# Monday, November 30, 2009
Monday, November 30, 2009 3:25:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( dilema )

Plesu despre alegeri si despre Dezbaterea prezidenţiabililor – cîteva impresii – :

“Voi merge la vot pentru că am pledat pentru votul obligatoriu şi trebuie să fiu consecvent. O idee ar fi să dau un vot nul, alta – să votez cu Crin Antonescu în primul tur şi, în al doilea, cu Băsescu, ţinîndu-mă de nas – cum spusese Adam Michnik că va vota pentru un al doilea mandat al lui Lech Walesa”

Mircea Vasilescu este trist ironic in “Avem deja un preşedinte! – dar e şi „al lor” – “ :

“Din cînd în cînd ne mai aducem aminte că e criză şi ne indignăm că „guvernul nu face nimic“, uitînd că de fapt nici n-avem guvern şi – cum să spun pe scurt? – că nu prea îl aveam nici cînd l-am avut. Între „dezamăgiţii de Băsescu“ care strigă peste tot că „trebuie neapărat să scăpăm de el“ şi „încă-speriaţii de Iliescu“ care strigă peste tot că Mircea Geoană e doar o marionetă de partid (deci trebuie neapărat să iasă Băsescu), noi, ceilalţi, care credem că nici unul dintre cei doi nu are în buzunar cheile paradisului românesc (ci sînt doar nişte buni reprezentanţi ai micului infern în care trăim), aşteptăm să treacă şi turul al doilea, ca să putem rosti apoi, convinşi de propria banalitate, replica aceea din filmele americane cu happy-end: „viaţa merge înainte“.”

Gabriel Giurgiu, dupa ce ne spune despre “Şi capra lor e bolnăvioară “ (“Să dai subvenţii agricole unor miliardari, asta da politică agricolă comună. “, “Alt văr latin, un fermier spaniol, a minţit cu producţia de măsline la hectar şi a înşelat Comisia cu 780.000 de euro, în doar trei ani.” si altele asemenea) incearca sa ne ridice din marasmul actual : “Nici unul dintre exemplele din acest articol (şi aş mai avea, numai că spaţiul este limitat) nu scuză, în vreun fel, proasta gestiune a banilor publici locali, româneşti. Doresc doar să atrag atenţia că orice euro cheltuit de Comisia Europeană cuprinde şi cîţiva cenţi din taxele şi impozitele noastre. Nu ar fi rău să ne intereseze şi aceştia. Poate iese de vreun articol interesant.”

Am ris cu pofta amara la trocul oua contra parfum – pentru nostalgici Andrei Manolescu isi reaminteste “O poveste cu ouă

Si mi-a placut nuantarea din “Sînt un barbar? “ de Vintila Mihailescu(via Baricco) : “„Dacă singurul site în măsură a spune adevărul despre X ar fi în sanscrită, după toate probabilităţile Google nu l-ar situa între primele treizeci: probabil este că va semnala drept cel mai bun site acela care spune lucrul cel mai aproape de adevăr într-o limbă ce poate fi înţeleasă de majoritatea oamenilor.“ Informaţia nu mai este deci corectă dacă ea corespunde adevărului, ci dacă este cît mai accesibilă unui număr cît mai mare de oameni.”

Merita citit si articolul Sabinei Crisan, Reflectînd asupra libertăţii aparente... – ce am cîştigat şi ce am pierdut – - pentru 18 ani un articol bun !

Iar Cristian Ghinea revine cu dedesubturile alegerii presedintelui CE, in  Alegeri în stil sovietic? ( titlul pus de atractie .., totusi nu se compara) :

“Cum nu avea un candidat în această cursă (pentru că deja obţinuse Preşedinţia Parlamentului European – dacă mă gîndesc mai bine, oare chiar pierde Polonia fiind slobodă la gură?!), Polonia s-a gîndit să faulteze procesul în sine. Aşa că Ministerul lor de Externe a trimis tuturor guvernelor UE un document de poziţie prin care cere pur şi simplu ca toţi posibilii candidaţi la cele două funcţii să susţină un fel de interviuri de angajare în faţa liderilor europeni. Nu e limpede dacă audierea ar urma să fie deschisă presei şi publicului. S-ar înţelege că da, documentul polonez zice că procedura ar trebui să fie „cît mai transparentă şi democratică posibil“. Dar chiar şi un interviu cu uşile închise tot ar fi un progres, măcar am putea să ştim la ce să ne aşteptăm de la viitorii ocupanţi ai funcţiilor. Propunerea a făcut ceva vîlvă, dar a fost tratată cu răceală de oficiali. Au preferat să o ignore, nu să o combată. Singurul care a avut ceva de spus a fost premierul suedez Reinfeldt, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului. El a spus ironic că nu prea ar merge, pentru că nici un posibil candidat care deţine o funcţie importantă la el în ţară nu le va spune alegătorilor de acasă ceva de genul: vedeţi că iau o pauză, mă duc să candidez la Bruxelles, dar să ştiţi că vă iubesc în continuare şi, dacă nu reuşesc, mă întorc la voi, iubindu-vă la fel ca la început.”

Iar Cezar Paul-Badescu atrage si el atentia – dar degeaba – in “Mîna care introduce votul în urnă “ :

“In cele din urmă, după multe amînări, s-au organizat aşa-zisele dezbateri sau confruntări faţă-n faţă între candidaţi. Ai fi zis că acestea au fost în sfîrşit serioase, pentru că s-au discutat chestiuni arzătoare, cum ar fi situaţia economiei, a învăţămîntului sau a agriculturii. ën realitate, toate aceste discuţii au fost exclusiv pentru impresia artistică. In exerciţiul funcţiunii, preşedintele nu va trebui niciodată să ofere soluţii pentru economie sau pentru a reforma învăţămîntul. Toate acestea sînt atribuţiunile premierului. Dar, cum trăim în ţara nostalgiei după tătucul care vine şi ne rezolvă problemele, aceste lucruri prind la electorat.”

Comments [2] | | # 
# Thursday, November 26, 2009
Thursday, November 26, 2009 8:21:41 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( tehnic )

Am vazut multa lume care face acum chestionare in Word – si le trimite la completat. Nu ar fi nici o problema –doar ca au mai mult de muncit dupa aceea .

Asa ca m-am hotarit sa dau un exemplu de un asemenea chestionar , facut pe Google docs, pentru cititorii de pe blog ca sa va cunosc si eu, raminind sa il completati cind puteti .

Ca pentru orice chestionar, trebuie sa avem niste intrebari. Sa zicem asa :

  1. Nume   ( ne obligatoriu)
  2. Prenume  ( ne obligatoriu)
  3. Email( ne obligatoriu)
  4. Ce va place la acest blog ?( obligatoriu) -  In termenii Google, bifati “required”
  5. Ce nu va place ?( obligatoriu)
  6. Ce ati vrea sa vedeti scris ?( ne obligatoriu)
  7. Alte sugestii/propuneri/reclamatii ( ne obligatoriu)
  8. Daca aveti blog, va rog sa puneti adresa blogului
  9. Ce site-uri folositi de socializare folositi ? Twitter / FaceBook / Linkedin / altele – In termenii Google, la Add Item selectionati “checkboxes”
  10. Ce carti ati citit in ultimul an ? ( ne obligatoriu)
  11. Ce intrebare credeti ca ar fi pertinenta ?( ne obligatoriu)
  12. Raspunsurile pot aparea pe blog ?( Da/nu, obligatoriu) – In termenii google , la Add Item selectionati “Choose from a list” si bifati “required”

Bun, acum ne ducem pe http://docs.google.com si apasam Create new=> Form

image

Ajunsi pe pagina de editare , ii schimbam titlul si textul  :

image

Atentie : numele titlului va fi numele Excelului in care se vor regasi raspunsurile.

Acum incepem sa punem intrebarile apasind “add item” si selectind tipul. Nici o problema daca gresiti, se poate edita mai tirziu :

image

 

Cind ati terminat, apasati “Save” .

Aveti 2 variante :

  1. trimiteti prin email chestionarul (apasati butonul “Email this form”)
  2. il puteti pune public undeva ca sa il completeze oricine copiind adresa din josul paginii

image

Raspunsurile or sa fie in Excelul cu acelasi titlu din http://docs.google.com/#owned-by-me

 

OK, acestea fiind facute, va invit sa il completati pe al meu

http://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dDlEZDlvSzdKYi1Mc0xka3BGVTA2eEE6MA

 

Multumesc!

Comments [0] | | # 
# Wednesday, November 25, 2009
Wednesday, November 25, 2009 3:14:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | carti 4 stele | intelegerea lumii | Joseph Stiglitz )

image

De fapt, titlul ar trebui sa fie “Despre rolul FMI in lume”. Pe de alta parte, este o carte exceptionala in care autorul prezinta problemele implementarii deciziilor FMI in TOATA lumea, ca si considerentele economice din spatele acestora. Despre mecanismele economico-financiar-mafiote din Rusia are un intreg capitol – precum si despre politica Americii de a aplica “Eu voi egalitate(concurenta libera, privatizare, neimplicarea statului), dar nu pentru catei”  -sau “Quod licet Iovis , not licet bovis” – vezi criza financiara din Asia de SudEst – si criza financiara actuala din America  - in care America nu aplica recomandarile proprii…

Un citat relevant pentru ROmania:

“Ceea ce face speculatiile(valutare, nota mea) sa fie rentabile sunt banii care vin de la state sustinute de FMI. Cind FMI si guvernul brazilian , de exemplu, au cheltuit aproape 50 de miliarde de dolari pentru mentinerea cursului de schimb la un nivel supraevaluat la sfarsitul anului 1988, unde credeti ca s-au dus banii ? Acestia nu s-au evaporat pur si simplu, ci au mers in buzunarul cuiva – cei mai multi in buzunarele speculatorilor. “

Link editura economica , link wikipedia , amazon - Globalization and Its Discontents

Multumesc Ramonei Nicolescu pentru carte!

Comments [0] | | # 
# Tuesday, November 24, 2009
Tuesday, November 24, 2009 3:55:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | carti 4 stele | Gregory Benford | sf )

image

Un hard SF bun. Mi-a placut cel mai mult explicarea paradoxurilor temporale ( de genul comutator care variaza pozitia de la inchis la deschis), ca si varianta cu universurile multiple. Altfel, o distopie ecologica pura si dura , cu subtext pe lumea universitara descrisa fara ura – dar si cu un pic de cinism.

Link nemira , link nemira books , link wikipedia , link amazon - Timescape

Comments [0] | | # 
# Monday, November 23, 2009
Monday, November 23, 2009 5:25:10 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( dilema )

Initial mi-a placut afirmatia lui Vasile Lungu din “Un subiect tabu? De ce?“ :

“Am dreptul, şi datorită vîrstei, să spun „nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa“"

Dar am intors afirmatia – si imi place mai mult : “Cred in Dumnezeu si nu ii simt lipsa” – e vorba de liberul arbitru …

Oricum, daca cititi De unde vine şi cum s-ar trata criza incepe sa va placa religia : “Se ştie de multă vreme că răspîndirea credinţei religioase produce economie liberă pentru că, într-un asemenea mediu, valoarea fundamentală a pieţei libere, încrederea, devine valoare profesată şi respectată pentru întreg sistemul social.” si , mai mult : 

“Dar rămîne totuşi teza conform căreia legătura dintre credinţa în pedeapsa veşnică pentru potlogăriile comise în viaţă şi creşterea economică se dovedeşte cu cifre. Iar această teză este pe deplin concordantă cu rezultatele unui experiment condus nu de mult de psihologul Ara Norenzayan de la University of British Columbia care, supunînd mai mulţi tineri unui dificil test de matematică oferindu-le şi posibilitatea de a copia, a constatat că subiecţii care au puternice credinţe religioase au preferat să nu copieze. Mai precis, aceştia şi-au asumat suferinţa rapidă, imediată şi, oricum, vindecabilă, a picării testului gîndindu-se că evită suferinţele mult mai grele pe care trişarea le-ar provoca în viaţa veşnică. “

Mi-a placut articolul despre  Puţină relativizare, asa incit am cautat pe Google dupa Andrei Pandele  si am gasit doua fotografii, zic eu, relevanta pentru ceea ce a fost atunci :

image image

Cititi neaparat cele Două scurte poveşti despre ortodoxie ale lui Andrei Plesu – da, acesti preoti ating absolutul ( si se apropie de Zen … )

Cea mai buna metoda sa va scuturati de iluziile privind poporul roman este citti argumentul (Noi) sîntem români: avem valoare! 

Apropo de votarea din zilele acestea , mi-a placut ineditul mod de votare al grecilor , re-povestit in „Opţiunea secundă” de catre Andrei Cornea :

“Se spune că, după lupta de la Salamina, generalii greci din toate cetăţile s-au strîns pentru a decide căruia dintre ei să-i acorde premiul pentru a fi fost cel mai bun comandant. S-a hotărît ca fiecare să treacă pe un bilet două nume. Cînd voturile au fost desfăcute, s-a constatat că pe prima poziţie toţi generalii se trecuseră pe sine, dar că, pe a doua poziţie, toţi îl puseseră pe Temistocle. În acest fel, Temistocle a fost desemnat ca cel mai vrednic general, dat fiind că întrunise cele mai multe voturi sosite chiar de la adversarii lui, deşi aceştia îl urau şi nu l-ar fi recunoscut niciodată în mod deschis drept mai bun decît ei toţi.”

Daca va intereseaza (geo)politica din Moldova trebuie sa cititi Cine crede în Republica Moldova? . Totusi, cred ca e prea optimist cind afirma :

“Intrînd în UE, Moldova şi-ar rezolva practic şi dilema sa ca stat sfîşiat între cei care vor să intre în România, cei care vor să rămînă independenţi şi cei care vor să intre în spaţiul rus. Pentru cei de acolo care se consideră români, diferenţa practică între o unificare iluzorie cu România şi o aderare la UE cu toate drepturile în, să zicem, 20 de ani (monedă comună, graniţă deschisă în spaţiul Schengen pe Prut) ar fi minoră. Pentru cei care se consideră moldoveni şi ruşi ar fi o soluţie la fel de mulţumitoare, nu au fost cuceriţi de România, au statul lor, iar o relaţie privilegiată cu Rusia poate fi posibilă şi în interiorul UE.”

Nu pot sa cred ca rusofonii de acolo ar fi multumiti cu acest compromis …

De retinut si Garabet Ibrăileanu, Adela :  “La douăzeci de ani, cînd iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La patruzeci, cînd nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei…” .

Cam asa se traduce si diferenta dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil , intr-un articol extrem de bine scris de Cezar Paul-Badescu , În pat cu Mihaela Rădulescu .

Iar despre sfirsitul lumii particip la ceea ce a zis CG(probabil tot Cristian Ghinea) in cu ochii-n 3,14  si astept apartamente cu 4 camere din Bucuresti (am nevoie!):

“Pentru cei care încearcă să mă convingă că Apocalipsa va veni în 2012 în cutare zi, am o propunere de afacere: facem un contract prin care îmi vindeţi casa dumneavoastră la 20% din valoarea de piaţă de acum şi, în schimb, puteţi locui în ea pînă în dimineaţa Apocalipsei. Vă băgaţi? E simplu, eu vă dau banii, voi nu pierdeţi nimic, puteţi să-i tocaţi, să vă duceţi la curve, să mergeţi în jurul lumii, să vă cumpăraţi cărţi de pe Amazon şi să citiţi toţi ăştia trei ani care v-au rămas, să-i donaţi lui Crin Antonescu, mă rog, prostiile obişnuite pe care le fac oamenii cu banii lor. Şi apoi, pac, vine năpasta şi eu rămîn de fraier. Ce ziceţi? Atunci nu mă mai plictisiţi cu subiectul.”

Dar CG, nu cumva sunt si optiunile tale de cheltuire a banilor ? ;-)

Comments [1] | | # 
# Friday, November 20, 2009
Friday, November 20, 2009 12:43:54 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( alegeri | proprii )

Pentru ca nu stiam cu cine sa votez, la recomandarea lui C.G.( presupun ca e favoritul meu , Cristian Ghinea) din Dilema veche  m-am dus pe www.testvot.eu si mi-a iesit :

 

image

Asa ca am decis  -daca ma duc la vot, stiu cu cine voi vota – desi cred ca nu are nici o sansa.

Voua ce va iese ?

Comments [5] | | # 
# Thursday, November 19, 2009
Thursday, November 19, 2009 2:11:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | carti 5 stele | Frank Herbert | sf )

image

Cind am citit-o prima oara, traiam sub impresia Asimov – cele 3 legi ale roboticii si modul in care ele pot fi ocolite(Soarele gol)

Asa ca imaginea unei planete in care un drog de pre-stienta domina universul, despre alegerile care se pot face datorita cunoasterii posibilelor viitoruri, ca si despre amestecarea diverselor religii – toate acestea dau o mixtura unica – si impresionanta. Va recomand cu multa caldura !

Link nemira , link adevarul ,  link prezentare romana , link wikipedia , link amazon - Dune

Comments [2] | | # 
# Wednesday, November 18, 2009
Wednesday, November 18, 2009 3:58:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | carti 4 stele | Philip K Dick | sf )

image

Nu este un P.K. Dick extraordinar – mai ales dpdv al sfirsitului  -care nu se ridica la nivel. Ginditi-va ca la un UBIK retrigradat, dar mult mai tehnologic. Daca v-a placut P.K.Dick, atunci luati-l.

Link wikipedia , link amazon -A Maze of Death

Comments [0] | | # 
# Tuesday, November 17, 2009
Tuesday, November 17, 2009 3:39:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | carti 5 stele | intelegerea lumii | Malcolm Gladwell )

image

Eu l-as traduce in romana ca “punctul de inflexiune” – punctul de la care o anumita situatie poate sa o ia intr-o directie sau alta – dar acolo pare stationara.

Multe mi-au placut – inclusiv teoria piramidala a prietenilor : Ginditi-va cum v-ati intilnit prietenii . Nu cumva pe 90% din ei i-ati intilnit printr-un prieten comun ?

Dar nu va marginiti la asta – are cazuri de studiu de la desenele animate pentru copii la impactul criminalitatii mici (Broken Windows) asupra criminalitatii mari.

Link wikipedia , link  amazon - The Tipping Point: How Little Things Can Make a Big Difference

Comments [2] | | # 
# Monday, November 16, 2009
Monday, November 16, 2009 3:15:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( dilema )

Mi-a placut Mircea Vasilescu care a preluat de la Lightman, in Intelectualii şi cortina de zgomote ,rolurile intelectualului:

“În opinia sa, există trei niveluri în „construcţia“ unui intelectual public. Cel dintîi înseamnă „să vorbeşti şi să scrii pentru public exclusiv despre disciplina ta“. Este un discurs „extrem de important, care presupune explicaţii simple şi clare despre datoria publică, despre evoluţia cancerului ori despre orice alt subiect“. Al doilea nivel înseamnă „să vorbeşti şi să scrii despre disciplina ta şi despre legăturile ei cu societatea, cultura şi politica“. Cel de-al treilea nivel aduce consacrarea deplină, iar la el se ajunge „by invitation only“ – crede Lightman: „intelectualul a fost ridicat la rang de simbol, de persoană care reprezintă mult mai mult decît disciplina din care provine“ “

Imi amintesc de Newton, cu celebra sa fraza din parlament: “Sa se inchida geamul!” .Nu stiu daca e bine sa fie ridicati la rang de simbol TOTI … mai ales ca e”by invitation”

Daca suntem tot la impartiri, Sever Voinescu aduce in discutie engleza, una din Limbile noastre : “Václav Havel lămurea lucrurile evidenţiind că există trei limbi engleze pe lumea asta. Prima este aceea pe care o vorbesc englezii între ei, la Londra. Din ea, noi ceilalţi înţelegem cam jumătate. Apoi, există engleza americană, cea care se vorbeşte în filmele hollywoodiene sau se cîntă în muzica rock şi din care înţelegem imediat cam 75%. În fine, mai există acea engleză universală pe care o vorbesc pe un aeroport italian un coreean şi un danez cînd se întîlnesc întîmplător. Această engleză este înţeleasă şi vorbită de toţi. Aş cuteza să mai adaug la idiomul universal descris de Havel şi o a patra formă a englezei, poate derivată din a treia. Este engleza computerului şi a Internetului, pe care o ştiu, de asemenea, miliarde de oameni născuţi sub stele cît se poate de depărtate între ele.”

Daca vreti sa rememorati dificultatile tratatului de la Lisabona, faceti-va timp pentru Avem tratat! – Gabriel Giurgiu face o istorie scurta, dar cuprinzatoare.

Mi-a placut Andrei Manolescu in  Parlamentul  : “Sînt lucruri ce pot părea extrem de banale şi evidente. Iată însă că trebuie repetate de foarte multe ori, chiar şi pentru oamenii deştepţi care, prin rafinate construcţii intelectuale, ajung de multe ori să uite (sau să ne facă să uităm) lucrurile fundamentale. În lume sînt multe tipuri de democraţii: cu preşedinte ales direct de popor, cu preşedinte ales de Parlament sau prin electori, cu Parlament bicameral sau unicameral. Există şi democraţii cu monarhie, fără preşedinte. Nu există însă democraţii fără Parlament. Ne place sau nu, Parlamentul este peste tot în lume o instituţie (sau chiar instituţia) fundamentală a democraţiei.”

