Dilema veche si NOUL INDIVIDUALISM

Din pacate/fericire, nimeni nu e o insula: “Cine trăieşte numai pentru el, pentru ceilalţi este ca şi mort” PUBLIUS SYRUS

In “Stil gazetăresc” :” P.S. Dacă vi se pare că acest articol nu mai e valabil astăzi, protestaţi la redacţie.”

Protestez impotriva faptului de a copia articole mai vechi. Sunt de acord ca sunt de actualitate – si probabil ca vor fi si peste 5 ani- dar as vrea o forma noua la idei vechi

Despre raportul de tara in “România şi Italia, două ţări cu probleme europene

“Or, raportul conţinea mult mai multe lucruri, unele dintre ele mai importante pentru funcţionarea sistemului judiciar decît faptul în sine de a vedea doi-trei miniştri în zeghe. De exemplu, raportul constata că nu s-a întreprins nimic pentru combaterea corupţiei în Educaţie şi Sănătate (adică două domenii care fac parte din viaţa cotidiană a cetăţeanului). Raportul conţinea şi destule referiri la procesele “de rînd”, care se desfăşoară greoi, cu soluţii neunitare şi adesea contradictorii, astfel încît omul obişnuit ajuns în faţa instanţei nu poate avea încredere că legea se aplică în mod corect.”

Din ţinerea de minte

“De aceea nu sînt permise umilirea oamenilor în numele preamăririi lor, răspîndirea otrăvii fricii în numele virtuţii şi revoluţiei morale, comercializarea drogului suspiciunii în numele adevărului şi purificării. De aceea nu trebuie uitat că Dumnezeu nu i-a dat nici unui om puterea asupra altui om, că nici un om nu poate renunţa la grija pentru propria mîntuire în favoarea grijii pentru o mîntuire străină, că la credinţă nu poate fi silit nimeni prin forţă sau şantaj, iar crucea este semnul suferinţei Domnului şi nu o bîtă de baseball pentru lovirea adversarilor.”
(Adam Michnik, “Ultraradicalii revoluţiei morale” din volumul În căutarea sensului pierdut, în Lettre Internationale, ediţia de vară 2008, traducere de Sabra Daici)”

 

Mi-a placut citatul din Motesquieu in Gînduri la masa de dezbateri

“Piedicile pe care adeseori le întîmpinăm în conversaţii sînt ştiute de toată lumea. Voi spune doar că trebuie să ne intre bine în cap trei lucruri. Cel dintîi, că vorbim în faţa unor oameni care, întocmai ca şi noi, sînt vanitoşi şi că vanitatea lor suferă pe măsură ce a noastră se satură. Al doilea, că prea sînt puţine adevărurile de dragul cărora face să umileşti pe cineva şi să-l dojeneşti că nu le-a cunoscut. Al treilea, cel care pune stăpînire pe toate conversaţiile este un nătărău sau un om fericit de a fi nătărău”.

si cele ale lui Carlo Ricci in Produsele tradiţionale

“Omul este un omnivor care se hrăneşte cu carne, vegetale şi imaginar”

“Vorba aceluiaşi Ricci, tradiţia este o invenţie reuşită”

 

Despre atunci si acum merita citit tot articolul lui Mircea KIVU ,Capital social, înainte şi după, dar mai ales sfirsitul:

“Înainte de ’89, oamenii erau uniţi într-o rezistenţă comună faţă de un sistem frustrant pentru toţi. Obiectivele personale fiind în general lipsite de sens, competiţia era ca şi inexistentă.

Azi, fiecare avem obiective personale, pe termen scurt sau lung. Mai ales pe termen scurt. Ele ne mănîncă timp şi, mai ales, energie. În aşa măsură încît nu mai avem cînd să ne gîndim că fericirea s-ar afla dincolo de carieră şi acumularea de bunuri. Comunicarea e mai eficientă (avem telefoane mobile, Internet), dar redusă la aspectul funcţional.

Înainte, deţineam (deşi încă nu-l citisem pe Fukuyama, pentru că nici el nu-şi scrisese cărţile) un imens capital social. Era însă un capital negativ – adică acumulat prin reacţie la sistem. Relaţiile sociale erau intense, dar determinate mai ales de constrîngeri externe. Odată aceste constrîngeri dispărute, au dispărut şi mijloacele pe care le inventasem pentru a ne proteja. Sistemul în care trăim azi, asemănător cu societatea de consum criticată în Occident acum 40 de ani, este şi el generator de frustrări. El şi-a rafinat mecanismele prin care şi le exercită. Noi încă nu ne-am fabricat mijloacele de reacţie.”

Mi-au placut si mesajele in “”O religie nu este nimic mai mult decît un lucru”

“Şi anume faptul că europenii percep din ce în ce mai greu mesajele transmise de către restul lumii. Africa, prin sărăcia şi bucuria ei de a trăi, le spune că bogăţia nu aduce bucurie; Japonia de ieri, apoi China de azi le spun că dacă muncim mai puţin, nu ne putem conserva nivelul de trai; Statele Unite le spun că istoria nu s-a încheiat şi că Occidentul încă mai are duşmani.” Oare RO ce transmite?

Ma indoiesc ca televziunea digitala respecta ce spuneIoana Avadani in Multe semne de întrebare

“deşi telecomanda ar trebui să se bucure de privilegiul intimităţii inviolabile, precum corespondenţa”

O experienta terifianta in Doctorul poet şi domnul criminal. Nu stiu daca as fi rezistat….

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *