Blog propriu

Villiers de L´Isle-Adam a fost un Oscar Wilde al timpului sau. Povestirile lui mi-au marcat copilaria povestind despre viata in mod realistico – cinic –fantastic .Cum poti sa nu crezi in dragostea care invinge moartea prin vointa (vezi Vera) – si care, pina la urma, se intoarce in moarte? Cum sa nu te impresioneze “Alesul viselor” care iti spune sa NU “vezi intotdeauna lucrurile… ASA CUM SUNT”

Link polirom , link  amazon - Contes Cruels

Dupa ce anul acesta am fost pomenit in Dilema, iata acum ca postul meu despre Agatha Christie versus Stephen King se afla si pe Nemira la adresa http://www.nemirabooks.ro/genul-tau-de-suspans-agatha-christie-versus-stephen-king (cu aprobarea mea fireste! Da, stiu despre scaderea page rank!)

Multumesc Sorin Manica pentru reformatarea textului ( da, arata mai bine la ei!) si Vlad Puescu pentru oportunitate!

O dedicatie de la Andrei Plesu, Recitiri  : “Reflecţie colaterală, pe care ar trebui, cîndva, să o dezvolt: O femeie adevărată este un amestec de dulceaţă, amărăciune, umor şi destin.”

Gabriel Giurgiu imi aduce aminte ca in toate profesiile sunt uscaturi :

“Cred că procentul de impostori între medici, avocaţi, arhitecţi, profesori sau ziarişti este similar cu cel din breasla politicienilor.” As adauga eu, si IT … Dar sa lasam pasiunile si va rog sa cititi Regretabilul dezgust , macar pentru concluzie : “În fond, dacă vrei să laşi copiilor tăi o ţară liberă, trebuie să te osteneşti. Un pic.”

Ii urez mult succes lui Cristian Ghinea si il asigur ca si eu as vrea acelasi lucru ( Ţăranii sînt de stînga sau de dreapta? ) :

“În capul meu era doar o idee, zic eu, inteligentă şi post-ideologică: pur şi simplu, nu am chef să mă retrag la ţară în America de Sud, ci în Europa. Bineînţeles, tot în acelaşi sat mă retrag, dar una e să fie populat de fermieri în putere, care trăiesc bine de pe urma pămîntului, chiar dacă vor fi enervanţi, vor cere mereu subvenţii şi protecţionism etc. Alta ar fi să fie populat de ţărani famelici, care au rămas cu parcele minuscule de pe care cresc doar un porc pe an, unde cei mai norocoşi se angajează cu salariu mic la fermele mamut care produc foarte bine la hectar, dar nu ajută la nimic, pentru că majoritatea ţăranilor vor freca menta la cîrciumă, nu vor avea pensie şi asigurări de sănătate, vor depinde de ajutoare sociale şi îşi vor vinde voturile. Este asta o idee de stînga? Nu prea cred, în fond nu vreau să le iau celor mari decît subvenţiile de la stat, nu proprietatea.”

Iar Teodor Baconsky scrie frumos despre turnul de fildes si elite(Acţiunea indirectă ) :

“Ca întotdeauna, valoarea cuiva nu stă în cameleonismul demagogic şi nici în pofta de înjosire, ci în forţa lui de a trăi singur, vultureşte, deasupra tumultului. Nu eşti valoros dacă eşti „recunoscut pe stradă“, ci dacă eşti căutat de puţinii tăi semeni chiar acolo unde ai ales să te afli: departe de vulg şi vulgaritate, deasupra zgomotului, mai presus de noroiul cotidian. De asta rămîn fascinanţi marii duhovnici sau asceţi: pentru că te duci la ei, nu vin peste tine. Şi pentru că le spun adevărul numai celor în stare să-l primească, nu gloatei care orbecăie bezmetic, pe şapte cărări. Nu degeaba sînt cărţile interzise şi cele mai căutate...”

Aurora Liiceanu, in  „Psihologia, despărţirea firului în patru sute“ din Adevarul, http://www.adevarul.ro/articole/aurora-liiceanu-psihologia-despartirea-firului-in-patru-sute.html :

“Prin opţiune, ne restrângem foarte mult aceste versiuni, pe care unii le numesc întâmplare, alţii coincidenţe, iar eu, făcătură. Am citit şi mi-a plăcut foarte mult Kostler, care spune că nu există simple coincidenţe, ci că, de fapt există nişte determinări care se aleg, se aranjează şi se apropie una de cealaltă, ducând la o anumită direcţie. Te poţi gândi la bila de pe trepte, care, odată aruncată, nu se mai poate întoarce.”

Despre copii :

“Vorbeaţi mai devreme despre moştenirea genetică. Fiul dumneavoastră revine frecvent în carte. Ce credeţi că a moştenit de la dumneavoastră?

Revine mai degrabă ca pretext pentru analizele mele. Problema este că nu prea am de unde să ştiu ce poate el să moştenească. Dar ce am încercat eu să-i transmit, ştiu. Am încercat să-l învăţ să nu mintă sau, dacă minte, s-o facă deştept. Copilul pe care îl ai în minte nu este de fiecare dată acelaşi cu cel din realitate. Pe de altă parte, am ţinut foarte mult să aibă această idee despre ce înseamnă să ţii cont de celălalt. În fond, aşa se vede afectivitatea: dacă ţii cont, nu dacă ţi-e frică. Dacă ar fi să compar versiunea lui cu versiunea mea, el este net superior.”

Si despre discretie:

“De ce marele absent al cărţii este Gabriel Liiceanu?

Cred că, la fel cum anumite medicamente sunt pentru uz intern, aşa se întâmplă şi cu anumite lucruri personale. Eu mi-am asumat această bucată din tortul meu.”

De ce as citi o carte despre alti 50 de ginditori / o carte de popularizare ? Simply : pentru ca nu o sa imi pierd timpul cu plevusca, ci pot fi 90% sigur ca voi citi ce trebuie. Acestea fiind zise, remarc cu uimire ca am citit vreo 10 din autorii citati aici   - si operele respective.

Sa trecem la subiect, totusi: Lumea de azi e organizata in jurul afacerilor( politicii ? si politica este o afacere…). Citind pe scurt despre contributia celor mai importanti oameni din biz, capeti o informatie digerata. E adevarat ca retii ceea ce te impresioneaza cel mai mult  - dar iti dai seama cit de mult a evoluat stiinta!

Mi-a placut definitia lui Townsend despre consultanta :” acestia sunt oamenii care imprumuta ceasul de la tine ca sa iti spuna cit e ora, dupa care pleaca cu el”

Iar Schein “a remarcat similitudinile dintre spalarea creierului prizonierilor de razboi si indoctrinarea practicata de G.E. la centru de pregatire”

No comments!

Puteti accesa si http://www.thinkers50.com/

link meteor , link amazon - The Ultimate Business Guru Guide: The Greatest Thinkers Who Made Management (The Ultimate Series)

Nu e un post de genul bruce lee il bate pe van damme , ci e raspunsul la o provocare : “Care este genul tau de… suspans?”

Mai degraba este despre horror versus  literatura politista . Si m-am gindit la modul in care isi pun amprenta cele 2 genuri asupra mea, ca cititor,

(adaugat 8 la sugestia lui Vlad Puescu)

Puteti re-citi criteriile luind ca exemplu, Apocalipsa versus Zece negri mititei.

Daca mai credeti ca puteti adauga ceva, va astept in comentarii… Ar fi bine sa fie 10 puncte …

Later Edit : Acelasi post, intr-o forma ceva mai frumoasa, si pe nemirabooks ,  http://www.nemirabooks.ro/genul-tau-de-suspans-agatha-christie-versus-stephen-king.

Multumesc Vlad pentru re-formatare!

Tema zilei este Premiul Nobel pentru pace (cel putin au exagerat cu Obama) – iar comitetul ia suturi de la

1. Sever Voinescu , Nobel pentru Obama : “. Motivaţia Comitetului Nobel pentru Obama sună astfel: „pentru efortul extraordinar de a întări diplomaţia internaţională şi cooperarea între popoare“. Obama se află abia în primul an al primului mandat la Casa Albă, iar motivaţia indică, mai degrabă, o speranţă, decît o realizare indiscutabilă.”
2. Cristian Ghinea cu un articol savuros, Ei, tovarăşi, exageraţi!
3. M.V. cu un 3.14 : “Barack Obama a luat Premiul Nobel pentru pace. Felicitări! Cred că la un moment dat va cîştiga şi Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar. (M. V.)”
4. a.l.s tot cu un 3.14 : “Aşadar, Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru pace. Cea mai scurtă replică ce s-ar putea da ar fi: care „Pace“!? Am înţeles că ar fi aşa, un premiu „de încurajare“ şi „susţinere“… Asta e ca şi cum i s-ar da Nobelul pentru literatură unui tînăr scriitor care n-a scris nici o carte sau cel pentru ştiinţă unei echipe de savanţi care n-au descoperit încă nimic, dar lucrează la asta. (a. l. ş.)”

Gabriel Giurgiu scrie extraordinar despre Snobismul, poziţia dominantă şi nivelul de trai  : “„Ce vrei, dom’le, să-ţi spun, e taxa pe snobism“, admite directorul magazinului. Mă chinuiam de vreun sfert de oră să aflu de ce preţurile din magazinul lui bucureştean (reţea englezească middle class) sînt cu 80% mai mari decît la surorile de trust de pe Oxford Street şi Bond Street. Întîi, a încercat să o dea cu taxele vamale. I-am replicat că alea nu există. Apoi, că transportul e de vină. Toată marfa din magazin îi încăpea în trei containere, mai mult de 10 cenţi pe produs nu putea fi. Să vezi, chiria e de vină. M-a pufnit rîsul. Marele Mall Vitan să fie mai scump decît un spaţiu pe cele mai aglomerate artere de shopping din Londra (Oxford şi Bond)? Să fim sobri... Pînă la urmă, a cedat. M-a rugat să observ că, în permanenţă, la casă sînt cinci-şase persoane la coadă. De ce să reducă preţul dacă lumea stă la rînd? Taxă pe snobism.”

Si, din nou : “Conversaţia era telefonică. Eram în Bruxelles, în delegaţie. Soţia mea era acasă, la doi paşi de Hala Traian. Eu, în Place Rogier, la intrarea în supermarket-ul care e proprietarul celui de la Traian. Acum vreo doi ani, diferenţa de preţ era de vreo 30%, Bruxelles-ul fiind, evident, cel ieftin.”

Am impresia ca Ramona Craciun se contrazice singura in  Cu BMW-ul la balul din sat :

“Să le plîngem de milă pentru că ascultă manele sau să le/ne plîngem de milă că nu îi învaţă nimeni să facă proiecte de agricultură ecologică şi să primească bani pentru ceva ce deja fac? […] Vă spun eu: în cîteva săptămîni în comuna Cuca se trag ţevile şi va exista apă curentă. Oamenii nu vor mai umbla, pe cărări înnoroite de mere strivite, către izvorul pe care îl împart cu animalele pădurii. O etapă din viaţa unui sat incredibil de paşnic şi de luminos se va încheia poate, urnindu-l un pas în plus către civilizaţie, către confort, către „oraş“. După mine, e mare păcat. “

[retoric]Pentru cine e mare pacat? Pentru Ramona sau pentru ei?[/retoric]

Si nu cumva aceasta apa curenta este primul pas catre a invata sa fac proiecte dfe agricultura ecologica, fiind NECESARI niste bani pentru apa curenta?

Despre Bucuresti ne spune Paul Morand prin Andrei Pippidi in O capitală veselă şi uşuratică:

“Dezordinea urbanistică a capitalei noastre, încă de atunci – între timp a devenit haos! – îl contraria pe vizitator: „Se întîlnesc aici zgîrie-nori, alături de paragina dezolantă a Orientului. Aceşti fii ai Romei n-au moştenit rigiditatea romană; la ei nimic nu e drept, toate stau strîmb, politica şi străzile, hainele şi automobilele; trotuarele fac valuri, se ridică asfaltul şoselelor ca pietrele de mormînt la Judecata de Apoi, înălţări şi prăbuşiri se succed în mijlocul cartierelor inerte sau avîntate“. Pe Morand l-a fascinat acest oraş de contraste, unde „căruţele cu boi trec pe lîngă maşini Ford în plină stradă, taxiurile sar pe trotuare şi se întrec în toate direcţiile“. La Cercul Militar a văzut „terase babiloniene“: ce ar fi zis de Casa Poporului?”

Iar Daniel Barbu spune parerile unui rus in articolul Infrastructurile – sau ce nu poţi să faci atunci cînd nu ştii – :

“În urmă cu peste o sută optzeci de ani, A.I. Mihailovski-Danilevski, ofiţer superior rus cu secrete înclinaţii liberale, a fost obligat să petreacă două săptămîni prin ţările române, în serviciul împăratului său aflat în război cu Poarta otomană. Locurile nu i-au displăcut neapărat, dar oamenii locului – ţărani, tîrgoveţi şi boieri deopotrivă – i s-au părut nefrecventabili, inutili, lipsiţi de orice fel de apetenţă pentru muncă, politică sau cultură. Notabilul petersburghez se simţea sufocat de o atmosferă socială tot atît de apăsătoare ca cea a barbariilor asiatice. Pînă într-o zi, la Bucureşti, cînd s-a întîmplat să fie martorul a ceea ce putem considera acum a fi fost (deşi, aparent, istoricii nu i-au sesizat încă importanţa) unul dintre evenimentele fondatoare ale modernităţii româneşti: deschiderea primei librării. Printre cărţi, multe interzise în Rusia sa natală, Alexandr Ivanovici a început „să respire un aer cunoscut“. Îşi aminteşte că a gîndit atunci: „m-am strămutat în Europa“. Cu mult înainte ca cineva să fi avut cea mai vagă noţiune despre posibilitatea aducerii pe lume a unei Uniuni Europene, europenii erau capabili să se recunoască unii pe ceilalţi. Şi o făceau mai ales în mijlocul cărţilor.”

Oricum , nu mai apucam noi – vezi Cu susul în jos :

“Un studiu dat publicităţii în urmă cu cinci luni de biroul de la Bucureşti al firmei americane de consultanţă strategică şi de management AT Kearney (înfiinţată în 1926) spune că infrastructura rutieră din România va ajunge la nivelul celei din Europa de Vest peste cel puţin 130 de ani, chiar dacă se va menţine un ritm de creştere anual în domeniu de 30%. Densitatea drumurilor noastre este de 4 ori mai mică decît a altor state din regiune şi de 14 ori mai mică decît cea din statele dezvoltate ale continentului. Pentru această situaţie autorii studiului i-au arătat cu degetul pe politicienii care au promis mult şi au făcut mult mai puţin. Concluzia lor ar fi că populaţia vrea drumuri, că fonduri şi soluţii există, dar că autorităţile nu îşi fac treaba. Oficialii Ministerului Transporturilor au răspuns că studiul este nerealist şi ar fi fost făcut numai ca să apară în presă.”

Ca de obicei, M.T. raspunde la ceea ce nu a fost intrebat…

Iar Nicolae Noica , in interviul  “Lipseşte respectul pentru lucrul bine făcut” , luat de Andrei Manolescu, spune clar despre cum s-a ajuns aici:

“Şi aici este vorba despre lipsă de organizare şi lipsă de continuitate. Mai întîi trebuie arătat că dezvoltarea unei infrastructuri de transport depinde de lucrările publice – şosele, autostrăzi şi căi ferate – construite şi de amenajarea teritoriului şi trebuie să fie coordonată şi urmărită de un minister de specialitate care să răspundă pentru îndeplinirea exigenţelor tehnice ale lucrărilor, încadrarea în termen şi cheltuirea banului public. Acesta nu poate fi decît Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului care a existat în ţara noastră din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1862 pînă în anul 2000. Cu toate acestea, în 2001, Guvernul Năstase a desfiinţat acest minister, considerînd poate că lucrările publice şi amenajarea teritoriului nu reprezintă o prioritate naţională.
Un element determinant în realizarea corectă şi la timp a acestor lucrări publice îl reprezintă contractul încheiat între administraţia statului şi diversele firme româneşti sau străine. Acest contract trebuie să stabilească clar calitatea, preţul, termenul lucrărilor şi să fie public pentru că este vorba de banii cetăţeanului. Cu surprindere constatăm că aceste contracte se „dosesc“ sub pretextul confidenţialităţii. Confidenţialităţii cui? Numai astfel ne explicăm, spre exemplu, cum costurile autostrăzii Bechtel „au crescut în cîţiva ani ca Făt-Frumos“ de la 2,5 miliarde euro la aproape 5,6 miliarde astăzi şi nu s-au oprit. A afirma că un kilometru de autostradă costă 25 milioane euro este, cred, o descalificare pentru un specialist sau consultant. Estimările curente nu pot depăşi 4-5 milioane euro/km în zona de cîmpie şi 7-8 milioane euro/km în zona de deal. Ce fac firmele străine de care întrebaţi? Păi, se adaptează din păcate mentalităţii autohtone şi îşi urmăresc cu atenţie profitul. Dar unde este responsabilitatea ministerului de resort şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, organisme plătite pentru a apăra banul public? Aici este marea corupţie, căci lipsa de responsabilitate duce spre asta.

“

Dar avem o speranta – pentru trenuri intervine UE din decembrie – preiau din Matei Martin, SNCFR nu e pregătită pentru UE :

“

Articolul 17 al aceluiaşi regulament completează: „(1) Fără a renunţa la dreptul la transport, un călător poate cere întreprinderii feroviare o despăgubire pentru întîrziere între locurile de plecare şi de destinaţie menţionate pe legitimaţia de transport pentru care legitimaţia de transport nu a fost rambursată în conformitate cu articolul 16. Despăgubirile minime în caz de întîrziere sînt fixate după cum urmează: (a) 25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere între 60 şi 119 minute, (b) 50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întîrziere de 120 de minute sau mai mult.“

“

Si ca final cugetarea Dilemei :

“"În această perioadă, în care se crede că există o scurtătură pentru orice, cea mai importantă lecţie care trebuie învăţată e că drumul cel mai dificil este, pe termen lung, cel mai uşor." HENRY MILLER”

Multumim (sarcastic! ) Ministerului Transporturilor care ne da ocazia sa alegem, pe termen lung (130 de ani, cum spuneam mai sus) drumul cel mai usor…

O carte politista de referinta .Bine scrisa, cu un ritm alert ( de ucidere… ) si care surprinde prin intriga ei.

Daca descoperiti criminalul dinainte de a citi ultimul capitol, fie mintiti, fie sunteti Sherlock Holmes …Mi-ar face placere, oricum, sa va cunosc.

Link rao , link wikipedia, link amazon - And Then There Were None

Mircea Vasilescu in “Iar moare cultura?” preia aceleasi argumentatii uzate : ““Iar Internetul în ansamblu predispune la lene intelectuală, la lectura de suprafaţă a unor texte scurte, doar pentru a culege din ele „informaţia optimă“, şi distruge astfel lectura de profunzime.”

De parca rezumatele operelor literare s-ar fi inventat odata cu interenetul … Pe deasupra, Internetul nu te face mai destept sau mai prost – ci iti ofera mai multa informatie in care sa discerni !

Subscriu la Fraieri, dar entuziaşti de Gabriel Giurgiu : “Atitudinea infantil-entuziastă cu care abordăm orice provocare la adresa instituţiilor europene este profund dăunătoare. Nu ne aduce nici un cîştig, nu întăreşte nici o poziţie de negociere. Restul statelor membre aşteaptă de la România idei, atitudini, strategii, planuri. Noi răspundem cu un senin „Îmghî“ din fundul clasei, ca nişte fraieri zăpăciţi de norocul care a dat peste noi, de-am fost primiţi în aşa club de elită.”

Va invit sa citti “Sînt necesare stimulentele economice?” cu o atentionare de a nu lua pe nemestecate toate afirmatiile , de exemplu :

“Teoria din spatele masivului efort al multor guverne de a acorda stimulente economice stă în noţiunea aşa-numitului „decalaj al producţiei“. Acesta constă în diferenţa dintre producţia curentă a unei economii şi cea potenţială. Dacă producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale, aceasta înseamnă că cheltuielile totale sînt insuficiente pentru a cumpăra ceea ce economia poate produce.

Stimulentul economic este un sprijin guvernamental acordat cheltuielilor totale. Guvernul poate fie să cheltuiască banii ori poate încerca să stimuleze cheltuielile private prin micşorarea taxelor şi dobînzilor. Aceasta va creşte producţia curentă la nivelul celei potenţiale, acoperind astfel decalajul dintre ele.”

Si ce daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” ? Sa zicem ca am o afacere care produce site-uri Web . Daca “producţia curentă se află sub nivelul celei potenţiale” si alte afaceri nu imi fac comenzi, ar fi bine sa imi faca guvernul comenzi ? ( desigur, pentru mine, da!)

Daca v-a pasionat vreodata sinuciderea, or sa va fascineze implicatiile etice, monetare, psihologice din acest dosar. Mentionez in graba Ce există şi la ce s-ar putea ajunge  :

“iată ce a declarat o persoană cu dizabilităţi, chestionată în privinţa sinuciderii asistate: „De cînd am fost lovită de o maşină, mi s-a spus de trei ori că sînt pe moarte. De fiecare dată, zilele păreau să-mi fie numărate, dar cu toate acestea se făceau toate eforturile pentru a primi cea mai bună îngrijire. Doctorii, asistentele, companiile de asigurări nu-şi făceau nici un fel de grijă în privinţa costurilor, ci puneau întotdeauna pacientul pe primul loc. Odată ce sinuciderea asistată ar fi legalizată, această situaţie s-ar schimba dramatic. Companiile de asigurări, de exemplu, ar constrînge medicii să reducă costurile de îngrijire a bolnavilor. Aceştia, la rîndul lor, ar constrînge pacienţii să aleagă o moarte subită şi ieftină, convingîndu-i că aşa este cel mai bine pentru ei. Cine, ce credeţi că ar alege? Gîndiţi-vă la acest scenariu sumbru, dar mult prea plauzibil“”

CG (Cristian Ghinea,probabil ) are un articol bine scris  despre Informaţie mură-n gură : surse de informare despre UE. Si tot el e plin de ironie caustica in Problema cu referendumul :

“Acum cîteva luni, electoratul californian a votat în acelaşi timp împotriva creşterii taxelor şi împotriva tăierii cheltuielilor publice. Evident, întrebările fuseseră greşit formulate, normal ar fi trebuit să sune aşa: de unde mama naibii să plătim facturile statului? Dar la asta nu se poate răspunde cu DA sau NU.”

Si despre tratatul de la Lisabona, scris in stilul modern al legilor care se fac sa le priceapa doar avocatii  - si cei care au rabdare sa stea ore in sir:

“Comisarul irlandez a recunoscut înainte de precedentul referendum că nu a citit tratatul şi a fost aspru criticat. Criticile erau ipocrite: nu ai ce să citeşti din Tratatul de la Lisabona, este o înşiruire de propoziţii de genul „Articolul 1 va fi completat cu textul «pe baza căruia statele membre conferă competenţe pentru a îndeplini obiectivele comune»“. Tratatul de la Lisabona completează tratatele anterioare. Ca să îl citeşti, trebuie să deschizi de fiecare dată tratatul anterior, să vezi articolul modificat. Iar tratatul anterior modifică şi el un tratat anterior. Deci, dacă chiar vrei să pricepi, îţi trebuie şi respectivul tratat. Care şi el modifică… Pe scurt, ai nevoie de un raft de cărţulii ca să citeşti Tratatul de la Lisabona. Dar trebuie să fii nebun să vrei să o faci. Bun, atunci de ce să supui la referendum un asemenea text pe care nimeni nu ar trebui să-l poată măcar citi?”

Totusi, credeam ca Europa este o lume a legilor – si nu una in care oamenii interpreteaza la bunul lor plac legea – dar s-ar putea sa ma insel  : “sînt printre puţinii relaxaţi care cred că modul în care va arăta UE ţine mai mult de dinamica politică şi de voinţa liderilor decît de tratate, aşa că patimile pro şi contra tratatului m-au lăsat rece.”

Si am fost la Disney  - Paris intr-o minivacanta cu copiii.

Le-a placut – desi au fost obositi – si mi-a placut si mie butaforia .

Sa nu uitati de fast tickets – luam un fast ticket, stateam la coada, vedeam un spectacol, apoi intram cu fast ticket si repetam.

Si favoritii mei, norii vazuti din avion ( da, mi-a placut Superman cind zbura… ) :

Un thriller clasic – in genul “Numele trandafirului” de Umberto Eco. O forta a raului,adolescentii din America, un final aparent fericit – si masina care pindeste in umbra. Iar modul in care scrie King este deosebit  - iata o declaratie de dragoste la virsta maturitatii

“Am simtit cind am inceput sa ne indepartam unul de altul, si m-a durut – m-a durut foarte tare. I-am dus dorul in felul in care o persoana continua sa duca dorul unei substante de care nu mai este dependent. . . bomboane, tutun, Coca Cola.Totdeauna am pastrat-o pe un piedestal, dar mi-e frica ca am facut-o prea constient, apoi am dat-o prea repede jos”

E la Nemira cu 10 lei – pret de pret…

Link wikipedia , link nemira , link amazon - Christine

Nu ma pricep prea mult la coduri – in afara de faptul ca am citit de RSA, de codul lui Cezar (pe care l-am folosit si eu in copilarie la jurnale) si inca citeva.

Dar cartea aceasta iti face o istorie extraordinara a codurilor – e bine scrisa si te prinde. Mai mult, finalul are si teste – pentru cei care au dat de gustul cifrarii!

Link amazon - The Code Book: The Secret History of Codes and Code-breaking , link humanitas

Va rog sa cititi Statul inutil  de Cristian SÎRB :

“Elita este masa celor care, pe lîngă veniturile din salarii, în caz că nu îşi pot asigura confortul lor şi al copiilor, se mai apucă şi de altceva, vînd o idee, o marfă, produc ceva în plus, în puţinul timp rămas liber. Pentru că au oroare să stea cu mîna întinsă la bugetul naţional! Este sub demnitatea lor.
Pentru această pătură socială cu iniţiativă privată, mîndră nevoie mare, statul român e un figurant agasant, în cel mai fericit caz. Lăsînd la o parte eufemismele, statul este tîlharul lor, de fapt. Piedică în calea succesului lor, frînă, temnicerul inteligenţei lor practice. O entitate nereprezentativă. Ei îşi achită prompt, maniacal, obligaţiile civice, fiscale, statul e veşnic încremenit în proiecte simulate, menite, în teorie, să ne facă viaţa mai lesnicioasă. Ei contribuie masiv la bugetul naţional şi la prestigiul României (şi aşa, precar) în lume, statul îi „găzduieşte“ într-o ţară situată pe ultimele locuri la infrastructura de Internet, cu şosele medievale, strîmte, ocolite, suprapuse pe străvechile drumuri de căruţe.”

Acum – sa le spui elita e prea de tot … dar are dreptate!

Cristian Ghinea scrie despre Curve, droguri şi libertatea presei  - ca de obicei, o analiza succinta si la obiect despre ce inseamna presa in ziua de azi – oar briciul lui Occam functioneaza perfect – nu e conspiratie, e pur si simplu prostie. Iar daca vreti sa cititi pe scurt raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice , iata-l  : http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_sinteza.doc . Ca exemplu de pasaj din el :

“Pentru prevenirea complicităţilor „la vârful” puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în vederea alocării preferenţiale a resurselor către un grup foarte restrâns de persoane privilegiate, a resurselor rămase către categorii mari de votanţi precum pensionarii şi salariaţii la stat şi neglijarea categoriilor aflate cu adevărat în situaţii de risc social este nevoie de un sistem de prevenire şi con­trol al alocării resurselor publice care să preîntâmpine şi să elimine ine­chităţile şi ine­ficienţa.

Propunere:

Trebuie să se interzică prin lege acordarea de drepturi salariale proprii de către fiecare putere în parte pentru ea însăşi şi să se impună un control reciproc si mai ales un control public real al puterilor statului în general şi al acordării drepturilor salariale şi de pensie din bani publici în special. Trebuie interzisă prin lege orice aprobare a unor cheltuieli bugetare de pensii sau salarii fără aco­perirea bugetară pe termen scurt, mediu şi lung certificată de Ministerul Fi­nanţelor Publice sau de o instanţă de decizie specială privind resursele bugetare. Responsabilităţile individuale ale celor care aprobă acordarea de drep­turi salariale, pensii sau alte beneficii fără acoperire financiară ar trebui clar regle­mentată, iar abuzurile sancţionate. “

Aseara am trecut pe la palatul Sutu – vizavi de Coltea, linga Universitate-  unde era Festivalul Carte si Arte . In afara de obisnuitele reduceri de la Nemira( Ubik la 5 lei, Christine la 10 ) si am trecut si pe la Cununi de stele – care m-a invitat sa trag un ravas / cugetare :

“veninul iubirii este mai tare decit veninul sarpelui”  - din cartea Proverbe şi cugetări bengaleze de Amita Bhose

Interesant!