M-am recunoscut partial in cel ce eram inainte de 89 in Note pentru o tipologie a lecturii

“O primă specie de cititor este bulimicul. Pentru el, cartea nu e decît materia unui consum nediferenţiat, lacom, asemănător consumului de droguri”

Iar definitia intelectualului este superba :

“A fi “intelectual” nu înseamnă strict a ţine tot timpul în mînă o carte. Un intelectual se defineşte mai ales prin ceea ce face cînd nu citeşte: cînd reflectează, cînd stă de vorbă, cînd tace, cînd rîde, cînd se roagă. În rest, aproape totul este permis, dacă dozajul e corect. În materie de lectură, e bună şi niţică gurmandiză, şi ceva amor deştept pentru literatură, şi un pic de antrenament de specialitate, şi oarecare zel sistematic şi, mai ales, focalizarea tenace asupra unui set de întrebări.”

Despre relatia dintre proprietate privata si impresia publica o traducere de Mircea Vasilescu in Voluntarul danez şi imobiliaristul român

“Deci, traduc pe înţelesul concetăţenilor noştri care au descoperit brusc sentimentul proprietăţii private din 1990 încoace: danezii din Ribe, proprietari fiind, sînt obligaţi de municipalitate să-şi menţină casele într-o anumită stare şi sînt împiedicaţi să facă ce le dă prin cap”

Despre viata celor care intretin paradisul puteti citi in Știri nebăgate în seamă

Si mi-a placut calculul descris de Luca Niculescu in Jurnaliştii, cîte divizii?

“Numărul victimelor pare însă exagerat, consideră unii jurnalişti care au mers prin spitalele din regiune. Ei au făcut un calcul cinic, dar de multe ori just: numărul răniţilor este, în general, mai mare decît al morţilor. În spitale ar fi trebuit să existe mii de răniţi, or ei au numărat doar cîteva sute.”

Si recomand tuturor Costul ascuns al banilor