt, nu este
numai o impresie: ele chiar sînt făcute pentru retardaţi.”
si la sfirsit, intr-un cerc complet :
“Televiziunea ne dă ceea ce merităm, ceea ce noi înşine cerem. Ea nu e
altceva decît o oglindă în care se reflectă propriile noastre chipuri. “

Am zimbit la necrologul din cu ochii-n 3,14  despre moartea catelului KUKI …
La mine la bloc exista in avizier-ul in care se pune intretinerea poza unui catel care a murit anul trecut -si cu 5 rinduri care se termina cu “nu te vom uita niciodata” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *