Teodor Tita scrie despre https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/criza-de-incredere-si-viitoarea-revolutie : << Politologul Sorin Cucerai observa recent importanța sporită a unui nou actor colectiv pe piața politică din România – clasa de mijloc non-liberală. Dl Cucerai nu folosește termenul, dar cred că oamenii ăștia erau numiți în alte timpuri reacționari. Caricaturizați în campanie ca needucați, neumblați și nefrecventabili, ei vor avea un rol tot mai important în anii ce vin. Ignorarea lor nu face decît să îi invite la a-și da demisia din societate și asta nu înseamnă că vor părăsi masa de discuții și se vor retrage în munți. Nu. Vor răsturna masa cînd vor ajunge la concluzia că nici un fel de discuție nu poate fi purtată în cadrul actual. Altfel spus, în pămîntul patriei zace sămînța unei revoluții.  >>

Laurence  Nardon scrie despre https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/ce-divizeaza-occidentul : <<

Liberalismul a fost ca apa dintr-un acvariu: esențială, dar invizibilă pentru pești. Universitarii, scriitorii și principalii comentatori occidentali au funcționat în acest cadru, fără a pune la îndoială premisele sale de bază.

Odată cu ascensiunea lui Trump, a lui Orbán și a altor demagogi de extremă-dreapta, aceste premise nu mai pot fi considerate de la sine înțelese.

>>

DIn dosarul Dilemei

• https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/istoria-un-exil , de Radu Preda: << Textele biblice ne spun foarte limpede că scopul celor 40 de ani, al duratei, în logica istoriei mîntuirii, a fost ca între cei care aveau să reuşească să revină în Ţara Făgăduinţei să nu mai fie nici unul care să fi cunoscut exilul egiptean. Adică să fie „oameni noi”, la propriu. Adică, printre cei care trebuiau să preia Ţara Făgăduinţei, nu trebuia să fie nici un nostalgic, nu trebuia să fie nimeni care să spună: „Ah, ce bine era, totuşi, în Egipt. N-aveam noi libertate, dar aveam mîncare, căldură, lucram la piramide, orar fix, aveam bonuri de vacanţă, din cînd în cînd ne lăsa şi la mare cu Sindicatul. Nu mîncam noi foarte bine, dar, totuşi, ba o lăcustă, ba un scarabeu, ba o pisică, cumva, găseam ceva”. Rolul acestei lungi călătorii era tocmai exorcizarea memoriei care-ţi poate juca inclusiv festa nostalgiei păguboase. […]La fel, persecutat în Bosnia lui natală, Bosnia de astăzi, un oarecare călugăr Macarie, într-o noapte, urcă în două-trei căruţe maşina de tipar şi o aduce la Tîrgovişte, și aşa avem prima tipografie bisericească pe teritoriul României de azi, adusă de un străin.>>
• https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/intoarcerea-din-exil de Adrian Papahagi: << Geniul lui Shakespeare este că, nefiind marxist-dialectic ca Brecht, care a rescris piesa şi pentru care Coriolan e un tiran rău şi poporul este prin definiţie bun, arată că poporul nu este prin definiţie bun și ne  lasă cu această ambiguitate, că şi poporul, şi Coriolan au pînă la urmă dreptatea lor. >>