Am citit interesat argumentul “De ce nu studiem Ucraina la Cîmpina” : “

Vă puteţi imagina că la – de exemplu – Cîmpina ar exista universitate, iar în cadrul universităţii s-ar înfiinţa un Institut pentru Studierea Ţărilor Vecine Mării Negre? Nu, nu vă puteţi imagina. Şi nu insist. Mă tem că nu veţi citi mai departe...
Cîmpina are vreo 38.000 de locuitori (cifre din 2002, luate de pe Wikipedia). Acest oraş (luat la întîmplare, putea fi şi altul) este considerat „de provincie“, iar în limba şi cultura română asta sună mai degrabă prost...
Fribourg este tot un oraş de provincie, dar din Elveţia. Are 34.084 de locuitori (cifre din decembrie 2008, tot de pe Wikipedia). Are şi universitate (bilingvă: cu programe în franceză şi germană), iar de ani buni în cadrul ei funcţionează un Institut pentru Europa Centrală şi de Est. Prestigios, cu profesori foarte buni şi cu invitaţi de marcă pentru conferinţe şi dezbateri. În fiecare an, acest institut organizează East European Day. Un colocviu cu participare internaţională, din Est şi din Vest, în care se discută relaţiile dintre „cele două Europe“.

Cred ca e simplu de ce nu facem acest studiu – nivelul de trai, agricultura de subzistenta, PIB pe locuitor …

Va recomand (ca aproape in fiecare saptamina ) articolul lui Cristian Ghinea, Aruncatul cu capul în zid – ca strategie raţională – .Mai ales pentru concluzie : investiti in actiunile bancilor : “Esenţial din această criză este să tragem lecţii folositoare pentru cea care va urma. Din păcate, părem că tragem lecţii greşite. Chiar uriaşele sume investite de state pentru a salva băncile au făcut întreaga schemă şi mai raţională (realitatea ne obligă să inventăm acest comparativ). Ce va face un bancher în viitor? Va fi pus tot în faţa dilemei: va călări balonul sau va fi concediat? Dar acum are un alt element care îl va ajuta să ia decizia: ştie că atunci cînd balonul se va sparge, statul va sări cu bani să îl salveze. Intervenţia masivă a statelor a transformat nişte decizii individuale raţionale în nişte decizii individuale bune: acum ştim că riscul pentru noi e de fapt minim, contribuabilul plăteşte pentru că altfel se duce tot sistemul de rîpă. Diferenţa între o decizie raţională şi o decizie bună ţine de etică. Iar etica desprinsă din criză e cu totul perversă. Pînă acum, decizia bancherilor de a călări balonul era raţională, dar cu totul în afara eticii publice, era decizia lor, îi privea pe ei. Acum, statul ratifică legătura între decizia individuală raţională şi etica publică: tu investeşte, scoate profit, te salvăm noi cînd balonul va exploda. Ceea ce înseamnă că următoarea criză a început deja, balonul se umflă din nou şi e şi mai raţional acum să-l călăreşti cît poţi.”

Political correctness, la americani, ajunge, ca de obicei, la timpenie ( citat din  cu ochii-n 3,14 ):

“După atentatul de la Fort Hood, Texas, soldat cu 13 morţi şi peste 30 de răniţi, a reieşit, printre altele, că autorul masacrului, Nidal Malik Hasan, se remarcase anterior prin declaraţii războinice, participare asiduă pe site-uri jihadiste şi propagandă islamistă în rîndul armatei americane. Însă superiorii lui, care ştiau toate aceste lucruri, de dragul „păstrării diversităţii în rîndul cadrelor militare“ şi ca să nu fie consideraţi rasisto-xenofobi, l-au ignorat. Incidentul le-a reamintit multora de Mohammed Atta, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la 11 septembrie, căruia, în acelaşi mod, îi fusese trecută cu vederea activitatea extremistă din momentul intrării pe teritoriul american. Practic, povestea a început să semene cu un joc cu focul, la propriu, în care fanaticul spune: „Vă omor, necredincioşilor!“, iar potenţialele victime răspund senin: „Nţ, nu te credem! Dovedeşte-o!“. (M. Ş.)”

Iar pentru voi, dragii mei cititori( si pentru mine…) mai exista o speranta in fata spectrului somajului : “„Competitivitatea economică se bazează pe angajaţi fidelizaţi, şi aceasta este miza economică a viitorului – să ai cei mai inovativi, creativi oameni şi să-i păstrezi. Ei vor face diferenţa“ – îmi spunea laureatul Nobel pentru economie Edward Prescott, vara trecută, într-un interviu pentru FP.”

Comments [0] | | # 
# Thursday, November 12, 2009
Thursday, November 12, 2009 3:00:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( copii | proprii | zi de nastere )

CIMG0024 

Pe 5 noiembrie baiatul meu a facut 6 ani. Am fost la KidsPlanet  (da, e criza! Am facut programare cu 2 saptamini inainte!) .

Copiii se pare ca s-au distrat de minune :

CIMG0031

Si la fel si parintii :

CIMG0041

Comments [2] | | # 
# Wednesday, November 11, 2009
Wednesday, November 11, 2009 9:57:33 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( copii | copii 5 ani | proprii )
08112009

Am fost duminica la Opera Romana, la Motanul incaltat, gratie lui Alice Lopez. Copiilor le-a placut – si mie – cu exceptia intrebarii Andreei : “Unde e motanul incaltat ? Cea de acolo e o domnisoara, nu pisica…”

Comments [0] | | # 
# Tuesday, November 10, 2009
Tuesday, November 10, 2009 3:44:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( Best Of | thriller )
  1. MICHAEL CRICHTON ,

    NEXT

  2. MICHAEL CRICHTON ,

    Sfera

  3. STEPHEN KING ,

    Apocalipsa

  4. STEPHEN KING ,

    Christine

Comments [3] | | # 
# Monday, November 09, 2009
Monday, November 09, 2009 3:28:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( dilema )

M.Costea scrie despre Totul este foarte simplu :

“Chiar n-aţi înţeles pînă acum? Totul este foarte simplu. Nici eu nu înţelegeam, cînd, mergînd pe aleile dintre blocuri, găseam sacoşe cu gunoi aruncate, cu toate că proximul container se afla la 30 de metri. Şi mă indignam. La un moment dat, am avut o revelaţie. Spontan mi-au răsunat acordurile cîntecului superpatriotic „Noi sîntem români...“! Şi de atunci, cînd mai trec pe lîngă o sacoşă cu gunoi, zîmbesc şi încep să murmur cîntecul. Vă sfătuiesc şi pe dvs. să procedaţi la fel. Nu mai puneţi la inimă căci mai rău vă faceţi.”

Mi-aduc aminte ca in Diogene Laertios Despre vietile si doctrinele filosofilor il trimisese stapinul pe Diogene Cinicul la baia publica sa vada citi oameni sunt. Raspuns : Unul singur. Normal ca erau mai multi – dar numai unul se lovise de piatra de la intrare si o indepartase ca sa nu se mai loveasca si altii.

Imi pare rau ca nu am vazut emisiunea despre care scrie Andrei Plesu in Sfătuitorii de campanie :”Am văzut, de curînd, o emisiune TV în care se confruntau trei dintre sfătuitorii de campanie ai principalilor candidaţi. A fost una dintre puţinele emisiuni care nu mi-au solicitat agresiv coronarele. Dl Cosmin Guşă doza cu abilitate gravitatea cu gluma, dna Adriana Săftoiu vorbea limpede, cu un soi de melancolică discreţie, iar dl Sever Voinescu avea o reactivitate necomplezentă, capabilă, totuşi, să zîmbească. Toţi trei se străduiau să salveze aparenţele, să rămînă afabili, să nu evacueze cu totul eleganţa. Să spun adevărul pînă la capăt? Toţi trei mi-au plăcut mai mult decît candidaţii pe care îi reprezintă.”

Despre alt CAP la Gabriel Giurgiu, Decontul : “Decontul lipsei de interes pentru acest subiect s-a văzut în felul în care a venit (şi a trecut) ştirea păruielii între ciobani şi jandarmi. Nişte subvenţii – despre care credem că ar trebui să fie finanţate de Fondul Monetar, care ar trebui distribuite printr-o instituţie publică despre care nu ştim mai nimic, pe o schemă care este parte a celei mai vechi politici comune europene – dau naştere unor comentarii despre părerea străinilor şi despre greutăţi suplimentare în trafic. Mă tem că decontul unei asemenea abordări nu este departe. Îl vom găsi în repetarea retorică a întrebării „unde e potenţialul nostru agricol?“ şi în sărăcirea nemeritată şi inutilă a altor şi altor ţărani. Apoi, scenele violente se vor repeta. Cu mult mai multă violenţă. Nu vreau să pun pariu. Mi-e teamă.”

Iar despre Obama + Nobel cu multa speranta, dar fara justificare , in Recompensarea speranței : “Comitetul Nobel şi-a asumat un mare risc pentru că n-a recompensat o contribuţie recunoscută. Dar riscul a meritat(s.m, A.I), pentru că pacea e greu de atins şi trebuie hrănită cu speranţă.”  A meritat deja ? Ce s-a intimplat intre timp ?

Si doua stiri de final :

  1. Mod de a suplimenta bugetul de stat la ştiri nebăgate în seamă  : “De pildă, pentru un semn neprietenos cu degetul mijlociu şoferii pot plăti între 600 şi 4000 de euro: e amendată „gesticulaţia obscenă“[…]: pînă şi înjurăturile mai subtile sau cele indirecte (gen: „te-aş invita să mă pupi în cur“) sînt taxate, cu pînă la 1600 de euro. “ Unde ? La ei in Germania…
  2. cu ochii-n 3,14  : Psihologii de la High Research Institute din California au mai descoperit şi că „iubirile de o viaţă“ denotă „complicaţii patologice: obsesie, delir în lumea virtuală, psihoză, instabilitate emoţională. Altfel spus, numai cei cu psihicul tulburat pot iubi o viaţă întreagă la fel“.
Comments [0] | | # 
# Wednesday, November 04, 2009
Wednesday, November 04, 2009 2:20:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | de citit pe tren | stephen king )

image

OK, e a doua carte de Stephen King care NU ma tine cu sufletul la gura – si care se termina in coada de peste. De acum stiu sa fac diferenta : Nu mai citesc pe cele care au postfata de SK!

Altfel, maniera SK se cunoaste bine – si intriga e condusa cu mina de fier pina la final – cind se raceste totul – inclusiv masina…

Link aquila , link wikipedia , amazon - From a Buick 8

Comments [1] | | # 
# Tuesday, November 03, 2009
Tuesday, November 03, 2009 3:59:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( carti | de aruncat | stephen king )

image

Adevarul este ca nu am inteles-o. O povestire aparent politista, terminata in coada de peste. Da, inteleg ca pe Stephen King il pasioneaza personajele …dar unde e povestirea ?

Link wikipedia , link nemira , amazon - The Colorado Kid (Hard Case Crime)

(multumesc bola pentru carte – dar intr-adevar e un SK sub nivel…)

Comments [2] | | # 
# Monday, November 02, 2009
Monday, November 02, 2009 7:39:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( dilema )

Nu stiam ce nu imi place la “De ce le e frica nu scapa” – si Dilema m-a lamurit prin Mircea Vasilescu, O criză greu de înţeles :

“Să-l propui pe contracandidatul tău la funcţia de premier e neserios. În plus, miile de afişe apărute peste noapte care convoacă poporul la referendum conţin un mesaj agresiv la adresa parlamentarilor, neserios şi iresponsabil: „De ce le e frică nu scapă“, zice preşedintele din afiş. Adică „le-arăt eu lor, o să-şi piardă posturile, căci vom avea un Parlament cu mai puţini membri“. Un fel de inimiciţie personală, plus prezumţia de vinovăţie („le e frică“ de ceva...) intervin cu totul neadecvat în ceea ce ar fi trebuit să fie un comportament sec, instituţional: preşedintele cheamă poporul la referendum pentru a-i afla părerea despre cum ar trebui să fie parlamentul. Atît.”

Iar Gabriel Giurgiu pluseaza corect in Limba română :

“ Refuz să cred că un agramat (adică o persoană care a luat bacalaureatul prea uşor şi nu are o doză minimală de lecturi la activ) poate fi bun administrator al trebilor publice. Omul care nu foloseşte corect limba maternă dovedeşte că a trecut mult prea uşor prin şcoală. De aceea, nu cred că ştie bine nici economie, nici legile, nici anatomie, nici sudură, nici arhitectură. Contabilul, avocatul, medicul, instalatorul şi arhitectul respectiv nu pot să-mi inspire încredere dacă au probleme cu exprimarea corectă. De ziarişti, nu mai vorbesc. “

Cum e criza ? Ca o piesa de teatru, crede Robert Skidelsky :

“Toate acestea contribuie la o stabilitate considerabilă a pieţelor, atîta vreme cît convenţiile durează. Dar ele sînt susceptibile de schimbări bruşte în faţa veştilor proaste care vin şi trec, deoarece „nu există o bază solidă de convingeri ferme care să le confere stabilitate“. Este exact ceea ce se întîmplă într-o sală de teatru aglomerată atunci cînd cineva strigă „Foc!“. Fiecare se va repezi să iasă afară. Ceea ce nu este un comportament „iraţional“, ci un comportament raţional în faţa incertitudinii. Este, în esenţă, ceea ce s-a întîmplat toamna trecută. “

Ok, si eu sunt din generatia decretei – insa unul dorit ( mama putind sa faca avort , dar nevroind) – dar nu am fost de acord cu I.P. (Iaromira Popovici) in argument :

“Am fost nevoită nu numai să port uniformă şi cravată de pionier, să cînt imnul în fiecare dimineaţă şi să învăţ statutul UTC” – cine te-a pus sa inveti oribiculozitatea aia de statut UTC? Tin mine ca am fost facut UTC-ist printre ultimii ( desi aveam note printre primii …)pentru ca nu reuseam sa inteleg ce scria in manualul ala – si eram incapabil sa invat ce nu intelegeam, Iar cind m-a facut UTC cineva din comisie ne intreba si altcineva deschidea pagina din manual sa citim raspunsul. Pentru ca eram miop nedescoperit, nu vedeam – si am spus, in risetele generale : “Aduceti cartea mai aproape, ca nu reusesc sa citesc!”

Si iar o contrazic pe IP : “ci chiar să fiu competitivă la examene în care erau mereu peste 5 pe un loc şi se intra cu medii de aproape 9”. DA? La Caragiale s-a intrat in 1984 cu doi cinzeci la RO si doi si ceva la Mate, la treapta intii – la clasa T ( ma rog, eu eram la mate fizica). Iar una din problemele ROmaniei de azi se datoreaza si economistilor ce sunt la putere . Vroiam sa dau la ASE, unde se dadea MATE si Economie. La mate faceam problemele de admitere(examenul tinea 2 ore) intr-un sfert de ora! Iar economia era ca manualul UTC – plin de nea Nicu …Si acei studenti conduc azi …Nu vorbesc decit ca da, poate sun cei mai buni …dar au trait intr-un mediu …

Mi-a placut sugestia lui Florin Iepan,  Greva decreţeilor  : “ Aşa că eu propun o grevă a decreţeilor. O zi în care să nu mai facem nimic. Să ne îmbolnăvim toţi peste noapte. Un gest neoficial, nesindical – apolitic, dacă se poate aşa ceva – sînge în vene cum se spune, adrenalină. Haideţi să ne imaginăm două milioane şi mai bine de oameni între 30 şi 40 de ani, care să blocheze tot şi toate – armata, poliţia, drumuri, străzi, vămi, ministere, aeroporturi, fabrici şi uzine, televiziuni, ziare şi posturi radio. Fără lozinci. Fără revendicări. Fără lideri… Să nu spunem nimic, dar în primul rînd să nu facem nimic din ce vor ei, adică să ne lăsăm administraţi, conduşi, guvernaţi. Să ne oprim pur şi simplu. Să stăm.”

Si as vrea sa cititi despre Războiul Casei Albe cu Fox News  - pare sa fie luata de pe tarimuri mioritice  - iar Bush pare democrat fata de Obama.

Comments [0] | | # 
Monday, November 02, 2009 3:49:00 AM (GMT Standard Time, UTC+00:00) ( inconsistente | proprii )

Prima :

094234_Software Update_active

Ce nu imi place ? Mesajul :  nu sunt “your update”, ci “firefox update” – din punctul meu de vedere de utilizator ar trebui sa fie la zi … fara update-uri…

A doua :

Adevarul de seara : “Daniel si Roxana au ales sa traiasca liber. Ei nu se trezesc de dimineata presati de obligatia de a ajunge la serviciu, nu asteapta sfarsitul de saptamana pentru a se bucura de citeva momente in compania copilului lor si nu isi programeaza concediile cu un an inainte” . Chiar : daca e asa de usor sa fii freelancer, de ce o fi atit de multa lume proasta sa se angajeze ? Si cum o fi sa nu fii presat de nimic, nici de piata sau clienti, nici de stat ce te vrea PFA / SRL si iti vrea banii sub forma de impozite?

 

Si o dedicatie speciala celor care s-au jucat odata DOOM si DOOM2 – aplicatii la DOOM2:Doom2

Comments [1] | | # 

2009 (1) activia (1) adwords (1) afaceri (1) Agatha Christie (1) Ahmad Ibn Souleiman (1) alegeri (3) amazon (1) America (2) Andre Comte-Sponville (1) Andy Sernovitz (1) Arlette Farge (1) barbati (1) basho (1) Beauvoir (1) Best Of (5) biologie (1) blog (1) bookfest (2) Boris Vian (1) Bradbury (1) Bucuresti (5) bucurie (1) business (1) cadouri (2) capela sixtina (1) Caprio (1) carti (126) carti 4 stele (49) carti 5 stele (51) Ceausescu (1) Chris Anderson (1) Claire Castillon (1) Clarke (1) coduri (1) concurs (3) copii (31) copii 5 ani (7) copii 6 ani (6) Cora (2) cotidianul (27) craciun (1) criza (9) criza financiara (3) Crumey (1) Culda (1) cum sa (1) cutremur (1) D.H. Lawrence (1) Damon (1) daniel klein (2) danone (1) ddd (1) de aruncat (5) de citit pe tren (5) Des Dearlove (1) desene animate (1) dezaxati (1) dilema (75) Diogene Laertios (1) Disney (3) distopie (2) diverta (1) dlilema (1) Douglas Mook (1) dragoste (1) Edward De Bono (1) ejobs (2) Elizabeth Gilbert (1) email (2) Eric Wilson (1) factura electronica (1) familie (2) fantastice (3) femei (1) fericire (2) Ferrante (1) filme (9) filme 4 stele (1) filme 5 stele (5) filosofie (6) foto (3) Frank Herbert (1) Frank L. Baum (1) frica (1) funny (3) generatia nebulizator (1) Ghid TV (1) google (2) Greene (1) Greg Egan (1) Gregory Benford (1) haiku (5) Henri Brunel (2) Henry James (1) Henry Miller (1) Herbert (1) homosexuali (2) idei (1) imobiliare (1) impartire (1) inconsistente (22) intelegerea lumii (12) interceptare (1) intrebari (1) Ioanna Salajan (1) itboard (1) Jack London (1) Jacqueline Nardi Egan (1) Jean Bottero (1) Jean Delumeau (1) Jim Collins (1) Joan Liebmann-Smith (1) job (2) jocuri (3) Joe Vitale (1) Joseph Moingt (1) Joseph Stiglitz (1) Jostein Gaarder (1) Julian Barnes (2) Kader Abdolah (1) kafka (1) KAITEN NUKARIYA (1) Kerry Cook (1) Kipling (2) Kobayashi Issa (1) la mama (1) leapsa (4) Lege 260/2007 (1) lene (1) limbaj (1) liste (1) live meeting (1) maigret (1) Malcolm Gladwell (1) management (1) maps (1) Marc-Alain Ouaknin (1) marius iosif (1) Mark FRARY (1) marketing (1) Martin Sheen (1) Masaoka Shiki (1) Matt Haig (1) Megan Gressor (1) Michael Crichton (3) Michael J. Gelb (1) microsoft (1) Minulescu (1) MLM (1) MO 487/2009 (1) moarte (1) MVP (1) Nassim Nicholas Taleb (1) nemira (3) newslinks (1) Nichita Stanescu (2) Nicholson (1) Niculescu Mizil (1) Nigel Calder (1) Nyogen Senzaki (1) oferta (1) Ondaatje (1) online (1) opc (2) Orson Scott Card (3) orwell (1) Oscar Wilde (1) Osho (2) pacaleli (3) parole (1) pasiuni (1) paste (1) Patrick Graham (1) Paul Auster (1) Paul Martin (1) Paul Reps (1) pe tren (11) Pearl S Buck (1) Peter Beagle (1) Peter Drucker (1) Peter J King (1) Philip K Dick (3) Philip Zimbardo (1) pinguini (1) Pirandello (1) poezii (6) politica (5) politist (1) povesti cu jucarii (4) poze (2) pret redus (1) Prevert (1) prieteni (1) programare (4) promotii (1) proprii (50) Proust (1) psihologie (3) reclame (7) religie (1) Rhonda Byrne (1) romania (1) Romania (1) ronua (1) sah (1) Salman Rushdie (1) sarbatori fericite (1) Sartori (1) Schopenhauer (1) scurte (1) Self (1) seriale (1) servici (3) sex (1) sf (20) Sherry Argov (1) shrek (1) simenon (1) Simmons (1) Simon Singh (1) site (1) SNSPA (1) social media (1) Soljenitin (3) Sorsese (1) spam (1) Stephen Dubner (1) stephen king (8) Stephen PINCOCK (1) Steven Levitt (1) Stuart Crainer (1) Tarun Tejpal (1) tata (1) tehnic (2) telefoane (1) thetorahinhaiku (1) thomas cathcart (2) Thomas Cleary (2) thriller (8) Ticu Dumitrescu (1) Tolstoi (1) tools (3) Topirceanu (1) tv (2) twitter (1) umanitare (1) Umberto Eco (2) Updike (1) urbane (1) valentine's day (1) Van Vogt (2) Varmalis (1) Vernon Vinge (2) viata (1) Vicente Blasco Ibanez (1) viena (1) Villiers de L Isle Adam (1) WE (1) web 2.0 (1) weekend (1) wharton (1) William Gibson (1) zamiatin (1) Zelazny (1) zen (10) zi de nastere (2) ziare (2)